174 de ani de la nașterea Poetului Mihai Eminescu.
Initio Anno Domini 2024. Remember eminescologic 2018-2023

• Scurtă cronică a unei investigații eminescologice în premieră absolută.
• Dan Toma Dulciu: „Neamul Emineștilor”.
• Sumar istoric al localității natale Bursuceni, satul străbunicului matern Alexa Potloff-Donțu al Poetului Mihai Eminescu.

I.Scurtă cronică a unei investigații eminescologice în premieră absolută.
O CERCETARE ARHIVISTICĂ DE EXCEPȚIE, DEMNĂ DE TOT RESPECTUL:
DAN TOMA DULCIU: „Neamul Emineștilor”

Motto: „Aș vrea să pot reda în cuvinte via emoție trăită, fiorul ce m-a cuprins atunci când am reușit să identific…[locul unde]… doarme somnul veșnic, neștiut de nimeni până acum, o rudă de sânge a Luceafărului.” (Prof. dr. Dan Toma Dulciu)

• Minicaseta unei cărți-eveniment. Recent, binecunoscutul eminescolog prof. dr. Dan Toma Dulciu, mi-a trimis cu multă amabilitate prin intermediul bunului prieten, pasionatul eminescofil Nicolae Iosub, cartea Domniei Sale, „Neamul Emineștilor”, volum în care prezintă filmul palpitant al descoperiririi în Viena a locului unde este înmormântat la Cimitirul „Wiener Zentralfriedhof” unul dintre nepoții de soră ai Poetului Mihai Eminescu. Este vorba de sora sa, Aglae,  respectiv de Ioan (Johann /„Jenică”) Drogli, cel care a mai avut o soră, Victoria, moartă la vârsta de 2 ani, și un frate, George („Gheorghiță”). 
• Despre Aglae, George și despre primul său soț,  prof. Ioan Drogli, se știe că își duc somnul de veci la Cernăuți, mormântul Aglaei fiind descoperit de abia în 2017.
• Aglae, născută la 7 mai 1852, aflându-se la Agafton împreună cu surorile Ralucăi,  maica Fevronia, maica Olimbiada și maica Sofia, este cerută în căsătorie la 1870 de către profesorul Ioan Drogli din Cernăuți, inspector școlar și pedagog, un bărbat cu mult mai în etate ca ea, iar pe 7 ianuarie 1871 este oficiată căsătoria în Comuna Cucorăni, plasa Târgului, județul Botoșani, de față fiind și fratele ei Mihai.
• …În două dintre facsimilele pe care le-am atașat, apare semnătura mirelui, Ioan Drogli, 35 de ani, de profesiune director de școală la Cernăuți, fiu al defunctului Gheorghe Drogli și al Mariei, apoi, semnătura miresei, Aglae, 19 ani, de profesiune proprietară, și cele ale părinților miresei, Gheorghe, 59 de ani, și Raluca Eminovici, 53 de ani, de asemenea proprietari de moșie. După obiceiul vremii, martorii la căsătorie, în număr de patru, primii doi din partea soțului, următorii din partea soției, au fost au fost sătenii Costache Crețu- 46 de ani, Ion Razanu- 60 de ani, Costache Leancă- 45 de ani, Vasile Gireadă- 50 de ani, iar ofițer al stării civile, primarul Ștefan Micu.  (n. r.)
• Într-o mai veche fotografie, Aglae, o tânără cochetă, apare la gât cu alesida din aur a mamei ei primită de la generalul Jeltuhin, și, probabil părinții au fost cei care au hotărât să o mărite în loc să o mai trimită la studii prin școli, așa cum au făcut cu frații ei.
• Zestrea miresei de 2.000 de galbeni promisă de către Gheorghe Eminovici era cu mult peste posibilități, nu era una care să poată fi plătită decât după ce a fost dat în judecată de către ginere- care, se pare, își cumpăra un imobil, și, în stare de faliment, Eminovici a fost nevoit să își vândă moșia Ipotești.
• Din acest motiv, Poetul Mihai Eminescu nu a fost deloc în relații bune cu acest cumnat al său,  în timp ce legătura sa frate-soră cu Aglae se baza pe puternice afinități spirituale- muzică, teatru, literatură- reamintim că prin calitățile de interpretă aceasta îi impresionase pe Th. Flondor și pe Ciprian Porumbescu în cadrul acțiunilor Societății „Armonia”.  
• Ioan Drogli moare pe 11/22 noiembrie 1887 (deci, nu pe câmpul de luptă al primului război mondial, ipoteză eronată a prof. Vasile Gherasim), iar Aglae rămâne văduvă cu doi copii de crescut, și, din interes, la fel ca la prima căsătorie, cel mai probabil, se recăsătorește (și trece la catolicism) pe 18 februarie 1890 cu ofițerul austriac Heinrich Gareiss von Dolizsturm (1859-1931), cu vreo șapte ani mai puțin decât ea.
• Aglae, fostă Eminescu, a murit de maladia Basedow în Cernăuți, str. Transilvaniei nr. 34, la data de 30 iulie 1900, în etate de 48 de ani neîmpliniți, mormântul ei fiind descoperit de către scriitorul Dumitru Covalciuc si de către Octavian Voronca, împreună cu fiica sa, în martie 2017 la Cimitirul catolic, acolo unde a fost reînhumată în cripta familiei, aproape de locul de veci al lui Ioan Drogli. 
• Soțul ofițer al Aglaei a mai avut un fiu dintr-o altă căsătorie, dr. Heinrich Gareiss (la rândul său, a avut și el un fiu, tot medic), cel care a deținut ceasul de aur și inelul Poetului Mihai Eminescu, în schimbul cărora și-a negociat cu statul român plecarea în Germania pe vremea comunismului.
• Revenind la băieții Aglaei, George (născut la data de 27.04. 1874 la Cernăuți, decedat la 20 ianuarie/2 februarie 1917, de lues, Spitalul de boli mintale Cernăuți) îi purta numele bunicului Gheorghe Eminovici, iar Ioan (născut la 11 noiembrie 1875 la Ipotești, decedat la 24 noiembrie 1912, Viena) avea numele tatălui său, Ioan Drogli.
• …Spune autorul: …Doctorii ce l-au tratat pe acest nepot al lui Mihai Eminescu au menționat în fișa medicală: „Un unchi, după mamă, a murit într’o casă de alienați din București.”
• Ambii copii ai profesorului Ioan Drogli au fost căpitani în armata austriacă, așa cum spune Matei Eminescu- unul a murit la 33 de ani, celălalt la 37 de ani, ambii fără urmași, al doilea părăsind armata după ce s-a căsătorit cu o croată bogată la Viena.
• Se pare că a fost căsătorit cu Esther Drogli, cu patru ani mai mică, născută Goich Curliza (1879-1968), familie avută cu origini croate din Trieste, soră cu Maria Tripcovici, la rândul ei, soție a baronului Gofredo de Banfeld.
• Ipoteza de lucru este susținută, spune autorul cărții, de mențiunea „Esther Goich, văduvă Drogli” cea care, împreună cu surorile sale, a sprijinit înființarea „Fundației Giovanni Goich” în anul 1927.
• …Am remarcat și intriganta poveste a iubirii pătimașe dintre Poet și poloneza Maria Bobikevici / Maria Ustianova, numele de d-ră, în relatarea acesteia, fostă bună prietenă cu Aglae, căreia i-ar fi pus capăt tatăl Mariei din rațiuni politice sau, mai degrabă, materiale, cine mai știe. 
• Ajunsă în vremea celui de-al doilea război la 84 de ani, Maria avea ca dovezi în sprijinul celor spuse un medalion cu chipul Poetului, un ceas, un tablou cu chipul Aglaei, trei volume cu note din anul 1863 și un album vechi cu fotografii pe care Poetul a sculptat în franceză: „M-selle Marie en souvenir, Mai 1882.”
• …Veturia Birou despre cum au ajuns unele documente referitoare la Poetul Eminescu în posesia dr. Valeriu Braniște, publicist, director al publicației „Drapelul”: „Eminescu în Banat. Legăturile lui M. Eminescu cu Banatul”, Revista Orizont, nr. 5/1.05.1964, p. 85-92 : …Io(a)n I. Drogli, fiul surorii sale Aglaia. Acest Drogli a fost căpitan în Regimentul nr. 61 din Timișoara, dar căsătorindu-se cu o femeie bogată a ieșit din cadrele armatei, mutându-se la Viena…
• …Ziarul Timpul („Die Zeit”) în ediția din 13 ianuarie 1913: „…Oberleutenant Johann Drogli, decedat la 24 noiembrie la Viena.”
