Revista Luceafărul: Anul XIII, Nr.5 (149), Mai 2021
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE

Luceafărul de seară, un imbold pentru neadormire

Primit pentru publicare: 13 Mai 2021
Autor:  Ion Istrate, membru al UZPR
Publicat: 13 Mai 2021
©  Ion Istrate, © Revista Luceafărul

Un imbold pentru neadormire

Pandemia aceasta, cu nevoile de a combate consecințele dezastruoase ale ,,covid-ului 19” și a salva vieți omenești, este până la urmă și o experiență de viață, de a ne contura caracteristicele a ceea ce numim politică,  o acțiune a grupurilor de interese deghizate în partide și ONG-uri,  care prin discursul ei ne supune unei dictaturi, unei subjugări dure, provocând în mod accentuat o gravă și multiplă discriminare umană și privarea  drepturile fundamentale prevăzute în Constituție. Și, din toate astea, o îndepărtare de la libera opțiune, o neglijare pentru păstrarea avuției agonisite și o renunțare a valorilor noastre tradiționale.

Circulă pe internet, prin grija diasporei: „Nu te întreba ce poate face țara pentru tine, ci ce trebuie tu să faci pentru țara ta.” (J.F. Kenedy).  Tu, pui de Dac, ce ai făcut?

Răspunsul ni-l dă Florin Piersic: ,,Îți spun eu: ți-ai furat căciula singur! Nu te-ai limitat la căciulă, ai furat o bucată de traversă să o vinzi la fier vechi și acum te plângi că faci cu trenul 10 ore în loc de 3, ai furat componente din sistemul de irigații și apoi te-ai plâns că îți omoară seceta culturile, ți-ai tăiat bucata de pădure și apoi ai țipat, ca din gură de șarpe, când casa ți-a luat-o la vale, ți-ai păcălit la cântar clientul intrat la tine în magazin și, apoi, ai dat din colț în colț că nu mai ai vânzare, ți-ai vândut pământul ca să-ți cumperi BMW și apoi ai jelit că n-ai ce mânca, ți-ai aruncat gunoaiele în râuri, lacuri, pe stradă, în parc, și apoi ai fost indignat că este mizerie, ți-ai deschis firmă și ți-ai bătut joc de angajați, apoi te-ai văitat că ai dat faliment./ Să-ți mai spun?/ Bă, ți-ai învățat și copilul că necinstea și lipsa de respect te fac „șmecher” și plin de bani./ Să amintim și despre corupție!/ Măi române, câți ai corupt tu când n-aveai răbdare să stai la coadă, la un ghișeu, când voiai niște facilități care nu ți se cuveneau, când nu doreai să mai plătești taxe ca să te dai mare cu excursii pe la dracul în praznic?/ Vrei educație?/ Păi de unde? Ai uitat când reclamai profesorul că ți-a tras de urechi odrasla pentru că era obraznică? Când l-ai mutat la o altă școală, vezi Doamne că aceea e mai „cu moț”, ajungând sa îți ruinezi copilul și școala? Când îți agasai propriul copil cu meditații peste meditații pentru a demonstra că mutarea lui la altă școală este benefică? Doar sufletul lui de copil știe cât suferă și, nu, nu îți va recunoaște niciodată cât îl doare și cât este de obosit, de frică să nu te supere. Când ai mulțumit ultima dată unui profesor care, poate cu trudă și în condiții precare, ți-a făcut copilul „om”? Te-ai întrebat cât ai contribuit tu la educația copilului tău? Te-ai întrebat dacă tu, în locul acelor profesori, ai fi fost mai bun? Te-ai întrebat, măcar o singură dată, cât de bine i-ai făcut copilului tău? Lui sau ție? Ai uitat când, fără urmă de considerație, ți-ai vorbit de rău părinți, copii, profesori, vecini…? Ce faci tu pentru țara și pământul tău natal?/ Ești mândru?/ Când ai luat atitudine că cineva ascultă tare muzică, în autobuz, sau că cineva face scandal într-un loc public? Când ai vorbit ultima oară fără (CPM) bip-uri?/Ce-ai făcut tu, ca cetățean de rând, române ? Nimic! Ai contribuit cu vârf și îndesat ori prin tăcere ori prin participare. N-ai vrut să știi de solidaritate, n-ai vrut să auzi de cinste, ai vrut doar vilă și mașina bengoasă, chiar dacă rahatul de la vila ta polua lacul din vecinătate și pentru pământul pe care ți-ai construit-o ai dat șpagă la primar, să-l treacă în intravilan./ Datorită celor ca tine au avut de suferit cei onești, cei cu bunul simț la purtător, cei care au știut că bunăstarea nu este o consecință a șmecheriei, mitocăniei, arivismului și lipsei de scrupule. Din cauza ta au ajuns ceilalți pribegi, mulțumindu-se cu resturile de la masa altora, pentru că tu nu te-ai implicat, pentru că ție nu ți-a păsat, pentru că tu ai aplaudat nedreptățile de care te foloseai să-ți fie bine trăgând după tine și o gloată de buimaci care spera că totul va fi roz, din secunda doi, dacă te urmează./ Nu mai arăta cu degetul spre alții! Arată spre tine!/ De-aia n-ai o țară ca afară! Pentru că te doare în bască de lege, de țară (pe care o înjuri pe unde te duci), pentru că te doare în flecul de la pantof de toți și toate, chiar și de mamă-ta, de copilul tău și pentru că, oricât ai primi tot ți se pare prea puțin cât timp vine altul și-ți promite mai mult./ Ai cerut, dar n-ai dat nimic în schimb! Nici măcar un „bună ziua” îngrijitoarei care spăla scara blocului sau măcar… un pet în lada de gunoi!…” (Florin Piersic, 85 ani, pe Facebook).

