DICȚIONAR SPECIAL (12)
Autor, Georgică MANOLE

105. CELE 9 VALORI ALE CULTURII STATICE:
Aparţin lui Lawrence E. Harrison de la Harvard Academy: 1. pune accent pe prezent sau trecut; 2. munca este o povară; 3. cumpătarea este un duşman al egalitarismului; 4. educaţia e pentru elite, pentru ceilalţi membri ai societăţii ocupă un loc marginal; 5. pentru avansare contează relaţiile şi familia; 6. familia circumscrie comunitatea. Apare predispunerea la corupţie, evaziune fiscală, nepotism, angajându-se puţin în acţiuni filantropice; 7. codul etic este labil; 8. pentru a obţine dreptatea sau pentru a obţine o avansare, contează adesea pe cine cunoşti şi câţi bani dai; 9. instituţiile religioase au o influenţă substanţială;

106. POSTMODERNISMUL:
Dăm două definiţii sugestive: a) „Un curent al alunecării grăbite pe suprafaţa lucrurilor” ( Constantin Modreanu); b) „Postmodernismul a apărut, după ştiinţa mea, prima dată în America în arhitectură, când s-a hotărât la un moment dat, în 1960, în Los Angeles, construirea unui cartier special pentru negri. Ei au locuit acolo câteva luni, după care au distrus totul şi au ieşit în stradă, pentru că aceşti oameni nu pot suporta, cum nici ţiganii, să li se impună nişte lucruri. Ei îşi trăiesc viaţa din mers, în deplină libertate”(Angela Marinescu);

107. „SĂ MORI, SĂ DORMI…”:
Aşa a spus Hamlet în celebrul său monolog. Cum explică acestea criticul de artă Marina Constantinescu în „România literară” nr. 30 / 2001: „Sunt momente în viaţă care îţi creează un sentiment cel puţin bizar, acela că timpul s-a oprit. Fie că ai atins un nivel al plenitudinii fericirii, fie că, dimpotrivă, ai simţit în cerul gurii şi apoi picurând în suflet, gustul amar al durerii”;

108. POCAMĂGALUL:
O construcţie gen „struţocămila” şi care aparţine poetului Constantin Abăluţă. O foloseşte în cartea sa „Străzile care dispar” unde, spune poetul, mereu i se recomandă să meargă pe „strada modernă” unde mişună „pocamăgalu”, cu alte cuvinte „este plină de o adunătură de oameni de la care te poţi aştepta la orice: Porcul şi măgarul de Vasilescu…, porcul şi măgarul acela a făcut şi a dres…”;

109. PAMFLETUL SCRIITORILOR LIRICI:
Într-o analiză a prozatorului Constantin Ţoiu întâlnită în „România literară” nr. 30/ 2001, se poate întâlni constatarea că un pamflet al unui scriitor liric este mereu plin de virulenţă: „Acest ton ordinar caracteristic scriitorilor lirici, fără orizonturi adânci. Ca stil, pamfletul atât de colorat seamănă cu scrierile cronicarilor munteni, răi de gură şi al căror lexic otrăvit e în stare să potopească adversarul”;

110. COMPLEXUL PROVINCIEI:
Criticul Adrian Marino îl numeşte „Al lui Golescu” şi îl întâlnim la adepţii exclusivismului naţional. Se regăsesc în „complexul provinciei” poncife mereu reluate de la generaţia boierului Dinicu Golescu încoace. Să amintim câteva: 1. caracterul izolat, impenetrabil al limbii române şi, de aici, imposibilitatea traducerii artistice; 2. limba română e una de circulaţie restrânsă; 3. cultura noastră e pentru totdeauna periferică;

