Poem de Marin IFRIM

Fețe de trandafiri cu dinți

Li se văd rădăcinile, sunt un fel de vâne  otrăvite, ceva care, la suprafața pământului
Are obraz de om politic. Deasupra e secetă, sub tălpile creaturii, mai ceva ca-n
Cimitire și morgi, e răcoare și desfătare în lighean de aur. Dihania își spală
Picioarele în ape subterane. La suprafață guiță prohod populist. Rădăcinile merg
De la una la cealaltă, dedesubt, în întuneric, e o încrengătură de hoți ai luminii
Manglitori de soare pământean. Tot ei sunt și deasupra. Cu rugile lor mezopranate
Patriotic. Ce bine e să fii gândac, cum le place lor să te gândească, și să te uiți
Sub talpa lor de elefanți vaporoși cu aripi de ploi toxice de sus până jos.
Nașteri nesperate, cu handicap, acești aleși mai mult biologic decât astronomic.
Să-și facă cimitirul lor. Nici sub pământ, nici sub ape, nici în incinerări de
Decor cu salve. Nici holera nu a distrus atâtea ființe, cât aceste buruieni cu
Fețe de trandafiri cu dinți mușcând  nevinovate nevoi de miros celest. Crocodilii
Și alte dihanii fioroase, din lumea lor politică, sunt biete jucării pentru speriat
Sugarii și pensionarii. În realitate, e mult mai rău, Dumnezeu e încolțit zi de zi
În văzul chiorilor. Fiul Său e perpetuu crucificat. Dar nu ne vom muta de aici. Din
Singurul nostru rai în care Dumnezeu se vede chiar și cu ochelarii de cal. Doar El…