Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 16 → 2024

TINERII BASARABENI, poeți pe meleagurile României. Marina STANCIU

Revista Luceafărul: Anul XI, Nr. 4 (124), Aprilie 2019
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: ISSN 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE

TINERI BASARABENI, poeţi pe meleagurile României!
Marina STANCIU, Edineț – Basarabia

Primit pentru publicare: 28 Aug. 2009
Interviu realizat de Ion ISTRATE

Publicat: 28 Aug. 2009
Republicat: 23.04.2019
© Marina Stanciu, © Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE
Opinii, recenzii pot fi trimise la adresa: ionvistrate[at]gmail.com  sau editura[at]agata.ro


Rep. L.: La nostra Marina te-au ,,botezat” colectivul redacţiei Revistei Luceafărul atunci când ai debutat cu versuri în paginile sale. Ţi-a convenit aceasta?

Marina Stanciu: Da, desigur! Şi chiar, mai mult, m-aţi onorat atribuindu-mi acest pseudonim, acordându-mi, totodată, şansa de a fi o parte din familia voastră, prietenoasă, o pagină și, să sperăm, un capitol din istoria Revistei ,,Luceafărul”.

R.L.: Ce înseamnă poezia pentru tine, la o vârstă atât de fragedă?

Marina Stanciu: Cred că, pentru oricine, poezia este un crâmpei din suflet, un altar pentru revelaţie, un adăpost pentru o inima rănită. Şi eu nu sunt o excepţie, poezia fiind, pentru mine aparte, ceva intim, un leagăn al gândirilor şi trăirilor.

R.L.: E nevoie de poezie în Basarabia?

Marina Stanciu: Să pornim de la noţiunea de poezie sau, chiar, de creaţie în general, aceasta însemnând hrană pentru suflet, care este întrebată oriunde. Şi apoi, ce ne oferă poezia: puţină speranţă ,,preparată” cu dragoste, careva aspiraţii spre un viitor mai bun, o consolare pentru un suflet ostenit, un pic de înțelepciune pentru viaţă. Adică, tot ceea ce este atât de necesar Basarabiei pentru a trece de perioada dificilă de instabilitate, atât politică cât şi economică.

R.L.: Am înţeles că fiinţa ta este impresionată, marcată chiar, de spiritul poeţilor Mihai Eminescu și Grigore Vieru. Dacă ar fi posibil să le trimiți un mesaj, ce le-ai spune?

Marina Stanciu: Cred că, mai întâi aș îngenunchia, apoi să le mulţumesc din toată ființa mea pentru tot ceea ce au fost, sunt şi, neaparăt, vor fi pe veci, pentru noi, şi pentru mine în parte: surse de inspiraţie, admiraţie şi izvoare de înţelepciune şi valori morale. Părerea mea este că, ambii poeţi sunt exemple demne de urmat şi nu numai din cauza creaţiei lor, ci şi prin dragostea lor față de mamă, ființa iubită, patrie și vrednicia către opinia lor pentru fericirea neamului. Aidoma Luceafărului de pe cer, ei sunt unici şi nu au repetare pe acest pământ păcătos.

R.L.: Care sunt bucuriile şi tristeţile tale?

Marina Stanciu: Bucuriile… dacă e de vorbit despre bucurii în viaţă în general, desigur părinţii, bunii şi prietenii, adică persoanele apropiate, care mă susţin. Oricând am nevoie de ei, fiind îngerii păzitori trimişi de Dumnezeu. Și sigur, numaidecât, mă bucură poezia, muzica, arta şi … îngheţata. Ce e legat de tristeţe… ar trebui menţionată frica în faţa unui viitor vag, frica de a face acum o greşeală, ce-mi poate schimba viaţa.

R.L.: Ce gânduri ai pentru viitor ?

Marina Stanciu: … Să continui să combin viaţa reală cu visurile, arta cu matematica, fericirea cu prezentul şi mă voi strădui să nu întrerup scrierea inspirațiilor poetice. Aş mai dori să desprind o profesie, care să-mi îndeplinească cerinţele atât cele spirituale cât şi cele materiale.

R.L.: Ce părere ai despre activitatea de la Revista Luceafărul?

