Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 10 → 2018

Vasile Iftime, sau despre revenirea în interval

Vasile Iftime, sau despre revenirea în interval
Georgica ManoleAutor, Georgică Manole
(Selecțiune din cartea ,,Viața în interval” din Colecția ,,Cărțile Revistei Luceafărul”, apărută recent la Ed. Agata)


4. [ Vasile Iftime, sau despre revenirea în interval ; Dan Sociu, cel care n-a apucat să iasă din interval ] : O logică neîntâmplătoare a simultaneităţii m-a dus în situaţia de a citi poezia din volumul de debut a lui Vasile Iftime ( vezi „Umbre”, Ed. „Geea”, Botoşani, 2004) în acelaşi timp cu pagini scrise de Gabriel Liiceanu, filozoful spunând undeva că poeţii sunt aproape singurii de pe pământ care au puterea să-şi regleze raportul cu cuvântul. Posesorul unor lecturi sistematizate şi adept, după cum am mai spus-o, de a avea o bază clasică, Vasile Iftime ne convinge că are ştiinţa, sau măcar conştiinţa, alegerii şi separării cuvântului în sens creator, dumnezeiesc, de cel aflat într-un raport dereglat, necreator.

Nefiind atras de formule noi, ai mereu impresia că Vasile Iftime se lasă dominat de partea cuminte, aşezată a discursului liric. Nimic mai fals. Există în „Umbre” o cantitate de furie, de nonconformism, aflat în stare latentă, regăsită deseori în momente ironice de factură pozitivă, care vor izbucni, cu siguranţă, în volumele următoare.

Dipolaritatea realităţii ţine de suport filozofic la Vasile Iftime. Între cei doi poli, pe care îi alege neîntâmplător (doar dipolul femeie – bărbat e aleatoriu pentru poet), aruncă o punte, gen funia lui Nedelcovici, căreia îi dă foc, apoi, sinucigaş, încearcă să treacă pe ea, într-o încercare de a uni polii. Şi îi reuşeşte mai mereu. Aşa se face că permanent îşi construieşte demersul poetic între două puncte esenţiale care vor alcătui, în final, un sistem „armonios” al contrariilor: sat – oraş, viaţă – moarte, dacă – poate, copilărie – bătrâneţe, pământ – cer, trecut – prezent etc. Este, în esenţă, o mişcare browniană, pe care poetul o face AICI şi ACOLO, excelând pe partea pesimist – ironică a vieţii. Adept mărturisit al lui Cioran, Vasile Iftime ştie de la acesta că: „… nu raţionalitatea în sensul ei cartezian conferă un sens umanului, ci ieşirea din real, din cauzalitate şi saltul în transcendent.” Astfel că, cititorul avizat al poeziei lui Vasile Iftime sesizează permanenta aspiraţie a realităţii primare de a trece …DINCOLO. Cuvintele vor să devină poezie, poetul vrea nemurirea, statuile şi-au găsit un loc în infinit lăsând AICI soclurile goale. Orice piatră vrea să fie „sărutată de daltă” şi să ajungă „coloană pentru infinit”, clepsidra se vrea „măsură pentru Univers”, orice copac îşi doreşte să ajungă măcar cruce, un ţăran se vrea personaj într-un roman de Rebreanu, în timp ce întreaga natură ar dori să se regăsească într-o catedrală. Cu acest volum, Vasile Iftime a ajuns în interval. Poetul Al. D. Funduianu , un bun cunoscător al începuturilor poetice ale lui Vasile Iftime, adaugă despre volumul de debut: „Textele care alcătuiesc substanţa acestei cărţi sunt bine aşezate în pagină ( au rădăcini viguroase ), au conţinut consistent şi nu o tematică diversă. Poezia lui Vasile Iftime este izvorâtă din profundă meditaţie, dar şi din observarea atentă a realităţii imediate. Nu este ocolită de visare, dar se impune mai ales prin luciditate şi realism accentuat. După cum nu este lipsită nici de ironie acidă, usturătoare, atunci când, cu voie sau fără voie autorul nimereşte prin mahalalele spirituale sau morale. Cartea trimite cititorul mai degrabă în lumea clasicilor, pe „tîrâmul” simboliştilor, decât pe cel al moderniştilor. Mijloacele poetice diversificate, adesea rafinate, verbul bine strunit, siguranţa şi vigoarea versului fac din poezia lui Vasile Iftime o lectură plăcută, reconfortantă.”
Dinuţa Marin, în „Liniştea dintru începuturi” ( Ed. „Printech”, Bucureşti, 2005), pornind de la ideea că poezia şi scrisul sunt receptate diferit de către cititori, adaugă despre volumul de debut al poetului: „Vasile Iftime este un poet talentat, versurile sunt pline de sensibilitate şi de muzicalitate. Le-am reţinut mai ales pe cele referitoare la problemele sociale majore şi la descrierile din natură, mai slab e creionat sentimentul erotic care, adesea, sună fals. Excelent în versuri scurte, în prozodie tradiţională, am rezerve faţă de poeziile în versuri lungi sau în versuri albe care ar avea mai mult succes transformate fiind în poeme în proză.”
Următorul volum scris de Vasile Iftime, „Un tot relativ” ( Ed. Agata, Botoşani, 2005 ), menţine, prin noua atitudine poetică, cantonarea în interval, foarte aproape de trecerea …DINCOLO. Lector universitar doctor Dinuţa Marin, ca fină interpretă a poeziei începuturilor lui Vasile Iftime, scrie în prefaţa la acest volum: „Poezia din prezenta carte „Un tot relativ” de Vasile Iftime, este o paletă de imagini care se adresează inimii şi minţii, valuri de idei care te luminează şi totodată te tulbură, culoare şi întuneric. Aici regăsesc „umbrele” din prima carte „Umbre”, cei drept mai conturate; o continuă vânătoare de fluturi, soclurile părăsite de statuile care mor şi cotidianul acid din „faptul divers”. Toate aceste teme sunt supuse unor canoane ale relativităţii. Deşi paralel cu frumosul, poetul „jumătate liliac” râvneşte la o anomalie geometrică în care cel puţin gândurile se pot întâlni într-o infinitate de puncte sau la o lumină pură izvorâtă din suflet, neartificială şi nefăţarnică.(…) Acest volum este o continuă oscilare între AICI şi ACOLO, între viaţă şi moarte, între fericire şi tristeţe, între ” aripi şi gheare”. Uneori, poetul îşi permite câte o dezertare dintre aceste limite în „mugurii unei cruci”, într-o „fericire protocolară”… săpând câte o „fereastră în suflet”.

