Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 10 → 2018
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

UNIREA PRINCIPATELOR ROMÂNE. DOI DEPUTAȚI ȚĂRANI BOTOȘĂNENI ÎN ADUNAREA AD-HOC A MOLDOVEI

 

ROMÂNIA ÎN ANUL MARII UNIRI – C[entum]
Revista Luceafărul (Bt), Anul – X

Primit pentru publicare: 21 ian. 2013
Autor: Ionel BEJENARU,[redactor al Rev. Luceafărul]
Publicat: 21 ian. 2013
Actualizat: 23 ian. 2018
IN MEMORIAM: Ionel BEJENARU
Editor: Ion ISTRATE

 

 

 154 DE ANI DE LA UNIREA PRINCIPATELOR ROMÂNE

DOI DEPUTAȚI ȚĂRANI BOTOȘĂNENI ÎN ADUNAREA AD-HOC A MOLDOVEI
SIMION STANCIU (A STANCII) ȘI DUMITRU SAVIN (1857)

Să reconstituim câte ceva din acele vremuri. Din vremurile Unirii. Desprindem dintr-o corespondenţă către „L’Ếtoile du Danube” – „ieri (22 sept./4 oct. 1857 – n.n.), chiar din zorii zilei, întreaga capitală (Iaşi- n.n.) era în picioare; veniseră oameni de la ţară, din împrejurimi, cale de-o poştă, pentru a asista la ceremonia deschiderii adunării şi această afluenţă extraordinară îngroşa în permanenţă valurile dese ale populaţiei urbane. Oraşul nostru era un adevărat stup ce zumzăia. La orele şapte dimineaţa, când salvele artileriei anunţară solemnitatea zilei, de abea puteai răzbi până în apropierea vechii catedrale, biserica Sf. Niculaie de lângă Curtea Veche (…). /După „Te-Deum”, deputaţii ieşind din biserică, s-AdunareaAd-Hoc1857au îndreptat, pe jos, între două şiruri de soldaţi în spatele cărora se îmbulzea o mulţime imensă, de la uşa catedralei spre intrarea palatului domnesc. Clopotele băteau tare, răsunau salve de artilerie, dar aclamaţiile poporului acopereau totul; astfel au intrat aleşii naţiunii în sala de şedinţe. /Deputaţii ţăranilor, element nou în adunările noastre moderne (n.n. astăzi, la atâta amar de timp scurs de atunci, mai găsim, oare, deputaţi ţărani în Parlamentul Ţării?), dar sortit de viitor să constituie forţa vitală a ţării, au fost întâmpinaţi cu aclamaţiile cele mai entuziaste şi mai semnificative. Înşişi miliţienii, recunoscând în grupul celor paisprezece deputaţi din comunele rurale vreo rudă, sau vreun prieten, uitat pentru o clipă de riguroasa disciplină ostăşească şi strigau rădicând armele: „Trăiască deputaţii noştri!”.

Exponenţială, pentru prezenţa – în premieră, a deputaţilor ţărani în Adunarea Ad-Hoc rămâne propunerea prezentată la 9 noiembrie şi dezbătută la 18 decembrie 1857, semnatari fiind deputaţii pontaşi reprezentând cele paisprezece ţinuturi ale Moldovei, între ei Simion Stanciu, din Salcia-Plopeni, Ţinutul Botoşani şi Dumitru Savin, din Tătărăşeni-Havârna, Ţinutul Dorohoi, aliniindu-se legendarului Moş Ion Roată -„Că până în ziua de astăzi toate sarcinile cele mai grele numai asupra noastră au fost puse şi noi mai nici de unele bunuri ale ţării nu ne-am îndulcit, iar alţii, fără să fie supuşi la nicio povară, de toată mana ţării s-au bucurat; că noi biruri grele pe cap am plătit, oameni de oaste numai noi am dat; ispravnici, judecători, privighitori şi jandarmi numai noi am ţinut; drumuri, poduri şi şosele numai noi am lucrat; beilicuri, podvezi şi havalele numai noi am făcut; boierescuri, zile de meremet numai noi am îndeplinit; clacă de voie şi fără voie numai noi am dat…băutură scumpă şi otrăvită numai noi am băut; pâne neagră şi amară, udată cu lacrimi, numai noi am mâncat; bătălii şi răzmeriţe, când au fost, tot greul noi l-am dus; oşti, când au venit, noi le-am hrănit, noi le-am slujit, noi le-am purtat; că cel cu putere ţara îşi părăsia, peste hotare trecea; şi când da dumnezeu de se făcea pace şi linişte şi ţara se îmbelşuga, cu toţii se întorceau de se desfătau, de nevoie nu ştiau; nevoia şi greutatea o duceau cei ce rămâneau la vatra lor. Iarna era grea, oşti multe, cărături multe şi la loc depărtat, căram la Dunărea şi peste Dunărea, boii degerau şi cădeau alături cădea şi omul cu dânşii, acasă copiii flămânzeau, că ceea ce nu lua ostaşul la nevoia sa, luau zapciii cei de ţară de se îmbogăţeau”.

La acest tablou veridic al stării ţărănimii române, autorităţile au răspuns cu indiferenţă. Măcar Unirea Principatelor îi va îmbunătăţi soarta-„(…) Câtu-i Dunărea de mare şi de largă curge râul sudorilor noastre, se duce peste mări şi peste hotare, acolo se preface în râuri de aur şi de argint şi curg iarăşi înapoi de se revară în ţara noastră; iar noi nici rânduială, nici dreptate nu am avut. Când ne-am jăluit, când ne-am tânguit, păsurile când ne-am spus: ispravnicul ne-a bătut, prighetorul ne-a bătut, jandarmul ne-a bătut, zapciul ne-a bătut, vătăşelul ne-a bătut, vechilul ne-a bătut, posesorul ne-a bătut, boierul de moşie ne-a bătut; cine s-a sculat mai de dimineaţă, cine a fost mai tare, acela era mai mare. Boul şi vaca, munca ostenelelor noastre, nu ştiam de sunt ale noastre; puiul şi găina, laptele de la gura copiilor noştri, de multe ori cu nedreptul, ni s-au luat (…).

Cum speranţa moare ultima, Unirea trebuie privită ca o ultimă speranţă – „Noi rugăm ca marea Adunare a ţării să ieie aminte la durerile noastre şi la sfânta dreptate, să dezbată întru înţelepciunea sa ce este sau ce nu este cu cale şi socotinţa să o trimeată pe lângă cererile noastre la cei şeapte trimişi adunaţi în Bucureşti, carii înfăţoşează chipul celor şeapte puteri”.

 



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celor 27 de abonați

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2018 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5