• …Prima impresie a fost stranie: văd un loc bântuit de tristețe, copleșit de trecerea timpului într-o singurătate nemeritată: morminte fără niciun fel de cruce, doar o simplă plăcuță cu un număr de identificare și un nume. Frunze arămii împrăștiate peste tot. Un mormânt simplu. Un peisaj deloc spectaculos în jurul acestui mormânt. Placa funerară s-a desprins, după cum se vede în fotografie. Încerc să o ridic, dar este grea, masivă, aproape lipită de pământ. Totuși, cu mare dificultate descopăr un scris aproape ilizibil: „Familie DROGLI”, scris pe două rânduri. Aveam dovada ca aici este locul de odihnă al celui care a fost fiul surorii iubite a lui Mihai Eminescu.
• …Dan Toma Dulciu: „Aș vrea să pot reda în cuvinte via emoție trăită, fiorul ce m-a cuprins atunci când am reușit să identific…[locul unde]… doarme somnul veșnic, neștiut de nimeni până acum, o rudă de sânge a Luceafărului.” 
• …„Mă gândesc, oare cum vor reacționa iubitorii marelui nostru poet, aflați în Austria? Dar cei din România?”
• Sper ca în cel mai scurt timp să pot găsi un răspuns la această întrebare cu privire la reacția maselor de cititori din țară, stimate d-le profesor Dan Toma Dulciu, încă nu am lecția bine învățată la acest capitol extrem de spinos. 
• Ca unul care, la o scară ceva mai modestă, desigur, am trecut prin aceleași stări sufletești atunci când am găsit confirmarea cu probe incontestabile a unei formidabile povestiri vechi de peste două veacuri despre familia mea, pot afirma că vă înțeleg destul de bine. 
• Într-o stare de normalitate, la orice noutate din domeniu reacția maselor de cititori ar fi fost la unison una exuberantă, entuziastă, cu bucurie, cu muzică, tort, artificii, șampanie, publicitate, flori și felicitări, cu satisfacția lucrului împlinit în mod profesional de către un eminescolog apreciat, așa ar fi fost potrivit să vă răspundă orice pasionat de viața și de opera Poetului și nu numai. 
• Asta dacă, din păcate, nu ar exista nevinovatele piedici ale nelipsitelor și atât de toxicelor mere putrede din sistem, uscături de care nu o dată m-am împiedicat. 
• Nefericită extensie a blestemului abătut asupra familiei Eminovici sau, pur și simplu, expresie a celui mai fin umor caragialesc, nu am de tras nicio concluzie, reamintesc doar ceea ce spunea cu patos marele Mihai Eminescu: „Nimic nu e mai periculos pentru conștiința unui popor decât priveliștea corupției și a nulității recompensate.” 
• Din partea grupului de prieteni din care fac parte, sinceră admirație, aprecieri pentru munca Domniei Voastre cu totul și cu totul aparte, aidoma unui Sisif modern, vă admirăm truda asiduă de căutare a unor noi informații în legătură cu tema propusă și, iată, dusă la bun sfârșit. 
• Subliniem insistența dvs. demnă de un adevărat detectiv în căutarea acului în carul cu fân prin mrejele istoriei, una care a presupus, printre altele, interpretarea logică a tot felul de indicii dispersate, repere care v-au condus până la urmă la identificarea mormântului nepotului de soră Ioan al Poetului Mihai Eminescu, într-o Vienă cosmopolit burg străvechi, acolo unde există nu mai puțin de 45 de cimitire, cu milioane și milioane de morminte… Respect, d-le prof. dr. Dan Toma Dulciu!
• *

II.Sumar istoric al localității natale Bursuceni, satul străbunicului matern Alexa Potloff-Donțu al Poetului Mihai Eminescu

Motto: „Toamna vieții vine fără să știi când, nici de unde… numai vezi că totul a trecut pentru a nu se mai întoarce… E mult de atunci, Harietă, de când eram mici de tot și ne spuneau moșnegii povești. Povești sunt toate în lumea asta. Al tău, Mihai…”  (Poetul Mihai Eminescu către sora lui, Harieta.)

