Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 16 → 2024

Veșnicia s-a născut la sat. 1 Martie – Mărțișor

Revista Luceafărul: Anul XI, Nr. 3 (123), Martie 2019
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE

1 Martie – Mărțișor

Primit pentru publicare: 01 Mart. 2019
Autor: Dorina RODU
Publicat: 01 Mart. 2019
Republicat: 28 Febr. 2020
© Dorina Rodu, © Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE



 1 Martie, Mărțișor

      „Primăvara – o experiență a imortalității.” – Henry D. Thoreau
    Marcând tranziția de la anotimpul rece către cel al verii, Primăvara își intră de astăzi în drepturi cu prospețimea sa caracteristică înveșmântată cu izul renașterii, cu simbolurile și tradițiile bine ancorate de ani și ani în conștiința poporului nostru. Astfel, Primăvara, debutează cu unul dintre cele mai cunoscute simboluri – Mărțișorul, care în anul 2017, în urma întocmirii dosarului „Practicilor culturale asociate zilei de 1 Martie (Mărțişorul)” – dosar multinațional coordonat de România și elaborat împreună cu Republica Moldova, Republica Macedonia și Republica Bulgaria, a fost inclus în Patrimoniul UNESCO datorită valorii sale universale de necontestat „a practicilor culturale asociate zilei de 1 Martie” și a rolului pe care îl au în îmbogățirea tezaurului cultural mondial. În folclorul românesc Mărțișorul este înconjurat de multe mituri și un bogat arsenal de superstiții.

    Legende 

    Una dintre legendele despre acest simbol al Primăverii susține faptul că „Soarele a coborât pe Pământ în chip de fată frumoasă, pe care un zmeu a furat-o şi a închis-o în palatul său, astfel că lumea întreagă a căzut în mâhnire. Văzând ce se întâmplă fără Soare, un tânăr curajos a învins zmeul în luptă şi a eliberat fata, care s-a urcat înapoi pe Cer în chip de Soare. A venit primăvara, oamenii şi-au recăpătat veselia, însă nimeni nu şi-a amintit de tânărul luptător care zăcea în palatul zmeului, după luptele grele ce le dusese. Sângele cald al tânărului s-a scurs pe zăpadă, până când el a rămas fără suflare, iar în locurile în care zăpada s-a topit, au răsărit ghiocei – vestitori ai primăverii.” [1], în Moldova un alt mit despre Mărțișor spune că „în prima zi a lunii martie, frumoasa Primăvară a ieşit la marginea pădurii şi a observat că într-o poiană, sub o tufă de porumbari, de sub zăpadă, răsare un ghiocel. Ea s-a hotărât să îl ajute şi a început să dea la o parte zăpada şi să rupă ramurile spinoase. Iarna s-a înfuriat şi a chemat vântul şi gerul să distrugă floarea. Primăvara a acoperit ghiocelul cu mâinile ei, dar s-a rănit la un deget din cauza mărăcinilor. O picătură de sânge fierbinte a căzut peste floare şi a făcut-o să reînvie. În acest fel, Primăvara a învins Iarna, iar culorile mărţişorului simbolizează sângele ei roşu pe zăpada albă.” [2]. Conform unor studii etnologice se presupune faptul că Mărțișorul se află în strânsă legătură cu celebrarea și tradițiile Anului Nou, care în trecut se celebra în luna martie, sărbătorind a Anul Agrar, corelat cu ciclurile vegetative şi astronomice. O altă legendă care include și altă sărbătoare românească este aceea a Babei Dochia și a fiului său – Dragobete: „Se spune că a fost odată, o femeie căreia i se zicea Baba Dochia. Aceasta avea la rândul ei un băiat frumos – Dragobete, care era mândria ei. Însă într-o zi, Dragobete s-a îndrăgostit până peste cap de o fată frumoasă şi tânăra ca primăvara. Această tânăra frumoasă, urma să devină soţia lui Dragobete, însă fără acordul Dochiei.
Baba Dochia pentru a se răzbuna şi pentru a-şi necăji nora, îi dă într-o zi rece de iarnă un ghem de lână neagra şi îi spune următoarele: „Du-te la pârâu şi spală acest ghem, să te întorci acasă abia când acesta devine alb şi curat!”. Fata fără să ştie nimic pleacă şi în curând se află la pârâu. După mai multe ore tânăra încă încerca din răsputeri să albească ghemul. Chiar dacă avea degetele de la mâini şiroind de sânge şi era îngheţată de frig, aceasta nu putea să plece acasă până nu-şi îndeplinea sarcina.
Impresionat de durerea fetei, Domnul Iisus Hristos i-a apărut în cale şi i-a dat o floare roşie, spunându-i să spele lâna cu ea. Mulţumindu-i, fata a pus floarea în apă, a spălat lâna şi a constatat cu uimire că lâna s-a albit. Fericită aceasta a plecat spre casă, dar soacra sa, auzind povestea fetei, a acuzat-o că acela ce i-a dat floarea nu era un simplu prieten – fata l-a numit Mărţişor pe acesta, nerecunoscându-l pe Iisus Hristos.
După aceasta întâmplare, Dochia a pornit împreună cu turma sa spre munte, fiind convinsă că primăvara venise deja, altfel de unde ar fi putut Mărţişor să aibă floarea? Pe parcursul călătoriei sale, şi-a scos, rând pe rând, cele doisprezece cojoace pe care le purta, până a rămas fără nici unul. Dar vremea s-a schimbat. Pe cât de frumos fusese la începutul zilei, pe atât de urât se făcuse acum. Ningea şi totul începuse să înghețe. Dochia a îngheţat împreună cu oile sale, transformându-se, conform legendei, în stană de piatră.” [3]

