Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 16 → 2024

Ningea cu petale albe

 

Revista Luceafărul: Anul XIII, Nr.1 (145), Ianuarie 2020
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE


Ningea cu petale albe

Primit pentru publicare: 26 Ian. 2020
Autor: Vasile FILIP, Iași
Publicat: 27 Ian. 2020

© Vasile Filip, © Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE


 

Ningea cu petale albe

Sunt o fire optimistă. De aceea nu-mi fac planuri de viitor. Îmi raportez existența doar la realitățile cu care vin în contact direct / indirect, nu la visele /efemeride, la care nu am renunțat… încă. În acest mirific univers mă simt ocrotit de Dumnezeu, care nu m-a părăsit niciodată și în fața căruia sunt un nevrednic.  Aceasta fiind situația, am sărit peste pragul anilor 2020-2021 fără nici un… elan; mi-am adus aminte doar de Moș Ion Creangă: ,,Cele bune să se-adune, / Cele rele să se spele.” Numai că…

Numai că, chiar în prima decadă a noului an 2021, bucuriilor pe care mi le oferă familia, de la întemeierea ei și până în ceasul de acum, când cuprinde patru generații, bunul Dumnezeu mi-a mai dăruit două, sub forma unor cărți. Una, de la buna și statornica preietenă Vavila Popovici, – născută în Noua Suliță, din partea înstrăinată a Bucovinei, și trăitoare în America; alta, de la – sper – o prietenă în devenire, Doina Cernica – care trăiește în Suceava. Cum despre volumul de versuri (bilingv) ,,Simfonia toamnei” am scris deja, încerc să-mi mărturisesc impresiile despre proza celeilalte bucovinence – ,,Prozatoare, traducătoare, ziaristă, Doina Cernica, născută în Vama, formată în Câmpulung Moldovenesc, absolventă a învățământului universitar și postuniversitar la București, trăiește și scrie la Suceava, în Bucovina României. Proza sa de călătorie a fost distinsă cu Premii ale Uniunii Scriitorilor din România – Filiala Bacău. ,,Neaua ninge la Betleem” este cea de a cincea sa carte de povești de călătorie, urmând volumelor ,,Rodos, ultima vară” (2011), ,,Cititoarea, călătoarea” (2014), ,,Privește și încearcă să vezi” (2019) și ,,Hänsel de Gretel în Pădurea Luminoasă” (2020), toate apărute la Editura Mușatinii din Suceava”

Doina Cernica își începe călătoria prin Israel cu un capitol căruia i-a dat un titlu aparent obișnuit, în fond semnificativ: ,,Copilul minunii”. Chiar și începe cu o constatare cu bătaie lungă: ,,În avionul București – Tel Aviv, locul meu era lângă o tânără cu o sarcină înaintată (…). După un somn scurt la Hotelul Galileea, am simțit nevoia ca până la micul dejun și la intrarea în programul călătoriei să colind străzile copilăriei Mântuitorului”. În chip firesc, ce deschide și fereastra amintirilor… ,,…grija cu care Mama împletea pentru pască literele INRI…” Care amintiri se armonizează cu imaginile vii ale ,,Capitalei Nordului”, cel mai ,,frumos oraș din Galileea de Jos”.

Cu toate că nu am avut șansa să citesc decât ultimele două volume din acest ciclu al călătoriilor realizat de Doina Cernica, îmi asum cutezanța de a formula unele constatări ce nu vor aduce atingeri adevărului. Poate chiar îl vor întări, deși mă voi limita numai la exemple conținute în ,,Neaua ninge la Betleem” – un titlu metaforic, fie și pentru faptul că fulgii acelei ninsori sunt alcătuiți din petalele florilor, asemuite cu fluturii sau cu păsările / cruci aflate în zboruri cu aripi necăzătoare.

Cele 16 capitole ale volumului nu sunt simple reportaje de călătorie.  Ele pot fi socotite și ca adevărate schițe cu parfum istoric. Ori ca niște sfaturi / rugăciuni întru sănătatea minții și a sufletului aflate în primejdia păcatelor în vremurile pe care le trăim. Dar eu le mai văd / citesc și ca pe niște poeme în proză, o proză în care fiorul poetic vibrează la cote înalt emotive, iar gândul pătrunde și dincolo de cele expuse în mod direct privirilor omului.