Cultura este cea care ne umanizează și ne dezmorțește. A nu mai merge la teatru, la un spectacol cu conținut adecvat, a nu mai trece pe la bibliotecă sau librării sunt fapte ce ne subjugă impulsul interior de a participa la viața socială, manifestându-ne libertatea de a lua atitudine față de disconfortul creat de o dictatură sanitară, generată și folosită de o guvernare incompetentă și lașă.

„Nicicând lumea politică românească nu a fost mai penibilă, mai fără caracter, mai ticăloasă în ansamblul ei. Nicicând nu a suferit de o amnezie atât de sinistră, încât să nu mai știe în ce țară s-a născut, ce țară are de slujit! Atâta mizerie, atâta prostie îngâmfată, atâta jeg în gândire și exprimare, nu cred să mai fi cunoscut vreo țară. Suntem astăzi pe locul întâi la nemernicie, la aroganță și la puturoșenie! Cred că ne privesc cu uimire și cei care habar nu aveau unde se află România, dar și cei care apucaseră să ne cunoască. O transformare atât de cumplită, în atât de puțini ani nu a mai cunoscut nimeni. Și dacă ar fi vorba doar de politicieni, încă am mai putea avea o cât de câtă speranță, dar ia încercați să priviți imaginile cu zâmbetele tâmpe ale celor care ofereau lumii prin mizeria „muie psd”, imaginea deformată a filozofiei românești, a gândirii libere, a exprimării neîngrădite, imaginea unui popor în disoluție, un popor pentru care moartea caprei vecinului este singurul deziderat pentru care viața merită trăită!
Distinși concetățeni, l-ați omorât pe Eminescu pentru a doua oară, ați arătat că școala nu a însemnat nimic, că familiile voastre nu au habar de semnificația celor șapte ani de-acasă. Într-o țară atât de generoasă, mai ales cu minoritățile de orice fel, într-o țară atât de bogată și de veselă am ajuns să mă tem să zâmbesc, să-mi fie rușine că toată viața am iubit doar femeile, să mă tem să vorbesc despre familie, despre Ștefan cel Mare, despre Vlad Țepeș, despre istoria mea cu bunele și relele ei, dar a mea, o istorie de care nu-mi este rușine, pentru că mama mea a avut casa deschisă și masa pusă pentru oricine bătea la ușă, român, țigan, evreu, ungur, rus? Iar acum?!?! Să aflu că vreți să-mi luați casa, că vreți să-mi luați agoniseala de om care n-a fumat, n-a băut, n-a mers la curve să-și irosească banii, atâția câți au fost, să aflu că vreți să mă colectivizați încă o dată, ca pe bunicul meu, pe care bunicii voștri l-au omorât, nașterea mamii voastre de golani, încercați să-mi intrați în curte și în viață și măcar cu unul dintre voi mor de gât! Hai, care ai curaj să faci primul pas?/ În urmă cu ceva ani, unul de la Cluj spunea că s-a săturat de România!/ Eu m-am săturat să vă văd scuipând pe România, siluind-o ca niște bețivi borâți, m-am săturat să vă tot suport prostia ridicată din nămolul întărit al nespălării, m-am săturat și eu, dar de România ASTA! Pentru că ASTA nu este România mea, nu este România adevărată, nu este România lui Eminescu ci a celor care l-au exilat în debarale ca să-și poată etala tristețea și frustrările impotenței fizice și morale./La vreme de noapte fără stele, Sfinxul nostru din Carpați varsă fiere pentru că a trăit atâtea milioane de ani aici în Grădina Maicii Domnului, în Edenul în care Dumnezeu l-a așezat întâiași dată pe Adam, dar atâta necredință, atâta mizerie, atâta spurcăciune nici el nu a putut gândi că se poate./Doamne Sfinte, dă-ne un semn, dă-ne tărie sau omoară-ne ca pe nenorociții din Sodoma și Gomora, dar nu ne lăsa umiliți și călcați pe gât de jegurile astea! […]” (Mihai Malaimare, 13.apr.2021, Facebook).

Aceste două intervenții publice ale marilor actori, Florin Piersic și Mihai Malaimare, oameni de cultură autentică ai neamului, m-au determinat să-mi respect jurământul dat atunci când am fondat revista Luceafărul, în 2009. Acum extragem din formatul online al acestei publicații, cele mai valoroase articole și le oferim cititorilor iubitori de cultură și neam, prin intermediul acestui săptămânal ,,Luceafărul de seară”, un format pentru buzunar cu un conținut tipărit pe hârtie, pentru a se păstra ușor și sigur întru memoria identității noastre.

Deviza în drumul acestei publicații pe care-l va străbate, Dumnezeu știe cum și cât, este clară: TREZEȘTE-TE NAȚIE!

Citare:
FLORIN PIERSIC, 85 ani:  Facebook, 27 IAN.2021
MIHAI MALAIMARE: Facebook, 13 APR.2021