În concretul vieţii mele cotidiene, am conştientizat, devreme, cu întreaga mea fiinţǎ, trecerea timpului; faptul cǎ anii care ne sunt daţi sunt numǎraţi, cǎ în faţa fiecǎruia dintre noi nu stǎ un timp infinit, ci un timp limitat. Este aici, desigur, un nobil mobil al întâlnirii în paginile acestei reviste-raţiunea ei primordialǎ. Admiţând apriori marea vorbǎ a lui Iorga: „Eşti tu însuţi prin ceea ce pǎstrezi din sufletul celor pe care i-ai cunoscut”, recunoşti, totodatǎ un adevǎr peremptoriu: mintea treptat-treptat se adapteazǎ subiectului cu care a fost pusǎ...