Luceafărul

Meniu

Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 2 • 2010

Arhivă pentru » august - 2009

S-O APĂRAȚI PE MAICA BENEDICTA!

Revista Luceafărul
  S-o apărați pe Maica Benedicta! (n.r.)  Autor, Lucia Olaru NENATI ,, … a trăit şi s-a desăvârşit sprijinind şi generând împlinirea altora, într-un timp ce se proiectează, prin perspectiva actuală, ca unul damnat aprioric, al dominaţiei comuniste, în care aparent toate au fost infestate de acest virus falsificator. Dar, aşa cum am susţinut de multe ori, un om nu poate alege când să se nască ori să-şi amâne existenţa – printr-o voluntară şi ostentativă criogenie – şi devenirea pentru mai târziu, pentru o zonă temporală mai de bon ton. Fiecare are a-şi... 

ZOE DUMITRESCU BUȘULENGA

Revista Luceafărul
  ZOE DUMITRESCU BUȘULENGA (1920-2006) Născută la 20 august 1920, Bucureşti. Studii muzicale la Conservatorul „Pro-Arte”, apoi juridice şi filologice (anglo-germanistică, istoria artelor), 1970 – doctorat: Renaşterea – Umanismul – Dialogul artelor. Bogată activitate didactică: Preşedinta Comitetului Naţional Român de Literatură Comparată; Visiting Professor la Universitatea din Amsterdam (1972); membru corespondent al Academiei Române – 1974; Membru titular al Academiei Române – 1990; Vicepreşedintă a Academiei Române (1990 – 1994); Preşedintă a Secţiei... 

TINERII BASARABENI, poeți pe meleagurile României

Revista Luceafărul
  TINERI BASARABENI, poeţi pe meleagurile României! Interviu acordat de Marina Stanciu, tânără poetă din Edineț, realizat în Botoșani, august 2009 Reporterul Revistei Luceafărul: La nostra Marina te-au ,,botezat” colectivul redacţiei Revistei Luceafărul atunci când ai debutat cu versuri în paginile sale. Ţi-a convenit aceasta? Marina Stanciu: Da, desigur! Şi chiar, mai mult, m-aţi onorat atribuindu-mi acest pseudonim, acordându-mi, totodată, şansa de a fi o parte din familia voastră, prietenoasă, o pagină și, să sperăm, un capitol din istoria Revistei ,,Luceafărul”. R.L.:... 

ALICE DONOSE—PISICĂ

Revista Luceafărul
  ALICE DONOSE—PISICĂ - O VIAŢĂ DEDICATĂ CERCETĂRII – Lucian Manole 1936, martie, 16… …o dată aparent banală pentru unii, dar plină de semnificaţie pentru satul Borolea şi implicit pentru comuna Hăneşti şi asta după ce Dumnezeu a binecuvântat naşterea celui mai mare biolog al comunei – cercetător dr. Alice Donose-Pisică. Mezina familiei Aneta şi Gheorghe Donose, Alice s-a dovedit a fi o mare iubitoare de frumos şi, interesată de latura ştiinţifică a lucrurilor, a încercat mereu să elucideze unele mistere ale ştiinţei dar şi ale vieţii. Etapele formării... 

Drept de autor © 2009 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.

Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.