Cântec de pasare albastră de Ion N. PANAITESCU După gard, sub floarea de răsură, a murit o pasare albastră singură, umilă si sihastră -Tril al nopţii. Tandră partitură. Sfântul Francisc o credea făptură vorbitoare, blândă si maiastră, ce, din Cer fugit-a, pe fereastră, spre-a cânta la noi în arătură Pasarea-i o rană. Din ea curge cântecul cântat în noaptea toată -tragică şi ultima solie, lacrimă ce se topeşte-n sânge- ... 

SONETE Autor, Ion N.PANAITESCU Scrisoare din cartea de latină. Acum nu se mai scriu scrisori şi nici nu sé expediază cărţi poştale, roze plicuri,… Acum se scriu şi se vorbesc nimicuri, pe mail, pe fax, mobil si s.m.ś. Astept ,,un plic” din timpurile duse… Poştaş e melcul – edecar la dricuri… (În cochiliá lui, pe sub porticuri, în razele de lună, sunt expuse tablouri cu priveliştea sublimă a unui sat din Nordu-ndepărtat unde, se pare că, traieşte o fată care traduce, din cartea de latină, un text savant şi greu de descifrat, despre ce n-á fost... 

ESEURI, de Cezar VASILESCU Eseu cu … norocul anecdotic Dacă unora nu le-a surâs, un intermezzo glumeţ despre noroc are o nuanţă de palidă compensaţie. Chiar dacă el este mai puţin pretabil ironiei, persiflării, hohotului de râs, fiindcă de cele mai multe ori schimbă radical destinele oamenilor. La o bere, un bărbat se confesa celuilalt: „Am mare noroc la femei”. „Fugi de aici, e un fapt atât de rar. Cum aşa?”. „Nici una nu vrea să se mărite cu mine?!”. „Eu în schimb n-am avut noroc cu nici o nevastă!”. „Explică-te”. „Prima a fugit.”. „Şi a doua?”.... 

Lumina din bezna satului de odinioară Dumitru Dascălu a căzut din nou pradă gândurilor. Sunt gândurile singurătăţii şi ale unei vieţi lipsite de orizont, izvorâte dintr-o minte bântuită de neastâmpărul căutărilor şi limpezirilor. De data aceasta frământările lui provin din comparaţia obsedantă dintre ceea ce a fost şi ceea ce este satul românesc. Fără teama de a fi bănuit de idealizarea vieţii rurale de altădată, doreşte să pună în evidenţă câteva aspecte definitorii ale acelor timpuri. Îşi aminteşte din frageda copilărie că în sat, odată cu deplina... 

Eseu cu … Eugen lonescu, academicianul Ca în bancul acela absurd de tranziţie („ne bucurăm de bunăstarea şi privilegiile din democraţie doar primaleşii noştri”), momentele noastre de geniu universal le-am trăit doar prin vârfuri. Brâncuşi în sculptură, Cioran în filosofie, Celibidache în dirijorat, Enescu în muzică, Hagi în fotbal. Plus un alt mănunchi de genii, nu atât de eclatante, din cauza unei conjuncturi neprielnice: cântăreţi de operă, instrumentişti, voci din folclor, interpretul lui Nostradamus, cercetător de spaţiu cosmic. O limbă română, zice-se...