Orice etapă a acestui pelerinaj profund spiritual stârnește în memoria autoarei nu doar informații istorice, acumulate în timp în școală și înfara școlii, ea fiind și o pasionată cititoare: ,,Numit de credincioșii arabi Kniset el Rum, Biserica Bizantină, lăcașul își are începutul în perioada Imperiului Bizantin (…). Cel de acum se datează de la sfârșitul secolului al XVI-lea – II-lea și aparține Patriarhiei Ierusalimului, dar emoția care mă aștepta în memorie se deschide în această clipă ca un nufăr pe oglinda lacului: biserica a fost pictată de trei artiști iconari suceveni, frații Mihail, Gavril și Nicolae Moroșan, în anii 1977 și 1978 pe cheltuiala Patriarhului Iustinian Marina (…) fiind finalizată în timpul Patriarhului Iustinian Moisescu. De aceea și existența pe zidurile sale a icoanelor Sfintei Parascheva de la Iași și a Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava. Doina Cernica completează informațiile și cu ceea ce scrisese ziarista Daniela Micuțariu la moartea lui Gavril, cel care ,,rămâne în prisaniile bisericilor din Liban, Siria, Cipru, Iordania, Grecia, Anglia, Germania, Canada, America ori România…” De asemenea, își aduce aminte că în anul 1990 a publicat în ziarul sucevean ,,Crai nou” un reportaj în care a povestit cum l-a cunoscut ,,pe unul din cei trei frați, Nicolae, devenit preot și preot paroh” în Vama ei natală.

Este bogată în nume de monahi români această carte, care se citește cu interes și cu plăcere. Îndiferent de vârstă, aceștia s-au dăruit cu întreaga ființă slujirii credinței străbune. Nu locul conta, ci dăruirea întru săvârșirea faptelor. Arhimandritul Irinarh Roset și ierodiaconul Nectarie Banul s-au învrednicit ,,să înceapă aici, pe Tabor, construcția întâiului așezământ românesc din Țara Sfântă”. Nu mică mi-a fost bucuria să întâlnesc în paginile cărții numele lui Timotei Aioanei , originar din Rădășeni, ,,astăzi PS Timotei Prohoveanul, episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, fost reprezentant al Patriarhiei la Așezămintele Românești din Țara Sfântă”. L-am cunoscut și eu pe acest dăruit slujitor al Bisericii în apartamentul unui prieten deosebit – scriitorul și pictorul  Vasile Ilucă din Iași – de mai mulți ani trecut la cele veșnice. Venise acolo cu rugămintea ca pictorul să realizeze portretele unor biserici, lucrări care s-au și înfăptuit.

Ajungând ,,Departe, la Ierusalim”, Doina Cernica nu se miră ,,că medicul sucevean Rodica Dranca, din neamul lui Octavian Goga, este împreună cu noi, aici pentru a șasea oară – merge, cred previzibil, spre Așezământul Românesc din Ierihon. Al treilea din Așezămintele Românești de la Locurile Sfinte, la care, în răstimpuri diferite, au ajuns, prin înaltă ascultare, și I.P.S. Pimen, arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, și I.P. Timotei Prahoveanul (…) cu un doctorat în Teologie și o carte dedicată acestora…”. ,,Astă vară o întâlnisem pe Cela Neamțu printre păuni aievea (…) în Vama mea natală, acum o regăseam în Ierihon, lângă Născătoarea de Dumnezeu și Tricolor, îmbogățind cu splendoarea artei sale (…) și noul așezământ românesc din nordul Țării Sfinte”. Marea Moartă – Marea cea Sărată – îi aduce aminte de Salina din Cacica ,,cu Maica Domnului dăltuită de un tânăr talentat din Pleșa”, cu chipurile lui Adam, al Evei, al lui Daniil Sihastrul. Dar și cu Muzeul mineritului și cu Sala de Dans și cu Galeria Piticilor.

,,Neaua ninge la Betleem”. ,,Lumina ninge din toate părțile (…) iar peste noi, peste paradis, peste biserică, peste Betleem cad fulgi albi, diafani, ca și cum cerul ar fi o necuprinsă livadă de meri în floare care își scutură petalele, tot mai multe în livada celestă pe măsură ce ne ating obrazul și ne acoperă inima cu zăpada lor caldă”.

Iar mie îmi este dor de iernile copilăriei, cu zăpezi cât gardurile și cu țurțuri la nas…

Vasile Filip



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.661 de abonați.

Drept de autor © 2009-2024 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania