Poem de Marin IFRIM

Viitorul e al morților

Suntem în aceeași barcă, morții cu morții și viii cu viii. Jumătate de barcă se duce
Jumătate vine. Morții cu morții, viii cu viii. Nu sunt puncte câte ”I”, vorba poetului.
Ce vremuri! E greu să faci diferența între un mort și un viu. De paregzamplu, fără
Nicio ironie: Eminescu parcă e mai viu decât…Cărtărescu! E mai palpabil, rezistă
De un secol și jumătate în frigiderul morgii literare naționale. Într-o bună zi o să se
Dezghețe, cu țară cu tot. Nu am nimic cu poeții de unică folosință, astea sunt
Timpurile. Vremuri tribale. Uneori găsesc poezie în mâna întinsă a cerșetorilor.
Alteori academiile mi se par niște simple săli de așteptate spre anonimat. Așa se văd
Treburile din curtea unui om simplu care are propria lui seră de cuvinte, gândurile
Sale, intuițiiile, premonițiile și tot ceea ce ține de proprietatea sa privată: a corpului
Și a minții. Unul care nu știe de ce a venit pe lume, dar care știe precis de ce pleacă.
Unii se nasc pesimiști și fac ravagii în jurul lor, ajung miniștri etc., alții vin pe lume
Optimiști din coconi, se nasc extraterești pentru că au carduri în corduri. Alții, cei mai
Mulți, nici nu se nasc și nici nu mor, dar sunt deja  sclavi, legume, carne de tun.
Viitorul e al morților. Dacă între timp n-o dispărea istoria fiecărei clipe. Trecutul e al
Politicienilor. L-au confiscat pentru scurtă vreme. Punct și de la capăt. Aleluia!