Poem de Marin IFRIM

Țara oricui nu are mamă și tată

În matematica lor puțină, trei români din doi sunt politicieni. Din trei cetățeni,
Șase sunt membri de partid, plus cățelul și purcelul fiecăruia. O țară de râs zoo.
Scriu aceste rânduri ascultând la televizor un tembel, fost prim-ministru, cum
Își linge organul electoral, în direct, precum câinele, promițând încă un partid
Născut prin viol. Ăștia chiar nu înțeleg că au greșit poporul peste care se cred
Eterni. Măcar un specimen ar trebui conservat la Muzeul ”Grigore Antipa”.
Viitorul va avea nevoie de o lecție de anatomie rebrandtiană, căci politicienii
Nu au mațe normale, limbă normală, bibilica lor fiind învelită în șorici  cu
Muci  sub nări. O lume diformă, o lume cu dizabilități plătite de la buget
De eternii sclavi ai resemnării. Tot la televizor, din când în când, linge micul
Ecran o traseistă specializată în pensiile mari care înghit pensiile mici, ale lor
Pe ale noastre: Sictir! Politicieni umpluți cu cabluri, politicieni cibernetici
Automate la foc cu foc împotriva semafoarelor și trecerilor de pietoni printre
Ochii unei populații orbite, călcate de eternele cizme din dotarea celor aleși
Sau numiți de Nenumitul. O țară plină de boli, plină de minciuni calificate.
O țară ciopârțită de două mii de ani, de aceeași străini și de indigeni în serie.
Țara oricui nu are mamă și tată, dar care are o poftă la care au poftit
Toți morții voiajori cu voie sau cu nevoie istorică de la ai lor și ”ai noștri”. Sic…