Născut la 17 decembrie 1971 în satul Sarata Basarab, comuna Hăneşti, Vasile Iftime a fost şi este un rob al poeziei. Primul volum, „Umbre”, despre care am amintit, reprezintă o identificare a sa cu tăcerea specifică spiritelor poetice aflate în faţa concreteţii lucrurilor şi fenomenelor întâlnite AICI. Cel de-al doilea volum, „Un tot relativ”, ne înfăţişează un poet evadat din filozofia tăcerilor începuturilor şi aruncat de destin ACOLO cu „scopul” de a prospecta legăturile dintre cei doi poli ai oricărui sistem dual. De admirat puntea sinucigaşă pe care o întinde celor doi poli, punte pe care se avântă făcând abstracţie de riscuri. Cel de-al treilea volum, „Jumătate liliac” ( Ed. „Axa”, Botoşani, 2006), este un elogiu adus simţurilor speciale, specifice doar poeţilor aflaţi mereu în căutarea „uşii” (vezi Liiceanu) ce se va deschide pentru a păşi…DINCOLO. Dacă pentru AICI a ales tăcerea, pentru ACOLO s-a supus cu inconştienţă probei „trecerii pe punte”, ca modalitate accesibilă de a trece…DINCOLO, încearcă zborul ca suport într-o teorie despre relativitatea ideii. Încorsetat de banalităţile care nu se mulţumesc doar a-l întâlni ( unele chiar, din prea mult cinism, îl şi terorizează), Vasile Iftime şi-ar dori soluţia purificării prin zbor: „Poetul este blestemat să fie poet / mereu singur ( Nici anul acesta n-a intrat în statistici, / Nici anul trecut n-a încăput în scorburi de inimă…/ Cât despre anul ce o să vie / Ca întotdeauna / Răstignit între aripi şi gheare” (p. 15 ); „De la o vreme se visa că zboară / Dar mult prea departe era cerul său,/ A încercat de câteva ori alt cer / Însă toate erau înguste / Chiar şi pentru jumătate de zbor” (p. 21); „În loc de aripi gheare-mi cresc / Şi simt cum se ridică altul / Şi eu cum doar mă prăbuşesc” (p. 43); „De ce nu îmi cresc aripi să port în loc de haine?” (p. 47); „Pare banal dar nu-i deloc o glumă / Un cui în talpă doare- ngrozitor / martirizat de un papuc de gumă / Mă las de mers şi mă apuc de zbor” (p. 91); „Mă chinuie de-o vreme senzaţia de zbor” (p. 92).

Vasile Iftime sesizează bine alcătuirea duală a omului apoi, de aici, şi concluzia că nici poetul nu e alcătuire unică. E jumătate partea de liliac (materială) şi cealaltă de înger (transparentă). Dintre poeţii botoşăneni contemporani, Vasile Iftime este unicul care prin poezia sa de până la acest volum se simte agitaţia interioară a corpurilor singure: „O bancă singură într-un parc / Nu-i o bancă / O cruce singură pe un drum / Nu-i o cruce. / Stinghere, şi una şi alta, / Scurtat – au visul / Cu cel puţin / O viaţă” (p. 19). Singurătatea, ca şi dorinţa de abandonare a tăcerilor incipiente, îl duce la ideea „închiderii într-o sferă” (p. 8) ca o întoarcere în matricea originară. Şi aceasta din două motive: pentru a se apăra de loviturile vieţii şi pentru a se naşte a doua oară cu scopul de a relua viaţa la alţi parametri şi în funcţie de alte referenţiale.

Luându-şi ca filozofie OBSESIA GROPII şi conştient că duce „povara handicapului numit aripă”, Vasile Iftime invocă permanent divinitatea să-l menţină în starea de inconştienţă dată de „senzaţia plăcută de zbor”. Mulat perfect pe o filozofie matură, discursul liric al poetului Vasile Iftime îl scoate , cu acest volum, din interval. Nu a stat mult DINCOLO. Volumele care au urmat, din păcate, l-au readus în interval unde continuă să scrie o poezie mâloasă.

Pe 12 mai 2005, seara, la Mediatecă citesc 18 poezii din cele ce urmau să constituie viitorul volum „Clopotul lui Gauss” (care a şi apărut mai târziu la editura Agata) în cadrul şedinţei de lucru a cenaclului „Mihai Eminescu”. Printre participanţi se află: Gheorghe Hreapcă, Vasile Iftime, Dan Sociu, Lucian Alecsa, Gellu Dorian, Dumitru Ţiganiuc, Florente Catargiu, Petruţ Pârvescu, Nicolae Corlat, Vlad Scutelnicu, Mircea Puşcaşu şi alţii. Singurul care m-a desfiinţat, apelând la un limbaj specific zonei putrefactiere a intervalului, a fost Dan Sociu. Aceasta pentru că am afirmat cândva că himerişti, douămiiştii, fracturiştii şi cine or mai fi ei, scriu o poezie care nu-mi place, arătând şi de ce? Dar ce zice lumea bună despre poezia lui Dan Sociu?

Daniel Cristea Enache, într-un eseu critic despre cartea lui Dan Sociu „Borcane bine legate, bani pentru o săptămână” (Ed. „Junimea”, Iaşi, 2002) şi publicat în „România literară” nr. 21 din 2005, consemnează: 1. „nu este unul dintre cele mai puternice debuturi din ultimii ani”; 2. „discurs apatic, lipsit ostentativ de expresivitate”; 3. „banalitatea vieţii se regăseşte în banalitatea versurilor”; 4. „versuriele nu au nuclee de tensiune, praguri de intensitate”; 5. „poemele pot începe de oriunde şi să dureze oricât”; 6. „lipseşte elementul verbal „tare”, concentrat”; 7. „o lălăială continuă în „Rapsodia română”; 8. „caracterizantă pentru acest gen de poezie este prepoziţia FĂRĂ (fără rimă, fără ritm, fără tropi, fără o cât de difuză simbolistică, fără alt semantism decât cel primar, fără ortografie, fără lirism…”; 9. „poezia este o înşiruire anodină de episoade anodine”; 10. „poezia e o apă inodoră, incoloră, fără gust ce se scurge printre degetele consumatorului ei”; 11. „tematica e pestriţă, tonalitatea scăzută”; 12. „ deficienţele volumului apar din vidul de semnificaţie al unor versuri, din platitudinea lor totală, irevocabilă, pe care nici o teorie şi nici un Frank O`Hara nu o pot justifica » etc.

Nici cealaltă carte a lui Dan Sociu, « Cântece eXcesive » nu a avut o primire prea bună. Valeria Manta Tăicuţu, în « Luceafarul » nr.2 din 2006, afirmă : 1. « eXcesiv dispreţ faţă de actul creaţiei » ; 2. »nu aduce nimic nou » ; 3. « aceeaşi ură şi revoltă » ; 4. « aceeaşi lipsă de repere » ; 5. « acelaşi cotidian bulversant » ; 6. « aceeaşi neîncredere în valorile culturale » ; 7. « făcător de versuri de calitate îndoielnică » etc.

Categoric, fără un minim efort de a recrea limbajul, fără o curăţire a versului de vocabularul stradal, adept al descrierii în forma ei cea mai de jos, citind poezii numai între ai lui, dominat de un orgoliu « eXcesiv », ce mai, vrând să se dea « băiat de băiat »
cu gândul să „ le-o tragă dinozaurilor”, cum zic toţi criticii serioşi despre gaşca în care se află, Dan Suciu stă bine înfipt cu bocancii săi fără şnururi în clisa rău mirositoare din zona intervalului.



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celor 17 abonați

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2018 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5