Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 10 → 2018
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

DIC’IONAR SPECIAL

178. OMUL NOU:
„Din câte îmi aduc aminte eu, omul nou l-am văzut prima oară prin 1940, la „românizare”, când a fost naţionalizat magazinul Stark, din Târgovişte, al părinţilor reporterului de mai târziu de la televiziune, Al. Stark. După război, instinctele de jaf, de „rechiziţionare”, de „naţionalizare” a unor afaceri profitabile – bine încurajate şi de directivele care veneau din Est – au devenit sistematice. Pe urmă, în numele acestor instinct, s-au înfiinţat instituţiile bazate pe scurtcircuitarea legii: rechiziţia caselor, a bunurilor, şcoala pe termen scurt, dar cu avantaje importante, universitatea muncitorească de 2 ani ş.a. Pentru mulţi părea o stupiditate să nu profiţi de atâta largheţe şi bogăţie de şanse. Uneori omul nou nici n-a mai trebuit să facă anume ceva, ci doar să afirme că va face şi astfel se remarcă în jur” (Mircea Horia Simionescu, interviu dat Titei Chiper, „Dilema” nr. 409 din 2000);

179. CELE 7 ÎNSUŞIRI DEFINITORII ALE ANTIMODERNILOR:
Au fost sistematizate de Sorin Lavric din cartea lui Antoine Compagnon, „Antimodernii. De la Joseph de Maistre la Roland Barthes” (vezi „România literară”
nr. 3 din 2010): ,,Potrivit lui A. Campagnon, însuşirile definitorii ale antimodernilor sunt: 1. „respingerea Revoluţiei Franceze”; 2. „repudierea Epocii Luminilor”;
3. „optica pesimistă”; 4. „credinţa în păcatul originar”;
5. „năzuinţa spre sublim”; 6. „vituperaţia discursivă”;
7. „neputinţa de a se împăca cu timpul în care le-a fost dat să trăiască”;

180. PROIECTUL EDUCŢIONAL SOLOMON MARCUS:
A fost prezentat în „Jurnalul Naţional” din 1 martie 2010. În ceea ce priveşte educaţia, Solomon Marcus crede că atenţia trebuie concentrată pe fapte ca: 1. „prea mulţi părinţi nu sunt capabili să fie prietenii copiilor lor”; 2. „prea mulţi profesori nu reuşesc să devină prietenii elevilor lor”; 3. „educaţia se bazează prea mult pe poruncă şi pe sancţiune şi prea puţin pe rugăminte, întrebare, îndoială”; 4. „educaţia nu reuşeşte încă să valorifice dimensiunea ludică, să descopere faţa pozitivă a greşelii, ca simptom al gândirii personale”; 5. „nu se face educaţia spiritului critic”; 6. „atmosfera predominantă în şcoală este mai degrabă una mohorâtă şi gravă decât una de bună dispoziţie, de bucurie, de autoironie”; 7. „programele şi manualele sunt marcate de toate aceste păcate”;

181. BLOCAJELE POEZIEI MODERNE:
Au fost identificate de Alexandru Muşina şi le-am găsit nominalizate în cartea „Paradigma poeziei moderne”, Editura „Aula”, Braşov, 2004:
1. „reflexul de protecţie” (reducerea necunoscutului la cunoscut); 2. „efectul de prezenteizare” (raportarea prezentului sau trecutului mai apropiat la un trecut mai îndepărtat – în fond unul mitic); 3. „efectul de seră” (tendinţa de a delimita anumite zone culturale, forme de expresie, de cunoaştere, de a le izola pe cât posibil de celelalte); 4. „tirania discursului” (tendinţa de a explica poezia modernă exclusiv prin cea care o precedă);

182. PARADOXUL ROMÂNESC AL SUCCESULUI EDITORIAL:
A fost sesizat de scriitorul Radu Pavel Gheo şi l-am găsit formulat în Dosarul „Dilema veche” cu tema „Cât de mare este literatura mică?” din nr. 336 / 22-28 iulie 2010: „Nu caracterul „consumist” sau „elitist” determină succesul unui autor sau al unei cărţi. Elementele extraestetice şi extraliterare joacă adesea un rol mult mai important decât produsul cultural propriu-zis”;

183. METODA COLUMB INVERSATĂ:
Aparţine scriitorului de science-fiction Michael Hăulică: „Pentru a ajunge în vest, ar trebui s-o luăm spre răsărit”;

184. UNICA FUNCŢIE A IRONIEI SOCRATICE:
„Să te ţină pe drumul căutării, să nu rămâi încremenit în iluzia unui lucru ştiut” (vezi Gabriel Liiceanu, „Întâlnire cu un necunoscut”, p. 246-247). Continuă Gabriel Liiceanu: „Dar asta nu se putea decât dacă erai dispus să accepţi (aşa cum declara Socrate despre el) că eşti de la bun început pe poziţia neştiinţei şi că vrei, cercetând, să încerci să ajungi la poziţia fermă a unui lucru înţeles şi astfel, de-abia de acum încolo, ştiut”;

185. FORMULA NOICA PENTRU DEDICAŢIILE DE PE CĂRŢILE PROPRII:
„Cu dulce dăruire românească”. O scria permanent în ultimii ani ai vieţii, iar celor din jurul său li se părea de un imens prost gust. Explică Gabriel Liiceanu, unul dintre cei din jurul lui Noica, având aceeaşi părere: „Culmea e că, prin tot ce făcuse şi prin tot comportamentul lui, Noica nu aducea a român. Era un aristocrat în carne şi oase, şi nu un Mitică guraliv şi netrebnic. N-avea nimic din acea hălăduire în timp care constituie farmecul şi blestemul acestui loc. Şi, mai presus de orice, nu avea în el nimic de ratat: făcuse o operă, iar nouă, discipolilor lui, români autentici, ne lăsase moştenire nevroza sa”; (vezi Gabriel Liiceanu, „Întâlnire cu un necunoscut”, p. 269);

186. ACOMODAREA ANTIMODERNILOR:
1. „întreţin legătura cu o epocă la care nu pot adera sub nici un chip”; 2. „sunt nişte rătăciţi care nu-şi găsesc locul şi care nu-şi pot accepta starea precară decât acoperind-o de anateme şi invective”; 3. „nişte cârtitori cărora prezentul le pare şubred, viitorul sumbru, iar trecutul mort”; 4. „nişte alpinişti stând pe buza prăpastiei, care nu îndrăznesc să privească peste margine de frică să nu cadă în hău, dar care nu încetează să dea verdicte pe seama golului căscat sub ei”; 5. „fiindcă prezentul îi chinuie, la rîndul lor se străduiesc să-şi chinuie semenii, scriind cu talent împotriva temelor la modă”; 6. „nişte colportori de presimţiri negre”; 7. „nişte spirite suspendate, care nu sunt nici tradiţionaliste şi nici progresiste, nici conservatoare şi nici liberale”; 8. „le lipsesc nu numai rădăcinile tradiţiei, dar şi încrederea în pretinsul progres al speciei” (vezi Sorin Lavric, „Falanga inadaptaţilor”, „România literară” nr. 3 din 2010).



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celor 40 de abonați

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2018 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5