Amprentele lui Dumitru PETRAȘ

Veacul grăbit

Prin fereastra ninsă a curs toată lumina
Glasul uitat în mine nu mai poate vorbi,
Noaptea se îmbracă în haine de vânt
Să țină de cald omului dormind pe stradă.
Eu cumpăr speranță de la second hand,
Cumpăr speranță vândută la kilogram
Nici rest, când plec nu mai urma să cer,
Sărutul curge intens ca o apă curbată
Și tot anotimpul se mută într-un cântec,
Zborul trecând prin lacrimi să fure vis,
La noapte aștept un munte să doarmă cu mine
În casa zidită cu ferestre deschise în vânt
Încă se vede cifrul iubirii turnat în balamale
Se mută și iubirea în versuri când scriu
Cum marea se mută la ocean ca să plângă
Și peste zări cade tot Universul.
Când apa vorbește prin maluri de apă sălcie
Și veacul acesta prea grăbit se topește
Ca într-un sărut între buze de dor arcuit.