Nicolae Cornescian

INFINITUL INTERIOR

Tărâmul dintre două stele

mai bine să iubești și să pierzi
decât să te minți că iubești

îmi ziceai când porneam pe ultimul drum
și nu mai vedeam nici un copac
nici măcar orizontul deja pierdutei îndepărtări
ceva ce se amintea a fi întru totul altfel
decât era în realitate

vânt argintat cu lumini alungite
dincolo de hotarele celor văzute
pe când privirile penetrau aerul tot mai lucios
ca de sticlă ce nu ne mai permitea să recunoaștem
transparențele propriilor umbre
nici măcar arborii de zăpadă amintind altceva
înălțându-se în locuri în care
totul părea a fi mult prea iluzoriu
ca și cum tocmai acolo n-ar mai fi fost nimic
aproape nimic
întrucât nu mai știam dacă în acel spațiu
deja pesemne uitat
încă mai exista chiar și azi totuși ceva
orice

grădina aceea în care uitam să respirăm
când ne întâlneam pentru ultima dată
și nu mai știam dacă tot ce iubeam
pierdeam pentru totdeauna
pentru că poate că totul
aparținea doar imaginarului nostru
dar nicidecum lumii
din care plecam pe ultimul drum

mergeam împreună
tot mai departe de tot ce ne aminteam
că putea fi real
tot ce exista totuși
lucea și era clar precum arborii ca de sticlă
din ultima iarnă de pe depărtatul pământ

era prezent pretutindeni
dăinuia mereu
poate chiar și acum când îmi ziceai
că mai bine ar fi dacă aș iubi și aș pierde
decât să continui să mă mint că iubesc
încă iubesc
chiar și pe această planetă dintre două stele
unde lumina dăinuiе mai tot timpul
umple formele clare cu ceva viu
veșnic viu

___________
Notă: integral, în format electronic, volumul INFINITUL INTERIOR poate fi descărcat de pe site-ul DIASPORIANA.org.ua

Корніщан М. Нутряна неосяжність

http://diasporiana.org.ua/wp-content/uploads/books/22145/file.pdf