Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 16 → 2024

Elegie funerară. “Sheikspir”, regele pe scenă…

Motto:

“Adevăratele poezii încep acolo unde se sfârşesc pe hârtie.” (Octavian Goga)

  Elegie funerară. “Sheikspir”, regele pe scenă…

(parodie-pamflet, prozopoem satiric din grupajul “Trilogia siderală”)

…William Shakespeare {26 April 1564 (baptised) – 23 April 1616}, în medalion, s-a jucat mult pe scena teatrului Globe, unul dintre cele mai populare ale epocii elisabetane, a cărui deviză era „Totus mundus agit histrionem”, reluată în “Cum vă place“ sub forma metaforei lumii ca scenă de teatru: „All the world’s a stage, And all the men and women merely players: They have their exits and their entrances.” Lumea întreagă este o scenă iar bărbații și femeile sunt actorii ei, ei intră și ies pe rînd din ea. (Sursa: Wikipedia)

 …Histrioni suntem cu toţii în scenariul testament…
Lumea mare e o scenă cu actori bărbaţi,  femei
Ce-şi spun rolul apoi pleacă şi vin alţii după ei
La spectacolul de gală cu tichet-abonament. 
 
…Patru veacuri să tot fie şi aproape jumătate
De când a văzut lumina un “luceafăr”– cel de seară-
Will(iam) numit “Cel Mare”, o “furtună” literară,
Unic, grav, inconfundabil, dacă vom privi în spate.
 
“Swan of Avon”, “bard of Avon”.(*) Nume vechi,“conspirative”.
 Idol, minte strălucită- “lebădă” şi bard de geniu.
Opere? Nenumărate. În colecţii de mileniu.
Piese… Teatru şi sonete. Lungi poeme narative.
 
 …Şiruri, umbre din istorii. (Inventar de patrimoniu).
…Cresida, Troilus, Titus, Macbeth, regele Ioan…
…Lear, Pericle sau Othello, Timon sau Coriolan…
…Henric, Richard, Cezar, Hamlet, Cleopatra şi Antoniu…
 
…Scorpia neîmblânzită… (nu e vorba despre mine!)
…O poveste hibernală, titlu greu, cu rezonanţă.
…După faptă şi răsplată sau dreptatea în balanţă.
…Totul este… foarte bine (!)…când se termină cu bine!
 
…Visul unei nopţi de vară. Nu e noapte… de duzină!
…Julieta şi RomeoGentlemenii din Verona.
…Un Adonis şi o Venus. Marca… Zeus şi Iunona!
…Cum vă place... comedia! Cu erori în serpentină!
 
…Devotat… cu pasiune, pelerinul călător.
…Chinuri, dragoste, nevesteZgomot mult pentru nimic.
(Am trecut un pic prin astea… Deci nu pot să mă dezic!)
…Din Veneţia sub ape… “Anonim”. Neguţător.
 
…O îndrăgostită plânge. O Lucreţie…“răpită”.
Eduard. Al treilea, parcă! Să nu-l uit… Sir Thomas More.
(Contestaţii? Mai există… Nu-i pot fi de ajutor!)
… Apoi, Phoenix şi… ţestoasa (!?). Ce pereche potrivită!
 
…Recunoaştere? Desigur. Cea postumă, cu accent.
Confruntat cu “concurenţa”- recte cu “nucleul tare”-
A urcat la loc de cinste cu prestigiu şi onoare
Între stelele de aur, astru viu, incandescent.
 
… «Sheikspir», lider cu coroană în regatul lui etern,
«Rege» scriitor. Celebru. Un tradus pe mapamond.
Nu a fost scutit de critici. Rânduri- forme fără fond,
O Divină Comedie cu un Dante în Infern!
 
 …A rămas bătut în cuie un pamflet spre neuitare
 Unde se spunea de dânsul: “E o… cioară (!) parvenită
Ce ne ia din pene nouă, pacoste… împodobită!”
…Un atac semnat de…“nimeni”, dramaturgul… “oarecare”!
 
 … “Perle”, ironii acide i-au scăpat atunci din gură…
Le-am simţit şi eu… se poate? Tot la fel şi astăzi este.
Ciori (!) în stoluri arogante. Rare lebede (!) oneste.
…Curg în valuri, cu miasme. Răutăţi fără măsură.
 
Bacon, Marlowe… speculaţii? Nu vom trece peste prag”…
S-a pierdut “a fi” în ceaţă sub temutul “a nu fi”…
Cum a fost ca om maestrul? Niciodată nu vom şti!
…Minunat i-a scris Poetul: “Te admir, prieten drag!”
 
