Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 12 → 2020

75 DE ANI DE LA SFÂRȘITUL CELUI DE-AL DOILEA RĂZBOI MONDIAL. INTRAREA ROMÂNIEI ÎN AL DOILEA RĂZBOI MONDIAL ȘI CONSECINȚELE PROMOVĂRII CONCEPTULUI CAPITULĂRII NECONDIȚIONATE

Revista Luceafărul: Anul XII, Nr. 5 (135), Mai 2020
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE


75 DE ANI DE LA SFÂRȘITUL CELUI DE-AL DOILEA RĂZBOI MONDIAL.   INTRAREA ROMÂNIEI ÎN AL DOILEA RĂZBOI MONDIAL ȘI CONSECINȚELE PROMOVĂRII CONCEPTULUI CAPITULĂRII NECONDIȚIONATE

Primit pentru publicare: 05 Mai 2020
Autor: Col.(R) Prof. Ioan GRĂDINARU, redactor al Revistei Luceafărul
Publicat: 05 Mai  2020

© Ioan Grădinaru, © Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE


                    

  75 DE ANI DE LA SFÂRȘITUL CELUI DE-AL DOILEA RĂZBOI MONDIAL. INTRAREA ROMÂNIEI ÎN AL DOILEA RĂZBOI MONDIAL ȘI CONSECINȚELE PROMOVĂRII CONCEPTULUI CAPITULĂRII NECONDIȚIONATE

                   

                         România prin așezarea sa geografică, prin poziția geopolitică dar și prin resursele sale  ocupa o poziție cheie în sud-estul Europei. De la sfârșitul anului 1939, când a început cel de-Al Doilea Război Mondial și până la începutul anului 1941, printr-o serie de campanii și tratate, Germania a cucerit sau controlat o mare parte din Europa continentală și a format  Axa: Roma- Berlin- Tokyo. România a fost timp de un an într-o perioadă de neutralitate, când a permis evacuarea guvernului, tezaurului și forțelor poloneze spre Egiptul britanic.Îndrăznesc, în cele ce urmează, să prezint contextul participării României la cea de-a doua conflagrație mondială, evidențiind, totodată și uriașa nedreptate pe care marii învingători din acest război au comis-o față de România.

          La data începerii celui de-Al Doilea Război Mondial, situația României era sumbră, întunecată rău.A fost părăsită de aliații săi tradiționali, Franța și Anglia, care luptau pentru propria lor supraviețuire,mai ales Franța principalul său aliat  se afla într-o situație disperată după ce a capitulat în fața Germaniei. Țara noastră este silită rând pe rând , să facă concesii teritoriale,  mai întâi U.R.S.S. în 28 iunie 1940  când a cedat Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul Herța, apoi Ungariei nord-vestul Transilvaniei prin Dictatul de la Viena din 30 august 1940 , iar Bulgariei i-a fost cedat Cadrilaterul în 7 septembrie 1940.  Pierzând porțiuni însemnate din teritoriul său, guvernul roman a fost total depășit de înlănțuirea evenimentelor și silit într-o încercare disperată de a salvgarda existența statală a României. Data de 23 noiembrie 1940 marchează o ruptură în politica externă tradițională a României. Generalul Ion Antonescu, care a devenit din septembrie 1940, conducătorul statului român , a semnat aderarea țării la Pactul Tripartit, încheiat de Germania,de Italia și imperiul japonez, iar consecința acestei aderări a fost intrarea României în cel de-Al Doilea Război Mondial , fără să fi avut încheiată măcar o convenție militară cu Germania.România a văzut la acel moment în Pactul Tripartit o garanție  împotriva unor noi agresiuni ale U.R.S.S.,o asigurare suplimentară față de politica revizionistă a Ungariei, care ocupase Transilvania de Nord și dorea să anexeze noi teritorii românești.Când au fost nevoiți să-și unească forțele cu germanii la 22 iunie 1941, românii au sperat numai sa-și elibereze provinciile pe care sovieticii le-au ocupat cu acordul Berlinului cu un an în urmă. Acțiunea militară a României de la 22 iunie 1941 a fost un act de legitimă apărare și jertfă pentru civilizație. La intrarea în război românii s-au văzut într-un fel de alianță ridicolă cu un dușman tradițional care,  de fapt, aprobase anexarea de către Rusia Sovietică a unui teritoriu românesc, și care, a forțat România să cedeze porțiuni din teritoriul ei Ungariei și Bulgariei. O dată ce a fost realizată redobândirea teritoriilor românești din Est, Germania a constrâns armata română să treacă Nistrul . Acestea au fost condițiile care au forțat România să se alăture Axei și să participe dincolo de Nistru la războiul sovieto-german,punându-se astfel, inevitabil,în stare de război , formal cu Anglia și S.U.A.

           Se impunea, așadar, ca forțele patriotice interne să acționeze  pentru scoaterea grabnică a țării din război.O suită de demersuri sunt întreprinse de aproape întreg spectrul  politic românesc în acest sens, atât pe lângă  Anglia și S.U.A., dar și pe lângă U.R.S.S., la Madrid, Lisabona, Stockholm, Cairo și Ankara.În primăvara anului 1944, întoarcerea armelor și încheierea armistițiului a devenit o necesitate înțeleasă până și de intransigentul mareșal Ion Antonescu.Formula capitulării necondiționate , lansată de aliați la Conferința de la Casablanca, în ianuarie 1943, a schimbat în totalitate condițiile de negociere și a complicat și mai mult poziția României.Președintele Roosevelt referindu-se la statele satelit Axei, deci și la România a fost în vorbe destul de generos. El afirma că dacă aceste state vor capitula necondiționat, la timpul potrivit  li se vor putea acorda înlesniri.

           Evoluția operațiunilor militare impunea mai mult ca niciodată  luarea unor decizii rapide.Ion Antonescu declara: ,, Germania a pierdut războiul, acum trebuie să ne concentrăm să nu-l pierdem pe al nostru”. După mai multe negocieri sterile, în februarie 1944 s-a hotărât trimiterea unui emisar la Cairo, în persoana prințului Barbu Știrbei, care avea acceptul opoziției, cât și pe cel al guvernului Antonescu căruia la plecare i-a spus: ,, Dumneata știi că am luptat și eu pentru România Mare și mă doare. Tratează cu englezii și caută să găsim o formulă de înțelegere și cu rușii,dar să nu ceară lucruri pe care nu le pot da”. Având în vedere că România deținea o poziție strategică deosebită, Moscova și-a manifestat deschis disponibilitatea de a negocia cu reprezentanții guvernului roman,Uniunea Sovietică avea cea mai mare încredere în Ion Antonescu, voia să negocieze numai cu el,câștigându-l pe Antonescu avea de parte aliaților toată armata română. În acest sens, Uniunea Sovietică a solicitat trimiterea unui general roman în liniile sovietice.Cei aleși pentru această misiune au fost generalul Aldea și inginerul Ceaușu (Emil Botnăraș), ale cărui legături cu sovieticii erau cunoscute.La 12 aprilie 1944, sovieticii comunicau condițiile de armistițiu : agreau plata reparațiilor de război, reafirmau faptul că Uniunea Sovietică nu intenționa să ocupe țara și asigurau că Transilvania  urma să fie restituită României. Nici misiunii  Aldea nu i s-a dat curs fiind considerată  mult prea periculoasă.La Stockholm condițiile armistițiului stabilit între sovietici și guvernul României în iunie 1944 erau sensibil mai bune: se rezerva o zonă liberă pentru guvernul roman,se acorda un termen de 15 zile germanilor să părăsească România, moderație în stabilirea despăgubirilor de război etc.Ion Antonescu a ezitat însă în fața propunerilor sovieticilor.

          Începând cu luna martie 1944, în schimbul de mesaje  dintre Antonescu și Maniu, pe de o parte , și aliații occidentali  și U.R.S.S., pe de altă parte , deși s-a folosit termenul de capitulare , acesta nu mai era urmat întotdeauna și obligatoriu de complementarul său necondiționată.Premierul britanic , Winston Churchill a evitat termenul necondiționată , atunci când s-a referit la România : ,,Obiectivul nostru împărtășit și de Stalin și Molotov este de a-i face pe români să lupte  contra germanilor și să-i ajute să avanseze “.Așadar, Anglia și U.R.S.S. păreau la acea dată, să dorească participarea României împotriva nemților.Pentru a salva aparențele și a nu-l irita pe Roosevelt, în mesajele schimbate cu acesta s-a folosit totuși termenul capitulare atunci când s-a avut în vedere propunerea ca diviziile românești din Crimeea și de pe Nistru să se predea rușilor, care urmau, să le aducă pe frontul de la Iași pentru a fi din nou integrate în armata română, care sub comanda mareșalului Antonescu  să întoarcă armele împotriva Germaniei.Scopul ascuns al acestei echilibristici aliate era, așa cum au dovedit-o evenimentele ulterioare, să adopte față de România o conduită specifică, potrivit căreia , fără a se mai insista asupra formulării capitulării necondiționate de tip rooseveltian, să se asigure angajarea potențialului economic și militar al țării de partea luptei contra lui Hitler într-un moment critic al evoluției conflictului, fără a se lua față de România obligații ferme privitoare la viitorul său.

         În după amiaza zilei de 23 august 1944, mareșalul Ion Antonescu era chemat la Palatul Regal, unde, îngrijorat de situația de pe front considera că era vital să angajeze convorbiri pentru ieșirea României din război și încheierea armistițiului. După o discuție îndelungată prin care Antonescu a încercat să-l convingă pe rege, că atunci când războiul este în mișcare nu se poate încheia armistițiu, că peste două zile s-ar fi stabilizat frontul și România avea șanse mari pentru un armistițiu avantajos cu U.R.S.S. Antonescu dorea să iasă onorabil din război , nu prin aplicarea capitulării necondiționate: ,,Dorim să ieșim din această situație ca oameni de onoare și nu prin acte care ar dezonora pentru vecie țara și conducătorul ei”.În dimineața zilei de 23 august 1944 a fost trimis de Ion Antonescu la Stockholm Neagu Djuvara, secretar de legație la Ministerul Afacerilor Străine,pentru a-i informa pe sovietici că guvernul roman acceptă să încheie armistițiul în baza propunerilor din iunie 1944.Dar timpul nu a mai avut răbdare.

           După întrevederea cu regale Mihai, conducătorul statului, Ion Antonescu a fost arestat , în urma unui complot organizat de camarila regelui și unele forțe politice din România. În aceeași seară a fost difuzată la radio Proclamația regelui către țară, prin care poporul român era informat că România iese din război, întoarce armele împotriva Germaniei și luptă alături de armata sovietică. 23 august 1944, a însemnat sfârșitul unei perioade grele, jalnice și începutul unei mari catastrofe naționale, s-a deschis o nouă prăpastie în istoria națională, România a intrat peste cinci decenii în ROBIE SOVIETICĂ, ceea ce a însemnat o tragedie națională fără precedent.Uniunea Sovietică s-a considerat cu România în stare de război și după 23 august 1944, cu toate că armata română din Moldova a depus armele, și s-a comportat ca atare până  la semnarea Convenției de armistițiu din 12 septembrie 1944.Au fost dezarmați și capturați peste 6000 de ofițeri, 6000 de subofițeri și mai mult de 160 000 de soldați care au fost trimiși în lagărele  de muncă în U.R.S.S. Actul de trădare națională a regelui și a clicii sale odioase de la 23 august 1944 a însemnat capitulare necondiționată și nu armistițiu  cum se spunea în proclamația regelui către țară :,, România a acceptat armistițiul oferit de Uniunea Sovietică ….” Dacă nu ar fi existat capitularea necondiționată de la 23 august 1944, cu siguranță ar fi existat un document, un armistițiu încheiat între guvernul român și puterea sovietică. În prezentarea secvenței 23 august 1944 m-am consultat cu profesorul de istorie , scriitorul nonconformist GICĂ MANOLE,din Tătărășeni, Havârna, Botoșani.

           În cele 8 zile care s-au scurs de la 23 august 1944, până la data intrării trupelor sovietice în București, la 31 august, armata româna fiind în stare de război cu Uniunea Sovietică  și Germania,a eliberat circa 150 000 kmp din teritoriul național, a eliminat peste 60 000 de ostași germani( 6 divizii), a capturat o importantă cantitate de material de război, între care 222 avioane și 438 nave. S-au jertfit  în cadrul acestei ample acțiuni militare 8 586 de militari și civili. Cordell Hull, secretarul de stat al S.U.A. , afirma imediat după evenimentele de la 23 august 1944:  ,,Germania pierde primul din sateliții săi. Naziștii trebuie să știe că stăpânirea lor în Balcani se prăbușește. România este UN NOU ALIAT în tabăra Națiunilor Unite “.Radio Londra își informa ascultătorii în seara zilei de 24 august 1944, că: ,,România NU A CAPITULAT, ci luptă acum mai departe alături de aliați”.S-au folosit expresii ca ROMÂNIA NU A CAPITULAT,RETRAGEREA ROMÂNIEI DIN AXĂ, TRECEREA ROMÂNIEI DE PARTEA ALIAȚILOR, DECIZIA ROMÂNIEI etc.evitându-se,cu puține excepții, folosirea termenului capitulare sau capitulare necondiționată.Semnificația acestei omisiuni denotă rolul important pe care îl avea armata română pe front, ostașul roman nu trebuia descurajat.Este edificator în sensul celor de mai sus, conținutul comentariului feldmareșalului englez Eduard Montgomery: ,,Ajutați ÎN MOD ACTIV DE ROMÂNI,rușii vor fi în curând la Viena.Prin poarta  Carpaților DESCHISĂ DE ROMÂNI, rușii vor putea ajunge la Munchen și înainta spre Berlin”. AȘADAR,ROMÂNII NU AU CAPITULAT ÎN FAȚA NIMĂNUI, CI DIMPOTRIVĂ,ÎNTORCÂND ARMELE ÎMPOTRIVA GERMANIEI , AU LUPTAT CU LEALITATE,CORECTITUDINE, PLĂTIND UN MARE TRIBUT DE SÂNGE ALĂTURI DE NAȚIUNILE UNITE, PÂNĂ LA VICTORIA FINALĂ ASUPRA FASCISMULUI.

             Din păcate, cu tot efortul făcut pentru război, MATERIAL ȘI UMAN, de poporul roman, datorită actului de la 23 august 1944,ce a însemnat CAPITULARE NECONDIȚIONATĂ,Conferința de Pace de la Paris din anii 1946-1947 A APLICAT ROMÂNIEI TRATAMENTUL DE STAT ÎNVINS și nu unuia aflat în tabăra învingătorilor, nu i s-a acordat STATUTUL DE STAT  COBELIGERANT.

 



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.617 abonați

comment closed

Drept de autor © 2009-2020 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5