Ioana Miron Nume:MironPrenume: IoanaVârsta: 19 aniLiceu: Liceul de arta “Stefan Luchian”Oras: BotosaniJudet: Botosani     Se spune adesea ca matematica si muzica se deprind învatând regulile si abia apoi devii creativ. Venind de la Liceul de Arta „Stefan Luchian”, Ioana Miron (19 ani) trebuie s-o fi învatat  ceva reguli. Nu stim carei arte i s-a dedicat în liceu însa, din poeziile trimise, se poate deduce ca stie bine o regula de la Blaga: „intuitiile estetice întrec logicul”. Urmele (un ciob, un desen, traiectoria fumului, drumul burului unei cafele, parfumul unui dans…)... 

 În marginea de sat, cu faţă înspre miază-zi, cu streşina pleoştită şi trasă mult peste cei doi ochi mărunţi şi somnoroşi, căsuţa lui moş Gheorghe Prisăcariu, stă tristă şi obosită sub acoperişul bătrân. Zăpada şi ploile şi-au făcut loc adânc în paele putrede, în cari numai vrăbiile mai găsesc adăpost. Uşa crăpată, strâmbă, încadrată de doi obraji boţiţi şi scofâlciţi, dă impresia unei guri mari, flămânde şi nesăţioase. La câţiva paşi în coasta casei, o urmă de şură, rânjeşte hidos căpriorii desveliţi de furtună, ca un... 

 La lumina lunii din reflexia oglinzii realizezi că vrei ceva, simţi nevoia urgentă de ceva, nu ştii ce, dar vrei. Zile întregi, săptămâni ai ştiut că e ceva, dar acum o droaie de molecule încep să-ţi iasă pe suprafaţă, membrele superioare-ţi tremură. Literele carbonizate se scurg făr-de sens pe hârtia gălbejită, iar în firavele tale degete, înroşita sapă îţi pare acum prea grea. Triştii pereţi intraţi în rezonanţă cu gândurile tale ce năpădesc printre neuronii ce se îneacă în materia cenuşie, fac o muzică ce izgoneşte muştele îmbătrânite.... 

 La lumina lunii din reflexia oglinzii realizezi că vrei ceva, simţi nevoia urgentă de ceva, nu ştii ce, dar vrei. Zile întregi, săptămâni ai ştiut că e ceva, dar acum o droaie de molecule încep să-ţi iasă pe suprafaţă, membrele superioare-ţi tremură. Literele carbonizate se scurg făr-de sens pe hârtia gălbejită, iar în firavele tale degete, înroşita sapă îţi pare acum prea grea. Triştii pereţi intraţi în rezonanţă cu gândurile tale ce năpădesc printre neuronii ce se îneacă în materia cenuşie, fac o muzică ce izgoneşte muştele îmbătrânite.... 

 La lumina lunii din reflexia oglinzii realizezi că vrei ceva, simţi nevoia urgentă de ceva, nu ştii ce, dar vrei. Zile întregi, săptămâni ai ştiut că e ceva, dar acum o droaie de molecule încep să-ţi iasă pe suprafaţă, membrele superioare-ţi tremură. Literele carbonizate se scurg făr-de sens pe hârtia gălbejită, iar în firavele tale degete, înroşita sapă îţi pare acum prea grea. Triştii pereţi intraţi în rezonanţă cu gândurile tale ce năpădesc printre neuronii ce se îneacă în materia cenuşie, fac o muzică ce izgoneşte muştele îmbătrânite....