…Printre vremuri, veşnic tânăr, vorba vine, evident,
Neuitat, îşi duce somnul sub o piatră funerară:
“Nu îmi tulburaţi odihna, o repet a câta oară?”…
…Mare scrib, gigant ilustru, bun exemplu de talent!

 (*) “Swan of Avon”, “bard of Avon”- lebăda de pe Avon, poetul din Avon, întrucât s-a născut în orăşelul Stratford situat pe râul Avon…

 …Pe piatra lui funerară stă scris: “Binecuvântat fie cel ce lasă (în tihnă) aceste pietre și blestemat fie cel ce-mi mișcă oasele” (în limba engleză modernă: „Blest be the man that spares these stones, and cursed be he that moves my bones”). (Sursa: Wikipedia)

                               Dorel Mihai Gaftoneanu

 



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.661 de abonați.

3 comentarii la acestă însemnare

  1. g.h. spune:

    D-le Gaftoneanu, dupa acel „Alungați ciorile de pe mantia lui Eminescu!”, inteleg ca acum vreti sa le alungati si pe alea de pe mantia lui Shakespeare?

  2. RELU S. spune:

    ACTUALITATEA BOTOSANEANA. O C H I U L S O A C R E I.

    Există în Botoşani un poet care prin tot ce face, scrie şi spune, ar fi suficient să i se recunoască talentul şi autenticitatea.
    Circulă, în acelaşi timp, un concept al scriitoarei Lucia Olaru Nenati, acela al ordinului ortomanilor, şi care i-a fost sugerat (eu cred că de divinitate) după ce a încercat să citească în altă cheie „Mioriţa”. Explică Lucia Olaru Nenati: „Căci de ce se vorbiră cei doi ciobani, Ca să mi-l omoare / Pe cel moldovean”? Simplu: „Că-i mai ortoman / ş-are oi mai multe, / Mândre şi cornute, / Şi cai învăţaţi, / Şi câini mai bărbaţi…”. Adică pentru că acesta le este superior prin calităţi fizice şi morale ( ortoman – adică om drept, corect, cum zice sufixul de origine greacă orto, prezent şi în cuvântul ortodox, cu sensul de dreaptă credinţă), bine făcut ( „feţişoara lui / spuma laptelui” ş. a ) şi prin asta apt de a-i umbri pe cei doi care nu se simt a fi în largul lor în preajma lui, ci eclipsaţi, complexaţi, stingheriţi de personalitatea sa. Asta pentru că, implicit, ei nu sunt atât de dăruiţi, de vreme ce-l recunosc pe el a fi mai ortoman. Decât cine? Decât cei doi, desigur! Aşadar, de vină e zestrea, dotarea lui morală şi fizică nativă, dar şi cea materială, dobândită ca rezultat al vredniciei sale, al capacităţii de-a acţiona constructiv, pe care ei nu se simt în stare s-o dobândească altfel, ci numai prin crimă şi jaf. Căci dacă ar putea s-o obţină altfel nu s-ar deda la păcate de moarte”.
    Psihologii ar trebui să adauge un alt complex la lunga listă pe care au întocmit-o , numit complexul neortomanului, pe când pedagogii ar trebui să adauge atitudinilor şi pe cea absolut creştinească, atitudinea ortomanului.
    Continuă Lucia Olaru Nenati: „ Deci sfânta invidie a celor ce se simt inferiori insului de excepţie dinamizează fapta abominabilă ce constituie nucleul baladei, recunoscută ca exponenţială pentru tipologia etnică românească”.
    Cei ce doresc să aprofundeze ideea pot citi în „Luceafărul românesc” ( Canada) articolul destul de documentat şi plin de exemple concrete al Luciei Olaru Nenati, intitulat „Ordinul Ortomanilor, un eseu despre „Mioriţa”. Eseul se poate găsi şi în „Operaţie pe cord deschis”, o antologie a textelor premiate la Concursul Naţional de Literatură „Nihil sine deo!”, ediţia I, Braşov, 1997, la care a primit, alături de „Eseu despre cruce”, Premiul „Mira” pentru eseu.
    Poetul despre care pomeneam în prima frază este Dorel Mihai Gaftoneanu. Rămâne să ghiciţi cine sunt cei doi care „se vorbiră / şi se sfătuiră / ca să mi-l omoare / pe cel gaftonean, / că-i mai ortoman”? (GEO BANCARU)

  3. MARIA UNGUREANU-pensionara spune:

    va rog sa ma credeti, sant atat de incantata de ce scrie d-l Gaftoneanu

Drept de autor © 2009-2024 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania