Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 10 → 2018
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

O CARTE CU VALORE DE DICŢIONAR AL DESTINELOR

Manole,,GeorgePrimit pentru publicare: 16 oct. 2016
Autor: Georgică MANOLE, redactor șef al Rev. Luceafărul (Bt)
Publicat: 17 oct. 2016
Redactor ediție: Lucian MANOLE
Editor: Ion ISTRATE

 

O CARTE CU VALORE DE DICŢIONAR AL DESTINELOR


 

Botoşănean adoptat, Petruţ Pârvescu şi-a lăsat Argeşul natal pentru a se risipi, când destinul va decide, în solul impregnat de cultură al spaţiului eminescian. Neastâmpărul creativ nu l-a cantonat în stările de poet, istoric sau monografist, obligându-l să nu se izoleze de cei cu care împarte acest colţ de lume şi să intre în dialog cu ei. Iese în agora, conduce un cenaclu destul de activ, e om al cetăţii, discută, îndrumă, încurajează, propune…perspectivă în care îşi face loc şi ancheta literară „Scriitorul – destin şi opţiune” ( scriitori botoşăneni, Editura „PIM”, Iaşi, 2015, 305 p., 43 de scriitori) şi a cărei manoleapariţie o explică astfel Petruţ Pârvescu: „Recuperarea memoriei, înainte de toate, dintr-o perioadă mai veche dar şi mai nouă a existenţei noastre, m-a determinat să întreprind acest demers. Scopul lui este, mai ales, unul de introspecţie, de (re)descoperire, a acelor zone mai mult sau mai puţin cunoscute din biobibliografia unor scriitori contemporani… Cum scriitorii, oamenii de cultură în general, s-au dovedit a fi în toate timpurile avangarda prospectivă, credem că, în condiţiile de astăzi, o mai bună înţelegere a fenomenului literar (în cazul de faţă botoşănean) nu poate fi decât benefică…”.
Răspund 43 de scriitori născuţi aici sau răsădiţi în humusul cultural al acestui judeţ, şi de aici credinţa mea că acest volum, dacă nu are dimensiunea, are, cu siguranţă, valoarea unui dicţionar. Cele şapte întrebări completează fericit câteva goluri din fişa fiecăruia, răspunsurile fiind complementare datelor din cele câteva dicţionare ce fac referire la acest areal, şi mă refer cu precădere la cel alcătuit de regretatul Ionel Bejenaru sau la ediţiile destul de complete ale Silviei Lazarovici.
Pe mulţi dintre scriitorii intervievaţi îi cunosc, pe alţii îi ştiu în sensul că am auzit despre ei, pe alţii nici una, nici alta. Astfel că, apelând la modelul trinitar al psihicului (minte, conştiinţă, spirit), mi s-a părut interesant să-i privesc şi dinspre cea mai simplă entitate psihică – conştiinţa. Există la majoritatea un exacerbat simţ al identificării personale, un supraEU gata să plesnească sub greutatea preţiozităţii frazelor. Şi pentru a nu se observa fisura, unii o dau pe un gratuit spirit de frondă (Mircea Oprea, Gheorghe Şerban, Emanoil Marcu, Vasile Iftime, Nicolae Corlat…), alţii, precum Dan Sociu şi Dumitru Ignat, abia că prididesc a spune câteva cuvinte, în timp ce foarte mulţi aleg o orientare înţeleaptă în formularea răspunsurilor (Gabriel Alexa, Al. D. Funduianu, Gică Manole, Ciprian Şoptică…).
Voit sau nu, Petruţ Pârvescu a conceput cele 7 întrebări astfel încât răspunsurile să-l conducă pe cititor către posibilitatea de-a face o analiză a gândirii critice a fiecărui intervievat. Predomină dimensiunea socială pe axa apartenenţei la un masiv grup în interiorul căruia se identifică unul cu celălalt (mai ales cei care se armonizează în idei cu liderul Gellu Dorian şi participă la construcţia stărilor de rigiditate destul de evidente, cei de la cenaclul condus de Petruţ Pârvescu unde flexibilitatea şi respectul pentru ceilalţi sunt prezente, zona Dorohoiului destul de compactă şi cu privirile spre alte spaţii, în timp ce zona Săveniului e lipsită total de solidaritate). Privind cealaltă dimensiune a gândirii critice, cea pragmatică, se poate constata că toţi o au în sânge, dar o ocolesc cu artă, încât se pot scrie cu succes studii de caz vizând disimularea (Mircea Oprea, Stelorian Moroşanu, Dumitru Necşanu şi mulţi alţii).
Analizând dinspre peratologia lui Gabriel Liiceanu ( vezi „Despre limită”), toţi cei 43 de scriitori se înghesuie în interval („ACOLO”), adică în acea zonă de construit destinul, ca rezultat al intersecţiei dintre entropie („AICI”) şi plenitudinea divină („DINCOLO”). Acest aspect, al infinitei colcăiri în interval, ar putea aduce, fără ca ei să-şi dea seama, motive de scuze pentru Nicolae Manolescu de a nu le găsi un loc în „Istoria…” sa. Astfel că prima întrebare, „Pentru un scriitor, destinul şi opţiunea sunt dimensiuni existenţiale fundamentale. Ce rol au jucat (joacă) acestea în viaţa dumneavoastră?”, o găsesc a fi de o importanţă capitală pentru înţelegerea fenomenului literar botoşănean actual şi nepenetrarea lui către zone mai înalte.
Cea mai recentă abordare privind destinul am întâlnit-o la Andrei Pleşu. În „Dilema veche” nr. 636 din 2016, filozoful crede că: 1. „destinul e mai uşor de aproximat în termenii unei cuprinzătoare metafore”; 2. „destinul este sensul vieţii noastre” 3. „destinul este o ţesătură între „hazardul ofertelor”, „ordinea” globală a lumii şi planul „Creaţiei” în accepţiunea lui Dumnezeu şi „libertatea de a alege”, „ţintele vizate la nivel individual” şi” scopurile personale” în accepţiunea omului”. Explică Andrei Pleşu în aceeaşi sursă: „Suntem „ţesuţi” într-o „textilă” cosmică, sumă a „covoarelor” pe care le propune fiecare dintre noi, după anvergura, talentul, limitele şi străduinţele proprii. Tema e veche şi universală. Suntem un „fir” extras de Parce din „ghemul universal”(şi retezat tot de ele când se împlineşte sorocul). Suntem produsul unei încrengături de corzi verticale şi orizontale ( urzeală şi băteală), organizate prin suveica dinamică a liberului nostru arbitru”. Scriitorii prezenţi în această carte ca un dicţionar stau pe „băteala” din interval acceptând „disponibilitatea dinamică a orizontalei”, sperând la o trecere DINCOLO tot gâdilând „urzeala”, acea „tramă verticală imuabilă”, în speranţa aşezării şi fixării unui „nod”.
O categorie dintre scriitorii prezenţi cred că destinul e dat de Divinitate: Lucian Alecsa: „De la naştere suntem aşezaţi de către bunul Dumnezeu într-un câmp destinal, în „matricea sorţii”, doar aici ne putem contura şi manifesta personalitatea”; Gabriel Alexe: „Destinul este opţiunea lui Dumnezeu sau a entităţilor superioare mijlocitoare…”; Siluan Antoci: „Dumnezeu are nişte planuri cu noi”; Theodor Damian: „Destinul poate fi conceput şi ca pe un traseu existenţial menit de Dumnezeu omului”; Vasile Iftime: „Desigur, destinul scriitorului este consemnat în registrele lui Dumnezeu…”; Georgică Manole: „Cred în destin ca dimensiune existenţială aflată sub semnul Divinităţii”; Dumitru Monacu: „Nu am nici cea mai mică îndoială că împletitura dintre destin şi opţiune reprezintă de fapt o complementaritate între voinţa Divinităţii şi voinţa individuală” etc.
Sunt destui cei care cred că destinul e ceva dat, fără a invoca neapărat Divinitatea: Lucreţia Andronic, Mihaela Arhip, Elena Cardaş, Nicolae Corlat, Constantin Cristescu, Gellu Dorian, Vlad Scutelnicu, Cristina Şoptelea, Alexandru Ulian, Costel Zăgan sau Petruţ Pârvescu. Mulţi sunt scriitorii care insistă pe posibilitatea de optimizare a destinului: Aurelian Antal: „Pe continentul spiritului uman, de multe ori, hărţile sufletului suferă schimbări optimizând traseul destinului”; Maria Baciu: „Destinul e buletinul de identitate al existenţei. Poţi să-l înnobilezi ori să-l întinezi”; Ana Maria Gâbu: „Omul îşi construieşte destinul pe baza alegerilor pe care le face pe parcursul vieţii…”; Paul Mircea Iordache: „Întâmplarea / destinul a jucat, de multe ori, un rol determinant în viaţa mea; Dar opţiunea a acţionat ca un cenzor…”; Lucia Olaru Nenati: „Să aducem cât mai mult faptele noastre în acord cu linia principală a destinului”; Victor Teişanu: „Destinul, în cele mai multe cazuri, se elaborează, se construieşte” etc. Trei scriitori, foarte importanţi prin diversitatea domeniilor alese în a-şi manifesta creaţia, cred în existenţa pură a destinului, a acelui destin nevirusat de nimic: Cristian Bădiliţă: „Nu există decât destin”; Al. D. Funduianu: „Prioritar destinul”; Dumitru Ignat: „Destinul a jucat rolul principal”.
Nu e destul de mare grupul care vede destinul, aşa, ca pe o „chestie” pe care o defineşte plecând de la senzaţii şi emoţii: Svetlana Cârstean: „Destinul e o noţiune romantică”; Marius Irimia: „E mai bine să nu privesc prea insistent în fântâna vieţii”; Emanoil Marcu: „De ce nu i-am spune, pur şi simplu, viaţă?”.
Faţă de destin, Dan Sociu rămâne un dilematic, în timp ce neagă categoric acest concept Dorel Mihai Gaftoneanu ( „Le-aş suprapune peste coordonatele care marchează aptitudinea şi atitudinea”), Constantin Iftime ( negare prin omitere), Rita Chirian („Neg contribuţia destinului…”). Se pare că Gică Manole, Mircea Oprea şi Nina Viciriuc nu cred în destin.
Deşi Petruţ Pârvescu îşi consideră cartea ca o alcătuire de „anchete literare”, noi o trecem la ceea ce s-ar putea numi „dicţionare speciale”, ea fiind un veritabil „dicţionar al destinelor”.



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celor 25 de abonați

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2018 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5