• Repere dovedite cu probe indirecte (1, 2 , 4) sau directe (3, 5, 6, 7) din istoricul atestării documentare a satului Bursuceni (cel din com. Verești, jud. Suceava, nu cel din Rep. Moldova), sat medieval unde, conform cercetărilor efectuate în fondurile documentare ale arhivelor și în teren, a locuit străbunicul Poetului Mihai Eminescu, controversatul personaj slav Alexa Potloff-Donțu,  după cum urmează:

1. Alexandru cel Bun, domn(itor)ul Moldovei între anii 1400 – 1432;
2. Mănăstirea Voroneț, cu atestare la 1488; 
3. Ștefan al III-lea, supranumit Ștefan cel Mare, domnitor între anii 1457 – 1504;
4. Alexandru Lăpușneanul, domnitor între anii 1552 – 1561, 1564 – 1568;
5. Petru Șchiopul, domnitor între anii 1574 – 1577, 1577 – 1578, 1578 – 1579, 1582 – 1591;
6. Iancu Sasul sau Ioan Vodă al V-lea, domnitor între anii 1579 – 1582; 
7. Ștefan Tomșa al II-lea, domnitor între anii 1611 – 1615, 1621 – 1623.

• *
• Despre Bursuceniul natal am găsit informații istorice demne de crezare că ar fi fost un sat așezat pe Siret undeva pe lângă moara lui Știbor-Știrbu (vorbim de vatra veche a satului, e o legătură cu Pârâul Sălăgeni, de-a dreapta apei Siretului, spre Corni-Sarafinești) din ținutul Sucevei (districtul Botoșani) și ar fi aparținut lui Pătrașcu vătavul, lui Andrei, hatman și pârcălab de Suceava prin sec. XVI, și Todosiei prin sec. XVII.
• Sub domnia Ștefan cel Mare, satul Bursuceni fusese dăruit (boieru)lui Hodco Știbor din Sfatul Domnesc pentru bună slujire. Aici proveniența datelor culese, ca timp, este încadrată undeva între 12 aprilie 1457 – 13 dec. 1488, de unde și aproximarea a 550 de ani de atestare documentară a satului Bursuceni în 2020, apoi amintim și consemnările din vremea lui Iancu Sasu(l) voievod, respectiv Alexandru Lăpușneanul, toate trei documentele fiind legate de numele (boieru)lui Hodco Știbor.
• *
• Conform unor păreri avizate, volumul uriaș de informații (multe incomode, nepublicate încă) strânse în investigațiile eminescologice pe care le-am efectuat în arhivele naționale, bibliotecă, muzeu și într-un număr de 15 localități din zona Botoșani-Suceava, pare a se constitui în cel mai important demers de cercetare din domeniu pentru zona noastră de pe la I. D. Marin încoace, adică din ultimii 60 de ani.
• O sumară privire de ansamblu asupra căutărilor va aduce în prim plan spectaculoasa confirmare a autenticității unei străvechi povestiri despre rădăcinile familiei noastre și despre vatra istorică a satului natal Bursuceni. 
• Extrem de interesant, memoriile despre genealogia familiei Gheorghe și Raluca Eminovici cuprinse în scrisorile căpitanului Matei Eminescu către Corneliu Botez confirmă în detaliu aceleași lucruri, la fel cele mai vechi catagrafii, Rimskii-Korsakov de la 1772-74 și cele ale Vistieriei Moldovei de la 1820, hărțile austriece de la 1769 si 1790, apoi și schițele topometrice de la 1794 întocmite la cumpărarea unei părți a satului Bursuceni de către familia lui Alecu Balș de la familia Carp, toate ne confirmă că strămoșul Poetului a fost un sătean recenzat în satul Bursuceni, sat localizat odinioară orientativ în locul satului actual Bănești, acolo unde se află piatra funerară a bunicii materne a lui Mihai Eminescu, Paraschiva Donțu-Brehuiescu/Iurașcu. 
• Dacă ar fi știut marii cercetători biografi ai Poetului Gh. Ungureanu, Ion Roşu, C. Botez că Bursuceniul lui Alexa, rusul se mutase în perioada sfârșitului de veac XVIII vreo șapte kilometri buni spre nord-vest din proximitatea Băneștiului cu mormântul/ piatra tombală a Paraschivei, nu am nicio îndoială că subiectul în cauză, identificarea Donțului, tatăl Paraschivei, ar fi fost de mult epuizat. Pentru asta a fost nevoie să mă nasc eu, cu umor o spun, desigur!
• Iarăși, interesant este și modul în care săteanul Ion Murariu, om cu influență  de la Cătămărești/Ipotești a rămas nerevendicat de nimeni, nici de localnici, nici de către cercetători o perioadă de peste 130 de ani!   
• Majoritatea amănuntelor povestirii despre originile familiei noastre au ajuns la noi prin intermediul străbunicului meu patern Ion Murariu-Gaftoneanu, cel care a trăit între 1826 și 1917, orientativ 91 de ani, la Cătămărești / Ipotești/ Botoșani. 
• Bun meseriaș, om gospodar, iscusit cântăreț din frunză, strașnic călăreț, dar și bun de gură și iute la mânie, familist nu tocmai statornic în vremuri tulburi, când mulți capi de familie mureau la război, calități moștenite de pe la strămoșii săi din stepele căzăcești, era proprietar de moară în apropierea actualului Memorial de la Ipotești și prim consilier al comunei Cucorăni, paracliser / clopotar al bisericuței familiei Eminovici încă din vremea adolescenței copilului Mihai, viitorul mare om de cultură.
• Împuternicit al satului Cătămărești- înfrățit prin școală și biserică de Ipoteștiul vecin,  străbunicul meu a fost martor la nenumărate cununii, înmormântări, botezuri și ni se spunea că, fiind un bun cântăreț, deseori o făcea și pe-a dascălul, deși recunoștea că nu învățase carte, în schimb avea o memorie deosebită, știa pe de rost rugăciuni și pasaje din tipicul liturghiei de la Mănăstirea Agafton, așezământul monahal pe lângă care copilărise.
• Fiu al lui Dumitru/D(i)mitri(e) Murar(iu) de la Schitu Agafton și al (H)are(f)tei, călugărită mai apoi, de la el ne-au rămas (mult prea) puținele detalii despre bunicul său Alexa(ndru) din vechime, posibil lipovean, așa ni se spunea, cel care participase la masacrul unei mulțimi de oameni și de jaful unei cetăți (Balta?), după care s-a întors alături de ai săi, cu toții  deghizați în călugări la Bursuceni.
• Om foarte religios, ca mai toți urmașii săi,  știa din pelerinajul an de an la Agafton, unde mergea la „popa Răzmeriță”, că vărsarea de sânge atrage un blestem greu ale cărui urmări  ajung până pe la a șaptea generație și că trebuie făcute apoi câte și mai câte ca să scapi de consecințe… 
• Blestemul familiei noastre era legat cumva de istorisirea cu acei oșteni călări care, împreună cu Alexa(ndru), rusul, au venit în sat cu o căruță cu coviltir încărcată cu aur jefuit de pe cine știe unde… 
• Alexa(ndru), rusul, și lipovean, pe deasupra, posibil, a avut motivele sale bine întemeiate pentru care nu s-a mai întors în Rusia, dar, dacă acel aur a fost adevăratul motiv pentru care a rămas ascuns printre sătenii satului Bursuceni, foarte probabil că nu vom reuși să aflăm asta niciodată…
• Bursuceniul de pe albia Siretului era un sat medieval extrem de întins pe atunci pe malul de-a dreapta firului albiei Siretului de pe la Brehuiești până către Slobozia, vreo zece kilometri, dar unul destul de restrâns ca populație, câteva zeci de case cu familii de moldoveni autohtoni, „ruși”, țigani, evrei.
• Înclin să cred, explicația simplistă pentru faptul că străbunicul nostru nu ne-a amintit nimic despre Mihai Eminescu este aceea că recunoașterea publică la nivel național și gloria marelui poet și publicist i-au crescut treptat până la apogeu mult după moarte, iar dacă va fi pomenit vreun  nume de familie de genul „Gheorghe Minovici/Minuvici”,  cu siguranță că nu le spunea mai nimic alor noștri și, evident, nici nouă nu ne-ar fi atras atenția. 
• Eminescu, „Luceafărul”, a apărut și a strălucit în restrânsul univers al marilor valori ale neamului românesc, undeva cu mult deasupra intrigilor mărunte ale vieții bieților oameni de la țară, frământați mai tot timpul de grija zilei de mâine pentru numeroasele lor odrasle. 
• A avut copii de la trei neveste, și, un detaliu interesant, atunci când, în anul 1876, i s-au născut două fete gemene de la Ruxandra (fiica lui Simion și al Mariei Șalgău- străbunica mea paternă), acesta le-a dat numele avute de către cele două bunici ale copilelor, cea dinspre tată și cea dinspre mamă, Maria și Paraschiva. 
• Paraschiva era o mătușă a lui, nașă de botez, o femeie energică despre care ni se povestea că îl crescuse de mic datorită faptului că tatăl lui, D(i)mitri(e), avea ceva îndoieli că ar fi fost copilul său… Apar consemnați la recensământul de la 1820 ca fiind pe moșia de la Dumbrăveni fiii Donțului (menționat ca Alexa Rusu), morarii D(i)mitri(e) Murar(iu), Ion Murariu (unchi străbunicului meu, tot Ion), Gheorghe Murariu, bănuiesc că datorită trecerii populației înscrise de la Sarafinești la Dumbrăveni. 
• Morarii D(i)mitri(e), Ion, Gheorghe erau frați cu acel Lupu, călărețul nebun despre care ni se tot povestea (a existat un Gheorghe C. Lupu, prin 1940, posibil urmaș al acelui Lupu în satul meu), și cu Paraschiva, rămași pe moșia proprietate a familiei Cananău… Monumentul eroilor din Corni în primul război mondial, unde, în partea din dreapta sus apare consemnată una dintre rubedeniile noastre, sergentul Teodor/Toader Gaftonean(u), răposat în primul război mondial… De la unchiul Vasile știam abrevierea (M)AI-DAI formată din inițialele numelor înaintașilor mei pe linie paternă…
• Mi-l amintesc bine pe unchiul Vasile, grav, cu privirile ațintite departe pe fereastră, și vorbindu-ne celor mici despre bunicul său, Ion Moraru/Murariu, care avusese destui copii cu trei neveste, apoi despre „neamul Rariței din Cucorăni”, la conacul căreia copilărise odinioară bunicul meu Ananie, născut pe la 1862.  
• Rămăsesem cu impresia că aceasta îi era tot vreo mătușă de-a străbunicului meu, la fel ca acea Paraschivă, dar acum, punând lucrurile cap la cap, am constatat că Rarița era, de fapt, fiica ei și, prin urmare, îi era verișoară străbunicului meu.
• Târziu de tot am aflat că numele de botez al distinsei mame a Poetului Eminescu era Rareșa / Rarița / Ralița, dar acasă, în familie, soțul Gheorghe și copiii îi spuneau Raluca.
• Cât de frumos îmi povestea în copilărie mama mea despre viața liniștită pe care au dus-o pentru o vreme „cei de demult” la Agafton, Ion Murariu și Ruxandra, străbunica mea harnică, blândă și frumoasă, părinții celor două gemene, Paraschiva și Maria- copilă „dată de suflet”, înfiată de către familia fără copii a Pachiței Agachi, le-am regăsit în documente având familiile lor, Negru și Gavriliuc/Apăvăloaie la Bursuceni și Corocăiești.
• Străbunicul meu era poreclit printre săteni „Conachi Brânză”, ca să fie deosebit de „Conachi Ciolan”, de „Conachi Drobotă”, și mai știu că la mijloc era și o proprietate prin apropiere care îi aparținuse marelui boier Costache Conachi, de unde le venea porecla de „Conachi”. Bunicul meu a purtat și el această poreclă, până când a primit numele de „Gaftoneanu” atribuit tatălui său, Ion. 
•  Îmi amintesc episodul cu bunicul matern al „vărului” Paul Ciornei, Dumitru, primul fiu al bunicului meu, cel care și-a schimbat la tribunal numele de „Dumitru A. Conachi” în „Dumitru  A. Gaftoneanu”, pentru a avea drept de moștenire cu ceilalți frați. 
• Din registrele bisericești de la Corocăiești am avut șansa de a regăsi înscrisurile cu liota de copii- 11 copii- ai bunicului meu, Ananie, dintre care,  primii patru băieți- Ioan, Mihai(l), Neculai, Alexandru- așa cum ni se povestise, purtau numele acelor „ruși” de pe malul Siretului.
• Simplă coincidență matematică, desigur, șase dintre cei unsprezece copii au murit în timpul vieții mamei lor, la fel ca în cazul familiei Ralucăi Eminovici…
• Am mai spus-o și cred că se impune să o repet, la începuturile investigației mele, ajutat fiind de vărul meu, Paul Ciornei și de d-l prof. Sergiu Manolache,  nu aveam decât o povestire auzită pe la vreo zece ani, mai degrabă o legendă veche de vreo două veacuri despre traseul genealogic al înaintașilor familiei noastre veniți de pe la Cotul Donului și de pe lângă Cernăuți, ulterior morari și ceferiști, dar până când nu am mers la arhivele naționale împreună cu regretatul prof. Sergiu Manolache, nu am știut că s-au păstrat în condiții bune registrele de parohie și documentele de stare civilă pe baza cărora se putea verifica autenticitatea lucrurilor cunoscute.
• Fac cuvenita mențiune că istorisirea trebuie privită per ansamblu, în mod profesional, într-un întreg unitar construit pe axa Bursuceni- Brehuiești- Bănești- Sarafinești- Dumbrăveni- Schitu Agafton- Cătămărești- Ipotești- Botoșani, în niciun caz tratată anapoda, pe fragmente disparate, scoase din contextul firului narativ, doar-doar  vor fi găsite astfel pete în soare și în lună… Precizez că am identificat nu mai puțin de 33 de coincidențe din relatările mele suprapuse peste ceea ce se știa categoric dinainte despre genealogia familiei Poetului, lucruri care puse cap la cap arată cât se poate de lămurit că nu am bătut deloc câmpii atunci când am inițiat și apoi extins această cercetare.
• Caz rarisim, în aproape 200 de ani, pe linie paternă am avut doar patru trepte genealogice,  lucru care, indiscutabil, mi-a simplificat căutările printre vrafurile de documente din arhive.
• Simplă coincidență sau nu, numele de botez Ion era cel al bunicului matern Paraschivei (Donțu?), și anume Ion Brehuiescu, tatăl Catrinei Brehuiescu, „fata în casă” a controversatului personaj Alexa Potloff-Donțu, mai mult, se pare că după căsătoria cu Vasile Iurașcu, bunica Poetului a purtat și ea numele de Ioana.
• Secvențe fugare din istoria investigației într-o ordine aleatorie… Episcopul Chesarie Sinadon Răzmeriță de la Agafton, „vlădica Chesarie” și cazul Ioan Frank… Preotul Nicolae Kanano-Hacman, venit pentru patru ani la Ipotești după preotul Vasile Hudișteanu, „popa Vasile”, și apoi transferat la Bursuceni prin 1863… Manolache Cojocariu de la Mândrești, 120 de ani… Simion Ilie Sandu de la Brehuiești, 119 ani… Bursuceni, Mândrești, Brehuiești, trei dintre cele douăsprezece sate de pe fosta moșie a Dumbrăveniului familiei boierești Balș… Alexa Donțu, rusul, fiul cuiva Ivan, un refugiat rus venit din Orient… Satul, așezat „La izvoară”, „La heleșteu”, La stejari”, „La hotar”, „La cimitir”, „În ba(h)nă”, „În luncă”, „La hățaș”, „Gârla”, „La plop”, „Peste Apa Siretului”, „La huci”… Vadul Donțului dintre Stamate și Sarafinești, Tarlaua Donțului, Cotu-Donț, toponimice care încă se mai păstrează, dumbrava cu prisaca  Mănăstirii Moldovița de pe malul stâng al Siretului, prisacă de care odinioară avea grijă refugiatul slav Alexa Donțu, conform unor surse (printre care, Matei Eminescu și Octav Minar), membru al familiei nobiliare Potloff din Rusia țaristă, refugiat incognito în Moldova… Moara pe apă a lui Știrbu din vechime, acolo unde stăteau oamenii și câteva zile pentru a-și prinde rândul… Mormântul lui Costache Gaftoneanu și al Ecaterinei (Catinca), cele cinci fete ale lor, dintre care doar Maria lui Arcadie Donisan a avut copii, nu mai puțin de zece la număr… Doar pe Ștefania Gaftoneanu-Hagiu-Albotă, care a murit la 97 de ani, am mai prins-o în viață în anul 2018 la adresa Str. Hatman Arbore nr. 10-12, undeva pe lângă Pompierie și Mănăstirea Popăuți… Personajele Domnica Eminovici-Scripcariu de la Botoșani și Toader Eminovici de la Călinești-Cuparencu… Paracliserul Neculai Ghe. Ciornei, nepotul lui Ion Ciornei, ciobanul familiei Eminovici la Ipotești… Frumoasa săteancă blondă Ileana I. Lăzăreanu, servitoare în casa Eminovicilor, fiica lui Vasile Murariu / Merticariu și a Mariei, apoi fiică adoptivă a străbunicului meu patern și mama presupusului/nedoveditului copil din flori al Poetului, inspectorul fiscal Ilie-Mihail I. Lăzăreanu… Prietenia acestuia cu „avocatul celor certați cu legea”, Dumitru Mănăstireanu… Peste zeci de ani, Ileana a rămas ca un caz nefericit în istoria familiei noastre și ne spuneau bătrânii că frumusețea femeii nu este deloc bună într-o căsnicie… Fostul ministru de justiție din cabinetul Kogălniceanu, Damaschin Bojincă, și căpitanul Vasile Tomovici de la Dumbrăveni… Mormântul Harietei Eminovici de la Cimitirul Eternitatea… Profesorii Vasile Paulini și C-tin Iordachescu (părintele sintagmei „oameni ai energiilor luminate”)…Mormântul armenilor polonezi Anna Woglowa și Stanislaw Lukasiewicz… Monumentul de la școala nouă din Bursuceni și cel al părinților mei de la casa părintească… Originile botoșănene ale fraților Stan Lee Lieber și Larry Lieber, fondatorii legendarei edituri americane de benzi desenate COMICS MARVEL… Presupusa locație a mormântului bunicului Poetului, Vasile Eminovici, de la biserica din Călinești-Cuparencu… Mormântul principesei Ralu Callimachi de la Cimitirul Salcea… Monumentul Solidarității Culturale din Centrul Vechi al Botoșaniului… Plăcile funerare ale boierilor Ioan Cîrste, Iordache Bașotă și Gheorghe Varlaam de la Biserica Vovidenia… Polcovnicul Ghe. Carp (boierul de la Bursuceni, decedat pe la 1785) tatăl lui Ionașcu și al lui Iacovache) și cel al Soficăi Arghiropol-Hacman, decedată la Bursuceni pe 3.12.1935, originară de la Iași, simple coincidențe de nume cu familia înaintașilor lui P.P. Carp (cel cu binecunoscuta expresie „Mai potoliţi-l pe Eminescu!” către parlamentarul Titu Maiorescu) și ale lui Nicolae Iorga (fiul lui Nicu Iorga și al Zulniei Arghiropol)?… 
• …………………………………………………………………………………………………
• …Pioasă amintire și veșnică recunoștință! O datorie de onoare, menționarea numelor câtorva cei plecați în lumea umbrelor, oameni de valoare și de caracter cu care m-am intersectat în peregrinările printre vrafurile de documente, anevoindu-mă la „desmormântarea trecutului”, cum ar fi spus Matei Eminescu, fratele Poetului. Îmi vin în minte numele  acad. Eugen Simion, acad. Nicolae Dabija,  acad. Vasile Tărâțeanu, prof. Gheorghe Jernovey, umoristul Efim Tarlapan, prof. Sergiu Manolache, prof. Cicerone Cojocariu, jurnalistul Florentin Florescu, cercetătorul Gustav Finkel, mulți alții… Odihnească-se cu toții în pace! (Va continua)
• ……………………………………………………………………………………………….