111. COBORÂREA ROMÂNEASCĂ ÎN ISTORIE:
Concept ce aparţine lui Constantin Noica pentru susţinerea căruia alege trei „momente culturale”: 1. scrierea atribuită lui Neagoe Basarab, a „învăţăturilor domnitorului către fiul său Teodosie”; 2. opera lui Dimitrie Cantemir, care înfăţişează şi ea conflictul dintre „planul istoric” şi „planul eternităţii”; 3. opera lui Lucian Blaga care, spune Noica, „ne-a dat revelaţia unei bogăţii de care suntem mândri”;

112. REALISMUL SOCIALIST:
Criticul Nicolae Manolescu consideră sintagma ca o alternativă la proletcultism. Acelaşi critic spune în „România literară” nr. 30/ 2001: „Nu ştiu de ce termenul abandonat tacit de noi pe la mijlocul deceniului şase din secolul trecut, n-a revenit în discuţiile de după 1989. S-a preferat să se discute despre totalitarism, despre religia politică şi despre literatura agitatorie ori propagandistică. Realismul socialist cuprinde toată gama şi a fost conceptul oficial în critica anilor `50, înainte şi după expulzarea proletcultismului din nomenklatorul de termeni literari”;

113. GEPŞII:
Fiinţe misterioase inventate de (sau poate nu) de prozatorul Doru Kalmuski în scrierea sa fantastică „Ultimile ştiri despre gepşi”. Explicaţia ne-o dă Vlad Sorianu în „Ateneu” nr. 7 / 2001: „Misterioasele fiinţe numite „gepşi” se dovedesc o fantasmă a cărei taină nu se lămureşte prin informaţiile despre ei. Intenţia autorului este de a ne induce o stare de nelinişte cathartică, prin caracterul absurd, straniu, grotesc al unor creaturi simbolice”. De fapt, în cuvântul introductiv la scrierea amintită, Doru Kalmuski ne avertizează că proza a fost concepută „ca o subtilă ironie la adresa literaturii şi cinematografiei SF” care nu ar fi acelaşi lucru cu „literatura fantastică sau onirică”;

114. DILEMA MAJORĂ A POETULUI DE AZI:
Aceasta ar fi: „a alege (sau a reconcilia) între atitudinea profetică (poetică) sau cea socială (politică)”. Altfel spus a „împăca drumul secret ce duce înăuntru” (Novalis) cu „calea cea largă a angajării în lumea exterioară”. „Dilema…” aparţine poetei Magda Cârneci şi se întâlneşte în finalul antologiei sale „Poeme politice”.

115. GLOBALIZAREA PRIN EST: Realitate observată şi adusă în discuţie pentru prima dată de Mihai Zamfir la cel de-al patrulea simpozion ( Sinaia, 27 – 29 VII 2001) a PEN – Clubul Român, la care au participat, pe lângă 27 de scriitori români şi peste 20 de scriitori din ţări europene. Prima dezbatere având ca temă „Poate fi literatură globalizată?”, a beneficiat şi de intervenţia lui Mihai Zamfir care a adus în discuţie o nuanţă ignorată până atunci de vorbitori: „noi, cei din Est, am mai trăit o globalizare, impusă prin forţă. Purta semnul ideologiei totalitare comuniste”;

116. A CASANOVIZA: Vine de la celebrul Casanova. Verbul a fost inventat de Mihai Villara şi folosit pentru prima dată în romanul „Frunzele nu mai sunt aceleaşi”. A fost pus în evidenţă de criticul Gabriel Dimisianu, prezentând în „România literară” nr. 31 / 2001 citatul cu verbul respectiv: „Femeile, în general, sunt pentru grimasa tragică, pentru cuvântul totdeauna şi stagiu de constanţă. Eu sunt pentru arderea etapelor şi pentru tonul de badinaj superficial. Iubirea serioasă şi convinsă m-ar încătuşa, luându-mi voluptatea de a dormi singur. Vreau să fiu liber printre femei ca în apa sărată a mării unde înot cât vreau şi ies când vreau. S-ar putea totuşi să vină furtuna. Până atunci să casanovizăm”;