Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 10 → 2018
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

GHEORGHE BURAC SAU DESPRE TRECEREA DE LA LOCALISMUL CREATOR LA HIPERBOLISMUL LOCALISMULUI CREATOR

G Manole 020Primit pentru publicare: 24 dec.2014.
Autor: Georgică MANOLE, redactor șef la Rev. ,,Luceafărul” (Bt)

Publicat: 25 dec.2014.

GHEORGHE BURAC SAU DESPRE TRECEREA DE LA LOCALISMUL CREATOR LA HIPERBOLISMUL LOCALISMULUI CREATOR

A apărut nr. 5 din colecţia CRL (Cărţile Revistei Luceafărul), autor Gheorghe Burac. Intitulată „… Şi aşa mai departe” (Editura „Agata”, Botoşani, 2014, 200p.), încă din titlu cartea incită la meditaţie.

afis vlasinesti [compress]O primă observaţie ar fi aceea că Gheorghe Burac a părăsit starea de orator, acea stare din tinereţea sa când punea pe primul loc scopul şi când se bătea pentru afirmarea sau combaterea unei idei. De la înălţimea preocupărilor şi funcţiilor avute încerca să ne convingă cu orice preţ pe noi, discipolii lui, lucru care îi reuşea, fiindcă totul pornea dinspre un spirit de erudit. Starea de orator transpare bine din cărţile cu aspect monografic.

De când scrie critică de întâmpinare la „Luceafărul”, la care se adaugă vârsta care îi provoacă o tot mai acută prezenţă a sentimentului deşertăciunii, iese în evidenţă, tot mai mult, retorul din el. A lăsat în urmă, cum ar zice Maiorescu, „îngâmfarea erudiţiei sau încântarea de sonoritatea propriilor cuvinte” şi s-a aşezat pe punerea în valoare a celor din jurul lui. „…Şi aşa mai departe” este o carte despre cei care pun o cărămidă la înălţarea spirituală a spaţiului vlăsineştean: primari, preoţi, profesori, ingineri, economişti, fii ai satului care au rămas sau au plecat spre alte zări, alţii ataşaţi comunei prin locurile de muncă (Lucian Trufin, Laurenţiu Cârligeanu, Haralambie Holic, Ramona Trufin, Lucian Manole, Andrei Cicioc, Marius Danalache, Marcel Trufin şi alţii), dar şi despre cei care au contribuit la devenirea autorului, precum Alexandru Zub, Ion H. Ciubotaru, Ilie Pascal, Aristide Zub.sau Mihai Matei.

Din altă perspectivă, nu se poate trece peste observaţia că Gheorghe Burac este un intelectual autentic. Problema intelectualului este privită diferit în lume. Dacă americanii îi consideră nişte „certăreţi”, nişte „palavragii”, ba chiar „capete ţuguiate”, francezii îi integrează adesea curentului existenţialist, îi respectă, iar Franţa îi consideră „tezaur” şi le acordă preţuire. Atitudinea românilor faţă de intelectuali se pliază, pe undeva, pe cea a americanilor. Însă, Gheorghe Burac, prin cărţile sale, venind cu un discurs bine închegat care pune în evidenţă partea umană a lucrurilor şi care iveşte gesturile unui om angajat şi inplicat în viaţa socială, este validat ca intelectual de cei cu care intră în contact. „…Şi aşa mai departe” nu este altceva decât suma gesturilor unui intelectual adevărat care, indiferent de vârstă, crede că ideile lui pot schimba faţa lumii.

În al treilea rând trebuie să spun că percep în scrisul lui Gheorghe Burac un tot mai accentuat semnal de abandonare a ceea ce Marius Chivu numea „teoria tinerilor incomozi”: „suntem bătrâni şi ne incomodează tinerii: ce ştiu ei cum era în comunism, n-au lecturi fundamentale, (sub)cultura lor e de masă, se revoltă doar ca să ne ia locul, sunt impertinenţi şi nu mai ştiu ce-i aia respectul şi admiraţia, nişte mucoşi” (vezi „România literară” nr. 14 din 2004). Cartea aceasta e un semn de acceptare a tinerilor, de înţelegere a proiectului lor, de punere a lor în valoare prin analize pertinente şi optimiste asupra faptelor, ideilor şi cărţilor lor. Gheorghe Burac scrie despre proiectele „Hora” sau „Ingolstadt”, despre „Serbările Vlăsineştilor”, despre „Festivalul vinului” sau „O iniţiativă românească în inima Bavariei”, despre „Absenteismul şi abandonu şcolar” , despre „Educaţia în mediul rural” sau despre altele, toate avînd ca autori tineri pe care nu-i lasă să se piardă , pe undeva, prin norul destul de gros al celor uitaţi.

