Am citit undeva că un pictor n-ar trebui să picteze numai ce vede în faţa lui, ci şi ceea ce vede în el însuşi. De aici pleacă Traian Apetrei în dialogurile lui, de la o radiografie a interiorului său pe care îl extrapolează partenerului, trecând abil de la un gând la altul, de la o idée la alta, de la o trăire la alta, de la o complexitate minoră ( sic!) la una majoră, dacă se poate spune aşa, permanent trecerile făcându-se către sfere mai largi în care suntem puşi să identificăm adevărate paradigme.
Dincolo de “descoperirile” făcute de părintele...