Marina Stanciu: Pentru mine, Revista Luceafărul a deschis o nouă cale în literatură, un nou nivel de comunicare cu cititorul. Sincer vorbind, niciodată nu m-am gândit că voi fi publicată, că voi scoate trăirile mele de sub vălul tainei, spre judecata unor ochi străini, căci, chiar, nici ai mei de acasă nu mi-au citit ,,capodoperele”. Aşa că, pentru mine debutul în revista D-voastră a semnificat şi victoria asupra unei pasiuni vechi. Aș mai dori, să vă mulţumesc pentru susţinerea tinerilor poeţi basarabeni, chiar avem nevoie de aceasta.

R.L.: Pentru publicația noastră , Luceafărul, ai pregătit se ne nai lași câteva versuri?

Marina Stanciu: Dacă insistați… Da:

Iubesc

Durerea ta, o am în al meu piept,
Şi al tău zîmbet pe buze mi se îngână.
Tu eşti făcut de-a-ntregul din lumină
Aşa te simt!

Şi tu eşti posesorul lacrimilor mele
Ce din ochi mi se strecoară.
De-i suferi, pe mine o să mă doară,
Nu ştiu de ce?

Fără să vreau, privind în ochii tăi
Găsesc o-ntreagă lume,
Probabil este o minune…
Oare, să cred?!

Chiar de sunt singură,
Îţi simt prezenţa ta
Oriunde m-aş afla
Tu vei fi mereu alături?

Seara, când ochii strâns- închid,
Ca să m-ascund de cruda viaţă,
În vis eu văd doar a ta faţă,
E oare chipul tău?

Cu mâna mă mângâii,
Eu simt sau, doar, îmi pare?!
Atingerile tale, gingaşă splendoare !
În suflet mai păstrez ?

Te-aş fi pierdut demult…
Dar inima în vorbe nu se-ncrede
Şi numai orbul poate vede,
Că te iubesc mereu!

Aşa te simt,
Nu ştiu de ce?
Însă nu cred
Să-mi fii mereu alături.
Doar chipul tău
În suflet mai păstrez,
Căci te iubesc mereu.

 

Revelaţii

O, dragă cititor, tu iartă-mi:
Ăst ritm banal, în versuri reci,
Că-n foaie-aştern cuvinte seci,
Prin care cerc eu a trăi, dar în zadar.

Făptură plină de bravură laşă,
Privire tristă sudată-n ochii vii.
Un trup cu suflet inundat de evlavii
Ce inima-mi trădează fără milă.

De strig ceva, chemarea-mi frământată
De vânturi, nu-ţi ajunge.
De pun o lumânare în altar,
Rămâne neauzită ruga mea.

Când fac un lucru bun, tot sunt învinuită,
Pe nelegiure, că nu, degeaba-l fac.
Ş-aştept răspuns! nu mulţumesc, ci un atac
De calomnie risipită-n aer.

Aşa e viaţa noastră, în care
Totul, şi binele, şi răul e la egal
Şi tre`s-alegi: să fii ori fericit vasal,
Ori domnitor urât de toţi şi chiar de sine.

Gândirile în versuri nu încap,
Iar dragostea-n cuvinte nu s-aşterne ;
Rămâi cu fericirea ce se cerne
Ca nisipul printre degete.

Ca să iubeşti, a învăţa din cărţi nu poţi,
Senzaţia din file, nu se scrie
Şi gelozia cu gust dulce-amărui
Numai trăind-o, poţi s-o ştii.

Adevărata fericire o poţi cunoaşte,
Doar prin cumplite suferinţe.
Şi doar pierzând ceva ce-ţi aparţine,
Îi simţi puternic lipsa lui.

Şi totuşi cerc eu a trăi nu în zadar,
În foaie fiind scrise nu, doar, seci cuvinte.

Şi, chiar, vă rog ca să luaţi aminte
Această revelaţie a sufletului meu !
Căci trec prin viaţă cu luare-aminte,
Scriind a câte-un sfat din propria-mi credinţă.



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.661 de abonați.

1 comentariu la acestă însemnare

  1. Ichim Alex spune:

    profunde ganduri si sentimente, m-am resimtit pe bancile scolii, cand il admiram pe Eminescu. Ii spuneam mereu profei ca Eminescu si Einstei sunt genii – ma inspirau mereu, in acest context glumeam des cu colegii cine e mai mare. Ce pot spune despre Marina, care si-a revelat trairile prin versuri, ca e un geniu micut sau unul in devenire.
    ca sa intelegem fericirea trecem prin suferinta ce profund si autentic e !

    ma bucur mult ca am avut norocul sa citesc aceste trairi.
    PS. succes revistei si armonie Marina 🙂

Drept de autor © 2009-2024 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania