Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 12 → 2020

   Ряженые (costumați, deghizați, travestiți, cam așa se poate traduce în limba română )

Revista Luceafărul: Anul XII, Nr.8 (140), August 2020
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE


   Ряженые

Primit pentru publicare: 25 Aug. 2020
Autor: Valentin REABȚOV, Chișinău     
Publicat: 26 Aug.  2020

© Valentin Reabțov, © Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE


Încă de mic copil eu determinam cine e combatant (фрнтовик ) și cine șobolan (крыса ).Primii  nu purtau  decorațiile,pe 8 și 9 (mai-n.a. ) beau  în tăcere.Iar șobolanii,plini de decorații,mergeau prin școli și povesteau despre isprăvile lor în ziare. Acum rar mai poți întâlni un combatant.
                                              ( Vasili Șukșin,sciitor,regizor,actor.   1928-1974)

   Ряженые
  (costumați, deghizați, travestiți, cam așa se poate traduce în limba română )

De zeci de ani urmăresc  cum de 9 mai la Memorialul  din Chișinău,dar și în alte locuri din diferite orașe din Moldova,  și  mai ales din Rusia ,vin să depună  flori la mormintele celor căzuți în cea mai mare Conflagrație care s-a început la 01.09.1939 și s-a terminat pe 02.09.1945. Și la această ceremonie am observat două lucruri: numărul  veteranilor scade ,iar a celor care vin în costume militare crește  și ”iconostasele” lor (cum se exprima tata )  devin tot mai mari. Cine sunt acești ”combatanți”?  Ce fel de decorații ei poartă? Cine le-a dat? Mai ales că vârsta lor vizibil arată că majoritatea covârșitoare a acestor ”deghizați” este mai mică decât anul de când s-a terminat acel război. Și despre acest lucru ne vorbește și  ceea ce a scris V. Șukșin. Atrageți atenție la anul nașterii acestui  mare om de cultură,care a avut caracter și numea lucrurile pe față. El s-a stins din viață la vârsta de 46 de ani și de atunci au trecut tot 46 de ani, un lucru simbolic, ,însă el deja atunci în anii 70 ai secolului trecut, aborda problema falșilor combatanți.

Înțeleg  că voi fi învinuit fără respect față de veterani. Nu ,fraților  basarabeni (o  expresie plastică a tatălui ) ,nu e așa! În familia mea  în acel război au luptat 6 persoane. Doi dintre ei nu s-au mai  întors acasă… Tata,cum se exprima el,a slujit ”la doi împărați”. La început ,din iunie 1941 și până-n august 1942, a fost în Armata Roșie într-un batalion de geniu  și s-a retras cu el până la Stalingrad unde nimerește în prizonierat la nemți în august 1942,s-a aflat în lagărele germane și mai n-a murit de foame, dezinterie și păduchi,însă pe la mijlocul lui octombrie el,ca și mulți alți basarabeni, a fost transmis administrației române,care i-a adus la baștină (la Cahul ). Și deja la 2 decembrie 1942 a fost înrolat în Armata Română și tot într-un batalion de geniu.

Socrul meu, Jigulin Piotr, originar din regiunea Reazani, născut în 1923, a terminat școala de ofițeri de tancuri. A început acțiunile de luptă de  la bătălia de tancuri de la Prohorovka în iulie 1943 ,a fost  grav rănit,scos de pe câmpul de luptă și trimis într-un spital militar din regiunea Ural unde s-a tratat jumătate de an.A primit gradul doi de invaliditate și trebuia să fie trimis la vatră. Însă atunci era o rușine la vârsta de 20 de ani să nu fii pe front  și la rugămintea lui el din nou este trimis pe front.A mai fost încă de trei ori rănit ,ultima dată lângă Berlin și tot grav. După război a continuat cariera de ofițer încă 20 de ani.  În timpul războiului a  fost decorat cu multiple ordine și medalii . A fost un om foarte muncitor,onest,extraordinar de ordonat și punctual. Avea o calitate care îl deosebea de mulți ruși,nu bea. Putea să stea la masă toată seara doar cu 50 de grame de votcă…Nu era vorbăreț  și ce-i interesant,el puțin povestea despre război, cu toate că l-a simțit pe pielea  sa și a văzut moartea la distanța palmei. Nu se lăuda.Însă vreo 45 de ani în urmă de la el am auzit niște lucruri pe care doar acum, navigând pe Internet,  le-am aflat.

Odată el mi-a spus:”Cine lângă Moscova în 1941 era decorat cu medalia ”Pentru vitejie”, lângă Berlin devenea  Erou al Uniunii Sovietice. De ce? Fiindcă noi vedeam că războiul e pe sfârșite și toți vroiam să rămânem în viață după toate cele prin ce am trecut.” Dar el a trecut prin multe. Tanchiștii erau unii din cei mai vulnerabili pe front… Și tot el mi-a mai spus:” Nemții ,chiar fiind deja lângă Berlin, nu fugeau de pe câmpul de luptă cum fugeau ai noștri în 1941- 1942, ci acționau în conformitate cu Statutul  și cum au fost învățați.”

Prin 1985, de 9 mai, când toate rudele ,prietenii  și camarazii de arme a socrului ne-am adunat la ei acasă și la un moment el mi-a spus:” Eu nu știu poate că la infanteriști  înainte de atac li se dădeau  câte 1oo de grame de spirt , dar la  noi acest lucru nu era primit,chiar și dacă permanent aveam în tanc vreo 5 litri de spirt.Noi  beam ca să scoatem stresul după atac și beam pentru că am rămas teferi,că am îndeplinit misiunea și, mai ales, îi pomeneam pe cei cu care  o oră,două  în urmă am fumat ultima țigară…Și încă un lucru. Când porneam la atac,noi nu strigam:”За Родину! За Сталина! , principalul ne gândim cum să rămânem în viață. Eram doar atât de tineri! Încă nu gustasem din fericirea și plăcerea ei…  ea mi-a spus un lucru:
În timpul când scriam acest articol, am discutat cu fiica cea mare, Ecaterina și ea mi-a spus un lucru pe care eu îl uitasem:” Tată, știi că bunelul  Petea,dar și  bunica, în acele zile de mai nu priveau la televizor  filme despre război. Ei spuneau că au văzut grozăviile lui cu ochii și nu mai vor să trăiască acele clipe din nou. Atunci nu înțelegeam aceste cuvinte ,dar cu timpul am înțeles ce aveau ei în vedere…”.

Și unchiul soției mele, Rumeanțev Victor,artilerist, înrolat în armată imediat cum a împlinit 18 ani, rănit  și contuzionat de mai multe ori, mi-a povestit odată că atunci când plecau la atac ei strigau : ”Мамочка! Cпаси mеня!” și nu mai strigam:” Pentru Patrie! Pentru Stalin!” Asta acum, în filme se arată”.

Da, ei ,care au mirosit praful de pușcă ,  gustul dulceag al sângelui  și mirosul sudorii soldățești, știau ce înseamnă viața,deoarece de multe ori au fost la câțiva centimetri de moarte. Dar erau și unii camarazi de război ,care au fost departe de linia frontului, prea des în timpul acelor ospețe luau paharul în mână și le plăcea să se laude cu cazuri care nu s-au petrecut cu ei,ci le-au auzit de la cineva…Același lucru a menționat și Vasili Șukșin. Socrul nu participa la astfel de discuții. După ce oaspeții plecau, el spunea: ” пустозвон!”. Frumos spus!

Da, de 9 mai lua cele trei nepoțele  și se duceau la Memorial , depuneau  flori și le mai ducea la muzeul cela de arme , le urca pe tancul T-34 și le spunea că pe așa tanc el a luptat. Ele încercau să- l provoace  la mai multe discuții,dar  le spunea că sunt prea mici ca să înțeleagă ceea  ce s-a întâmplat și le cumpăra înghețată… Diesigur, la vârsta de 3-8 ani, cât aveau ele atunci,le era greu să înțeleagă prin ce a trecut  bunelul și generația lui.

Și atunci veneau la Memorial unii ofițeri care nu aveau nici în clin ,nici în mânecă  cu  acel război ,dar pieptul  lor era plin de decorații, de ”tinichele” (insigne și medalii jubiliare ).El nu agrea astfel de manifestări…

Cineva a scris:” Două secole care semănau cu doi ani-1941 și 1942,când conducerea URSS era destul de zgârcită la decorații. Și erau foarte multe cazuri când fapta eroică,după toate criteriile, merita să fie apreciată cu un ordin sau poate ”trăgea chiar și la Erou al Uniunii Sovietice,dar i se acorda combatantului  doar medalia ”Pentru vitejie”, ”Pentru merite militare” sau  ordinul ”Steaua roșie”. Însă atunci,pe front, soldații știau prețul acestor decorații. Ele erau acordate celor care au dus greul războiului pe umerii lor…

Și pentru a confirma cele spuse de mine voi aduce câteva fapte.  Pe parcursul războiului cu cele mai ostășești  medalii și ordine au fost decorați peste 17 milioane de persoane. Apropo, în timpul războiului au fost săvârșite pete 30 milioane de fapte de vitejie. Reese că două fapte de vitejie reveneau la o decorație…Cam puțin.

Vreau să aduc aici și trei cazuri unicate.
Primul. Sergentul serviciului militar medical, Semion Greșov, a evacuat de pe câmpul de luptă pe parcursul mai multor bătălii peste 130 de răniți împreună cu arma și a acordat primul ajutor medical nemijlocit în timpul luptei și a scos de pe câmpul de luptă, dar fără arme,peste 100 de combatanți.Și pentru astfel de fapte eroice a fost decorat de șase ori cu medalia ” Pentru vitejie”.

Al doilea caz. Vera Ippolitova, instructor militar sanitar în regimentul de gardă de pușcași al diviziei 63 de gardă, a primit 5 medalii ” Pentru vitejie”.

Al treilea caz.Cel mai tânăr cavaler al medaliei ” Pentru vitejie” a devenit ”copilul regimentului”, Serghei Aleșcov,din regimentul de gardă 142, căruia i s-a acordat această medalie pentru salvarea comandantului regimentului în timpul bătăliei în 1942. El avea doar vârsta de șase ani. Pe parcursul războiului  a mai fost decorat și cu medalia ” Pentru merite militare”.

Este bine cunoscut faptul  că astfel de ”copii ai regimentului” au fost câteva mii în URSS. Dar în comparație cu  acei ”veterani” care n-au  nici 70 de an astăzi,dar vin la  manifestațiile respective,sunt foarte puțini. Și atunci de unde se iau acești zeci de mii de ”combatanți”falși? Aceștia sunt  ”reajenâie”.

De ce am întitulat articolul așa cum l-am numit? Fiindcă după 1985,odată cu Perestroica, au apărut și alți ”reajenâie”, așa numiții ”kazaci”.Ei se împopoțonează cu medalii și  cruci și ,desigur,cu cravașe și costume kăzăcești…Cât de nostimi sunt ei! Și ei au susținerea  lui Putin în Rusia.

Apropo,câteva cuvinte și  despre ”Panglica Sfântul Gheorghe”.Simbolul acestei panglici aparținea corpurilor de cavalerie din armata lui Andrei Vlasov (în 1941 el a fost eroul apărării Moscovei și înalt apreciat de Stalin ),dar în mai 1942  a nimerit  în prizonierat la neți și mai departe a luptat alături de ei. Aceeași panglică era simbolul ordinelor Sf.Gheorghe de patru grade. În perioada celui de-al  Doilea Război Mondia se decorau doar unitățile militare ale lui Vlasov…Astăzi aceasta a devenit o modă. Moda-i trecătoare și nu trebuie de îndobitocit populația,mai ales copiii și în special copiii din grădinițe și școli. Sper că adulții au înțeles. Sper…

Și încă un apropo. Pe 7 mai soția s-a întors de la serviciu,dar la o stație de troleibuz a observat cum niște tineri  cu simbolurile unui partid parlamentar, vindeau aceste panglici cu 2 leii. Totul a devenit afacere și  de ce să nu transforme și acest mit în afacere…

Am abordat câteva teme destul de sensibile. Repet, unii  mă vor considera  că denigrez eroismul celor care au luptat în acel groaznic război,iar alții,mai ales ai ”noștri”,dar care ai ”noștri”- e greu de spus,vor spune că îi elogiez pe ocupanți. Soldatul care a fost ucis, mutilat,dar a învins nazismul ( care  prin nimic nu se deosebește de stalinism ), această ciumă a omeniri, nu e vinovat că doi tirani,doi călăi,doi paranoici,două satane, Hitler și Stalin, au hotărât să se întreacă și să demonstreze cine e mai puternic.Însă ambii poartă aceiași  vină în declanșarea acelui război .Eu am scris despre acei care au rămas în viață și până la urmă statul i-a răsplătit cu niște ”tinichele”.Mai ales  când în 1985 au rămas în viață foarte puțini veterani ,lor li s-a oferit ordinul ”Marele Război pentru Apărarea Patriei”de gradul doi. Prin această acțiune a fost  devalorizat  cel mai popular ordin din timpul războiului,doar el se acorda exclusiv pentru fapte de mare vitejie.Dar de ce milioanelor de veterani  la acea perioadă  nu li s-au îmbunătățit  condițiile de trai, nu li s-au acordat condiții bune de asistență socială sau medicale? Și de ce veteranii de război ai aliaților au fost protejați la cel mai înalt nivel,dar chiar și cei învinși?

Și încă un lucru. Acei ” șobolani ”din spatele frontului, din comisariatele militare,care păzeau lagărele de concentrare sovietice,primeau decorații pentru  anii de slujbă militară. Și mulți din ei aveau mai multe ordine și medalii, decât cei de pe front,de pe linia întâi.

Vreo 25 de ani în urmă un veteran care a trecut prin toate și totul în timpul războiului, mi-a spus: ”Noi,adevărații   combatanți cu fiecare an rămânem tot mai puțini și mai puțini și speranța de viață a acestor oameni  cu puțin depășește 70 de ani .Dar atunci  acei care vin la memoriale cu ”iconostase”,plini de insigne,nu știu ce înseamnă adevăratul război!”

E  dureros să auzi astfel de fraze,dar așa este.

Și ultimul lucru pe care îl repet. Cum în anii  de după război au fost răsplătiți veteranii? Putem noi spune că ei au fost protejați social, material ,mai ales cei de la sate și orașe mici?

 

 



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.625 de abonați

comment closed

Drept de autor © 2009-2020 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5