Revista Luceafărul: Anul XIII, Nr.9 (153), Septembrie 2021
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE

155 de ani de la nașterea poetului George Coșbuc

Primit pentru publicare: 4 Sept. 2021
Autor: Alexandru Florin ȚENE, președinte al Ligii Scriitorilor Români, membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România
Publicat: 5 Sept. 2021
©  Alexandru Florin Țene, © Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE

155 de ani de la nașterea poetului George Coșbuc

La 20 septembrie s-a născut in satul Hordou din nordul Ardealului, George Cosbuc.Tatal poetului pe nume Sebastian a fost preot greco-catolic iar  mama, Maria Cosbuc, era fiică de preot.
A fost cel de al optulea copil din cei 14 ai familiei.
Copilaria si-o petrece la Hordou, unde primeste notiuni despre invatatura de la taranul Ioan Gurița.Dar citind și din cărțile micii biblioteci a familiei.
De la Tanasuca Mocodean, un cântăret de biserică, Coșbuc învata a citi înca de la vârsta de cinci ani.

În anul 1871 începe școala la Hordou, dar din motive de sănătate o intrerupe dupa clasa I. Apoi, în 1873  Coșbuc începe școala primară in comuna Salva unde tatal său era preot, de unde trece chiar în primul an la școala de trei ani din Telciu. Invață germana cu unchiul său, directorul școlii.
Dupa ce termină clasa a IV- a a școlii primare (la Nasaud), în toamna acestui an, Coșbuc se înscrie la liceul românesc din Năsăud.
In anii liceului, Coșbuc deșfasoară activitate literară în cadrul societății de lectură a elevilor „Virtus romana rediviva” unde ajunge președinte.

Societatea „Virtus romana rediviva”, între anii 1882-1883, redactează o revistă, „Musa someșană”, ce apare într-un exemplar scris de mână și conține creațiile membrilor ei.
Coșbuc publică în paginile revistei „Musa someșană” primele sale poezii: Societatii „virtus romana rediviva”, Stâncile strig’amin, Invațăm, Pepelea din cenusă, Tablou, Soartea lor, Fete blande și altele.Poezia Tablou de seară este, ultima publicată în paginile revistei „Musa someșana”.

 In vara anului 1884, Cosbuc își dă examenul de bacalaureat.
După trecerea acestui examen, împotriva voinței părinților săi, care doreau să-l facă preot, Coșbuc pleacă la Cluj, unde în toamnă se înscrie la Facultatea de filozofie și litere, dar unde va rămane foarte puțin timp.
In timpul studenției, Coșbuc dovedește o mare pasiune pentru folclor.
Publică în „Tribuna” din Sibiu, condusă de Slavici, mai întâi sub pseudonimul C. Boșcu, apoi cu numele adevărat, versuri originale, basme versificate, traduceri și altele. Poezia de debut la periodicul sibian este snoava versificată Filozofii și plugarii, semnata C. Boșcu.

În 1885 colaboreaza la periodicele transilvănene: „Familia” lui Iosif Vulcan, unde a debutat Eminescu, și, mai ales, „Tribuna”.
Semnate C. Boscu, Cosbuc publica în „Familia” poeziile Două întrebări și Unde zbor și, cu numele adevărat, doua Ghicitori în versuri Intre toti șerpii din lume și Care rege n-are țară în „Calendarul pedagogic pe anul 1885”.
Coșbuc publică în „Tribuna” trei balade de inspirație populară: Blastam de mamă, Pe pământul turcului si Angelina. Primele doua apar și în brosură în Biblioteca poporala a Tribunei”.
Incepe să traducă Divina comedie, la care va lucra timp de peste douazeci de ani.

Se retrage de la facultate, în anul 1866 ca urmare a lipsurilor materiale, dar rămâne totuși în Cluj, frecventând doar anumite cursuri universitare.
Continuând colaborarea la „Tribuna”, în acest an îi apar: Atgue nos, Fata craiului din cetini, Draga mamei, Dragoste păcurărească și altele. Dintre acestea, Fata craiului din cetini si Draga mamei apar în „Biblioteca poporală a Tribunei” sub forma de plachete.
Colaboreaza la revista din Gherla „Cărțile săteanului român” în care publică: Amin, Strigă stâncile și Lupii țiganului.

În perioada 1886-1887 a tradus peste 480 de poezii din 92 autori greci, pe care dorea să le publice într-o antologie.

În 1889, I. Slavici solicită printr-o scrisoare, sprijinul lui Titu Maiorescu să-l poată trimite la Bucureşti pe George Coşbuc: ” Sunt sigur că e destul să-l vedeţi ca să fiţi de acord cu mine că trebuie să facem tot ce ne stă în putinţă ca talentul acesta să ajungă la deplina lui desfăşurare.”