Cartea lui Gheorghe Burac începe cu o „Prefaţă” şi „Un addendum la prefaţă” în care sunt făcute aprecieri privind personalitatea autorului: Ion Istrate: „nerv al coloanei culturale din valea Başeului, un simbol al virtuţilor săteşti. Acest NERV, născut din nevoia de culturalizare a comunităţilor săteşti (aşa cum Başeul s-a format din lacrimile vărsate de suferinţa strămoşilor pentru a reda şi menţine viaţa pe aceste locuri istorice), a asigurat transmiterea impulsului cultural dinspre culmea valorilor neamului spre mulţimea din Bazinul de recepţie al râului ce străbate un ţinut de la Plevna Cristineştilor până la Ştefăneştii Prutului cuprinzând, natural, Sârbii şi Vlăsineştii Domniei Sale”; Alexandru Zub: „…profesorul Gheorghe Burac a întocmit, în acelaşi spirit, o vastă, erudită şi exemplară monografie despre Comuna Vlăsineşti, în care se regăsesc numeroase urme de normalişti devotaţi locului sau activând în proximitatea acestuia”; Ana Maria Maluş: „… ca un simbol al hărniciei intelectuale, profesorul Gheorghe Burac este perceput comprehensiv ca o personalitate remarcabilă a vremurilor noastre, ceea ce induce reflexiuni de profundă consideraţie, mai ales, din partea generaţiei tinere, pentru că Domnia sa îşi păstrează demnitatea muncii într-o deplină şi consecventă voinţă de a-şi respecta contractul cu viaţa”; Lucia Olaru Nenati: „… alături de Tiberiu Crudu, Constantin Iordăchescu, N.N. Răutu şi apoi prin nume precum Ileana Turuşancu, Ştefan Ciubotaru şi alţii, deopotrivă oameni de cultură cu nimic mai prejos decât similii lor din metropole şi care au ştiut să formeze elevi redutabili în orice competiţie. Ca un purtător de făclie – lampada tradunt – el fiind încă activ în mod benefic şi îmbogăţind comunitatea cu roadele lucrării sale ziditoare, dar şi cu exemplul unui om al localismului creator din prezent”; Gheorghe Median: „ … profesorul Gheorghe Burac este Patriarhul comunei, iar la cei peste 75 de ani ai săi este un stâlp de lumină pe care din orice parte te-ai orienta nu poţi să nu-l vezi. Un om cu implicare activă în viaţa comunei, dar şi a judeţului, prin colaborarea cu revista „Luceafărul”. Gheorghe Burac aparţine patrimoniului acestui judeţ şi cu certitudine este un miracol că un om care trudeşte în comuna natală este mai intelectual decât intelectualii de la oraş”.

Sunt bucuros că această primă parte a cărţii cuprinde şi una dintre multele mele aprecieri, făcute de-a lungul timpului şi cu diferite prilejuri, despre personalitatea autorului: „Un om deplin al culturii locale, judeţene şi chiar naţionale – aur curat pentru o comunitate locală, care prin intermediul instituţiei Primăriei ar trebui valorificat la maxim. Starea existenţială a lui Gheorghe Burac este una specială, pentru că în lumea acestuia totul a fost perfect, fără nici o abatere de la ceea ce şi-a propus. În acest intelectual am identificat mai mulţi Gheorghe Burac: omul religios (creştinul profund), omul moralist (un moralist de forţă), omul care citeşte (dar care citeşte foarte mult şi nu oricum) şi omul care scrie –toţi dau la un loc chipul intelectualului perfect, de care cei tineri trebuie să profite la maxim”.