     Scurt istoric

    „Veșnicia s-a născut la sat” (Lucian Blaga) și, unde altundeva să prindă viață Mărțișorul, dacă nu la sat?! Apărut în mediul rural Mărțișorul tradițional românesc este format dintr-un șnur care are două fire: unul roșu și unul alb, cu acesta se legau simboluri ale norocului: trifoi cu patru foi, coșar sau potcoavă, însă treptat a fost preluat și la oraș, unde, cu trecerea timpului, simbolul care era legat de șnur a suferit diverse transformări, astfel acum simbolul fiind înlocuit cu diferite figurine: mărgea, semne zodiacale, scoici, animale etc. „Potrivit etnologului Irina Nicolau (1946 – 2002), azi, mărţişorul a devenit pretext pentru a oferi un cadou mai consistent, care uneori rezolvă diverse obligaţii sociale. Din talisman şi obiect ritualic, mărţişorul a devenit un fel de obligaţie socială care întreţine o tradiţie. Astfel, oraşul i-a schimbat funcţia dintr-una ritualică şi magică, într-una socială.
Prima zi a primaverii a fost sărbătorită încă de acum 8.000 de ani, conform descoperirilor arheologice. În timpul dacilor, mărţişoarele erau pietricele albe şi rosii, înşirate pe o aţă.” [4].
     Simbol specific românesc, Mărțișorul este prezent și la bulgari, aceasta datorită substratului comun daco-tracic anterior romanizării la daci și slavizării la bulgari; sărbătoarea Mărțișorului se mai întâlnește și în zona Balcanilor la Aromâni și Megleno-Români. „Primele mărturii ale existenţei mărţişorului în spaţiul românesc sunt mai vechi de 8.000 de ani, după cum au relevat  săpăturile arheologice. Primele mărţişoare găsite erau pietre mici de râu vopsite în alb şi roşu, înşirate pe aţă, care se pare că se purtau la gât. Culoarea roşie semnifica focul, sângele şi soarele şi era atribuită  femeii – deci vieţii. Albul, semnificând albul norilor şi limpezimea apelor era asociat cu înţelepciunea masculină. Şnurul mărţişorului semnifica tocmai împletirea inseparabilă a celor două principii, feminin şi masculin.
     După unele informaţii etnografice, cele două fire răsucite ar fi semnificat iarna şi vara, iar de ele se agăţa o monedă de aur, argint sau din alt metal. În vechime se pare că şnurul se împletea din lână albă şi neagră, fără a i se adăuga monede sau alte obiecte artizanale. În unele accepţiuni, şnurul bicolor al mărţişorului, ca obiect cultic, reprezenta funia anului, care aduna săptămânile şi lunile în anotimpurile de bază ale Calendarului  popular – iarna şi vara. Acest şnur era făcut cadou la 1 martie, în ziua Dochiei, început de An Agrar.” [5]
      Această sărbătoare, devenită tradiție, de la începutul primăverii, simbolizând viața și înțelepciunea, tranziția ș.a., „emblema” Mărțișorului – cel tradițional românesc, nealterat – din punctul meu de vedere, va rămâne bine înrădăcinat în conștiința neamului nostru, cu toate că a suferit și, cel mai probabil, va mai suferi modificări cu trecerea anilor, dar nu va dispărea vreodată, căci „Poți rupe toate florile, dar nu poți opri primăvară.” (Pablo Neruda)

     Personalități botoșănene născute de ziua Mărțișorului

     Printre „vestitorii” literari botoșăneni ai primăverii care s-au născut pe data de 1 Martie se regăsesc:
Alecu Ivan Ghilia (pseudonimul lui Alexandru Ivan), născut în localitatea Stracova – Ghilia. Este poet, prozator, publicist și pictor. Este Membru al Uniunii Scriitorilor din România și cetățean de onoare al orașului Dorohoi (din anul 1994). A colaborat cu scrieri la diverse periodice din țară: Ateneu, Caiete botoşănene, Colloquium, Cronica, Gazeta literară (red.), Iaşul literar, Luceafărul, Nord literar, România literară, Scânteia, Teatru, Veac Nou, Viaţa Românească etc. A avut o „bogată activitate redacţională şi publicistică: redactor la Contemporanul şi Gazeta literară (1950-1960), redactor-şef la Redacţia de scenarii a Studioului Cinematografic Bucureşti (1967-1969), redactor-şef la revista Luminiţa; debut cu versuri în Lupta Moldovei şi Opinca (1948)” [7] Opera domniei sale este una vastă, astfel regăsindu-se titluri precum: „Drumuri, drumuri” – vol. de reportaje apărut în anul 1954 la București; „Frații Huțulea” – vol. de povestiri, apărut în anul 1955, la Editura E.S.P.L.A., București; „Ieșirea din Apocalips” – roman apărut în anul 1960 la Editura Tineretului, București; „Un Oscar pentru Ana” – roman apărut în anul 1982 la Editura Cartea Românească, București; „Poeme crepusculare” vol. apărut în anul 2002 la Editura Axa, Botoșani; „Diavolul și pelerinul” – roman publicat în anul 2015 la Editura Eikon, București; „Războiul domnițelor” – scenariu cinematografic apărut în anul 1969, în regia lui Virgil Calotescu; „Mânia” – scenariu cinematografic, apărut în anul 1977, în regia lui Mircea Veroiu ș.a.
Alexandru D. Funduianu, născut în satul Costești, comuna Răchiți este poet și matematician. A debutat editorial cu placheta de versuri „Și iată…” apărută în anul 1995 la Editura Eidos, în Botoșani. A colaborat cu „poezie, umor, cronici literare şi articole pe teme culturale la publicaţii periodice locale şi din ţară: Actualitatea botoşăneană, Albina, Cafeneaua literară, Clopotul, Contemporanul, Cronica, Flacăra – Rebus, Gazeta de Botoşani, Luceafărul, Luceafărul (Botoşani,  red. din ian. 2010 – dec. 2013), Opinia, Tribuna învăţământului, Urzica, Zori noi ş.a.” [6]. De sub condeiul său au răsărit cărți și lucrări de specialitate precum: „A pune în rană candoarea – file de jurnal (1970-1980)” – apărută în anul 1998, la Editura Geea, Botoșani; „Fișe pentru o posibilă monografie a școlii”, apărută în anul 2005 la Editura Agata, Botoșani; „Elemente de topologie pe dreapta reală și în plan”, apărută în anul 2010 la Editura Agata, Botoșani; „Prin și printre simboluri” – apărută în anul 2013 la Editura Taida, Iași; „Mărțișoare” – volum de catrene și epigrame, apărut în anul 2017 la Editura Quadrat, Botoșani ș.a.

Note:
[1] „Legende şi tradiţii de Mărţişor”, articol publicat pe site-ul ziaruldeiasi.ro, 01. 03. 2018;
[2] Ibidem;
[3] „Legendele Babei Dochia, a Mărțișorului și a Dragobetelui”, articol publicat pe site-ul identitatea.ro;
[4] Daniela Mîndrilă: „Povestea Mărțișorului. De unde vine, cum a fost creat, cine îl dăruieşte, cum se poartă”, articol publicat pe site-ul stiri.tvr.ro, 1 mart. 2013;
[5] Ibidem;
[6] Silvia Lazarovici: Dicționarul biobibliografic „Scriitori și publiciști botoșăneni”, Editura Agata, Botoșani, ediție aniversară, p. 194;
[7] Ibidem, p. 208.


Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.661 de abonați.

1 comentariu la acestă însemnare

  1. Al. D. Funduianu spune:

    Onorat,
    vă mulțumesc!…

Drept de autor © 2009-2024 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania