Lia RUSE

ÎNCEPUT DE NOIEMBRIE

Vreme cu clipe rostogolite-n mister…
Aleargă imprevizibile sunete,
Cum norii întunecaţi se târăsc pe cer!
Parcă s-ar prelinge şi peste suflete.
Vreme cu umbre noi ridicate-n văzduh,
Înfăşurată în straie mânăstireşti,
Al cărei ochi doarme descântat de-un duh
În  muzica harpei ploilor mocăneşti…
Vreme vânturată prin straturi de aer,
Încăierată-n frig, tristeţe şi cuvânt
Tot spaţiul se umple de atâta vaier
Când tăcerea-i spartă-n coarnele unui vânt.
Visele plutesc pe-o-ncurcătură de nor…
Pe el se urcă nostalgia pe-nserate
Vreme difuză, tu ne-aduci atâta dor !?…
………………………………………………
Să-nchidem fereastra spre singurătate!