Pagini consistente sunt rezervate cărţilor citite. Supuse filtrului critic al lui Gheorghe Burac, acestea sunt analizate în spiritul pe care îl induce întrebarea: ce sistem de gânduri şi fapte dau cărţii arhitectura şi calităţile unui edificiu? De aici pornesc punctele de vedere despre apariţiile editoriale semnate de Aristide Zub, Ion H. Ciubotaru, Ilie Pascal, Alexandru Zub, Mihai Matei, Adrian Neculau, Nicolae Turtureanu, Haralambie Holic şi Lucian Manole. Despre Aristide Zub afirmă: „Ştia bine distinsul profesor Aristide Zub în care sensuri avea să extindă tematica şi cercetarea istoriografică, pentru ca volumul pe care îl prezentăm acum, „Vârful Câmpului. Privire monografică”, să-l continue pe primul, inseparabil, ca un întreg diferenţiat şi, în acelaşi timp, unitar. Ştia, pentru că, aparţinând acestui meleag, el a trăit, ancestral, întreaga istorie a acestei aşezări, iar ca „om al cetăţii” a participat la aproape toate prefacerile sociale care s-au produs în preajmă-i în ultimele şase-şapte decenii”, aşa cum despre cartea lui Mihai Matei adaugă: „În sfârşit, a fost dusă până la capăt o lucrare exhaustivă, demult râvnită la Botoşani, „Istoria Liceului „Mihai Eminescu”. Peste un deceniu a durat munca de cercetare şi documentare, culegerea de date şi informaţii, anchete, redactarea, corectarea, completarea şi recorectarea unui mare volum de înscrisuri care, până la urmă, aveau să numere peste 730 de pagini, în cele trei tomuri ale cărţii”.

Haralambie Holic, cel căruia îi place să afirme mereu că „trăieşte deplin în timpul căruia îi aparţine”, este văzut astfel de Gheorghe Burac: „… pe lângă răspunsurile la imperativele cotidiene ale învăţământului de-a lungul întregii sale cariere didactice, a găsit mereu timp şi pentru diferite activităţi dintre cele mai nobile, adiacente profesiei, precum: bibliomania, cercetarea, scrisul şi publicistica, folcloristica şi anticariatul”, aşa cum despre Lucian Manole afirmă: „Avem, aşadar, încă o carte, în care un dascăl consacrat cercetării novatoare, dintr-o şcoală remarcabilă de pe Valea Başeului, continuă să ofere modele de gândire şi acţiune într-un compartiment de importanţă capitală pentru învăţământul din mediul rural şi nu numai”.

Paginile de final ale cărţii sunt atribuite unor evenimente principale şi în mijlocul cărora s-a aflat autorul, evenimente produse cu concursul ansamblului folcloric „Hora”, organizatorilor „Festivalului Vinului”, a iniţiativelor româneşti din inima Bavariei, a normaliştilor de la Şendriceni, a membrilor „Cercului românesc de prietenie Ingolstadt” etc.

Vivacitatea lui Gheorghe Burac şi toposul în care îşi consumă energia, întotdeauna creatoare, m-au obligat adesea să-l caut printre tipologiile propuse de sociologie. Se pliază perfect pe starea de introdeterminare, propria conştiinţă încă îl poartă pe cărări nebănuite şi chiar nebătătorite, iar în procesul socializării este coordonat de propriul sistem de valori. Gheorghe Burac este un tip autonom. E drept că vârsta ne-ar putea influenţa şi am putea să spunem că este un tradiţional, însă permanenta sa prezenţă în mijlocul tinerilor şi aderarea sa la proiectele acestora, ne contrazic în mod categoric.

Dacă acum ceva timp în urmă Lucia Olaru Nenati, vorbind despre Gheorghe Burac, îl încadra conceptului de localism creator, eu îl asociez celui de hiperbolism al localismului creator, alături de Mihai Matei, Ilie Avârvări, Ioan Canciuc, Constantin Cojocaru şi alţii.

 

 



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celor 25 de abonați

1 comentariu la acestă însemnare

  1. D.M. Gaftoneanu spune:

    …Frumoasă prezentare, plăcută și utilă cititorului!

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2018 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5