Dorul de casă a lui George Coşbuc aproape îl îmbolnăvea. Atunci când i se făcea dor de casă nimic nu-l putea reţine. Pleca spre munţi, la Hordoul său.

În 1895 se căsătoreşte cu Elena, sora unui editor. În acelaşi an se naşte unicul său fiu, Alexandru. Acesta va muri la vârsta de 20 de ani, într-un accident de automobil.

După moartea unicului fiu, Alexandru, soţia poetului nu lăsa pe nimeni să modifice absolut nimic din camera acestuia. Nici măcar ultima carte din care citise înainte să moară nu putea fi închisă, rămânând deschisă la ultima pagină lecturată de Alexandru.

Pe  9 mai 1918 poetul se stinge din viață, la Bucureşti.

La scurt timp Liviu Rebreanu nota întru-un articol: “Coşbuc e primul poet pe care-l dă Ardealul literaturii româneşti. Ardelean a rămas toată viaţa. […] A răsărit deodată, fără să-l ştie nimeni, fără să facă ucenicia cafenelelor şi bisericuţelor bucureştene. Şi a biruit împotriva tuturor celor scufundaţi în inimaţii şi neputinţi. A adus lumină, sănătate, voioşie. Scrisul lui Coşbuc trăieşte şi va trăi cât va trăi neamul românesc.”

În 1887 continuă să colaboreze la „Tribuna” cu povestile și basmele versificate: Fulger, Braul Cosinzenii, Izvor de apă-vie, Tulnic și Lioara și altele. Ii apare în volum în „Biblioteca poporala a Tribunei” poezia Fulger.
Certându-se cu părinții din cauza întreruperii studiilor, Coșbuc va sta un timp pe la frați și surori, continuând să scrie versuri și să corespondeze cu Slavici, care-l cheama la Sibiu.
In vara acestui an, Cosbuc se duce la Sibiu, unde de prin august începe să lucreze ca redactor la „Tribuna”.
Poetul furnizează periodicului sibian, la rubrica „Foița Tribunei” și „Varietăți”, un material destul de bogat.
La Sibiu rămâne până în 1889. Timpul petrecut aici s-a dovedit a fi cel mai rodnic din viața sa. In mediul sibian poetul a învățat mult; desăvârșirea intelectuală o datorește Cosbuc, oamenilor cu o cultură înaintată de la „Tribuna”. Acum poetul își orientează scrisul spre o specie literară în care a rămas neîntrecut, spre idilă..
Poetul Grigore Lazu il acuza de plagiat într-un articol. Acestuia i se alatură Anton Bacalbașa si Al. Macedonski.

Pe  9 mai 1918 poetul se stinge din viață, la Bucureşti.

Apublicat următoarele volume.:Blestem de mamă, Sibiu, 1885; Pe pământul turcului, Sibiu, 1885; Fata craiului din cetini, Sibiu, 1886; Draga mamei, Sibiu, 1886; Fulger, Sibiu, 1887,Balade și idile, București, 1893; Fire de tort, București, 1896; Războiul nostru pentru neatârnare, București, 1899; ediție îngrijită și prefață de Andrei Gligor, Craiova, 1995; Povestea unei coroane de oțel, București, 1899; ediție îngrijită și prefață de Teodor Vârgolici, București, 1992; ediția Iași, 1997; Din țara Basarabilor, București, 1901; Ziarul unui pierde-vară, București, 1902; Dintr-ale neamului nostru, București, 1903; Cântece de vitejie, București, 1904; Superstițiunile păgubitoare ale poporului nostru, București, 1909; Balade, București, 1913; Drumul iubirii, București, 1916; Povești în versuri, ediție îngrijită de Nicolae Drăganu, Sibiu, 192Poezii alese, prefață de Mihai Beniuc, București, 1952; Poezii, I-II, prefață de Dumitru Micu, București, 1953; Despre literatură și limbă, îngrijită și prefață de Alexandru Duțu, București, 1960; Versuri, prefață de Dumitru Micu, București, 1961; Comentariu la „Divina Comedie”, I-II, îngrijită și introducere de Alexandru Duțu și Titus Pârvulescu, București, 1963-1965; în Opere alese, IX, ediție îngrijită de Gheorghe Chivu, prefață de și comentarii Alexandru Duțu, București, 1998; Fire de tort. Cântece de vitejie, I-II, îngrijită și prefață de Mircea Tomuș, București, 1966; Opere alese, vol. I-VI, îngrijită și prefață de Gavril Scridon, București, 1966-1982, vol. VII-IX, ediție îngrijită de Gheorghe Chivu, prefață de și comentarii Alexandru Duțu, București, 1985-1998; Opera poetică, I-II, Chișinău, 2000; Scrieri alese, îngrijită și prefață de Gavril Istrate, Iași, 2001.