Doru Petrariu, după al treilea salt de trambulină pentru a se arunca după zidul enigmatic al USR
Autor, Ion ISTRATE

Atunci când am necazuri, scriu!
Aşa am mai scris, cu mult timp în urmă, dosind totul într-o oboroacă pusă în podul casei părinteşti. Când m-am întors acasă, după ceva vreme, nu am mai găsit decât o parte din maculatoarele scrise cu creionul, pentru că împletitura a fost descoperită de tatăl meu şi redată circuitului gospodăresc al casei. În aceste vremuri scriu şi nu orice, ci numai ceea ce privesc pe oameni şi faptele lor. Singura mulţumire în muncă, în viaţa de zi cu zi, e că am posibilitatea de a păstra pe diferite suporturi şi, chiar, să valorific ceea ce fac prin intermediul acestei publicaţii.

Acum, scriu acest expozeu încercând să înving persistenţa unui sentiment de regret provocat de neparticiparea mea, tocmai, la lansarea celei mai importante cărţi de poezii – ,,Cu sufletul în lesă”- a poetului Doru Petrariu. Un regretabil neprevăzut! (cât de des ne urmăreşte acest neprevăzut!).
Am zis cea mai importantă, pentru că este a treia carte a Domniei Sale şi, conform obiceiului, Doru Petrariu poate solicita intrarea în Uniunea Scriitorilor din România. Sigur, această aspiraţie spre ,,porţia sa de libertate” nu depinde de calitatea actului de creaţie. Precum în povestea clasică, întortochiate vor fi căile: şopârle, balauri, gorile, hiene şi câte şi câte! Făt Frumos va trebui să lupte! Să lupte! Să lupte… pentru a-şi apăra creaţia! Să lupte pentru a-şi statornici locul meritat în spaţiul literaturii.

Născut la 24 martie 1964 (tata – Petru şi mama – Garofina), în comuna Cristeşti, judeţul Botoşani, a învăţat la Şcoala Generală Nr.1 Botoşani şi a absolvit cursurile de zi ale Liceului Economic şi de Drept Administrativ din Botoşani. Cu munca s-a obişnuit încă din fragedă copilărie, ceea ce a făcut să-i fie uşor, mai apoi, să îndeplinească diferite responsabilităţi profesionale cum ar fi: ospatar-recepţioner, revizor gestiuni, şef unitate – administrator, inspector fiscal. Din 2007 este consilier juridic în cadrul Direcţia Generală a Finanțelor Publice Botoşani.

În aceeaşi măsură s-a îngrijit de latura spirituală a sa. Și cum aceasta nu poate fi desăvârşită decât prin perfecţionarea pregătirii intelectuale, conectat la realităţile vremii a muncit şi, în 2005, a obținut licenţa în drept, Facultatea de Drept ,, Petre Andrei” din Iaşi, iar în 2007 a absolvit, cu diplomă de licenţă, Facultatea de Finanţe Bănci ,,Spiru Haret” Bucureşti.

Tot timpul a avut încredere în ceea ce face, considerând că trecerea sa prin viaţă trebuie să lase urme. Într-o discuţie cu Domnia sa, abordând problematica individului în societate şi ceva filozofie despre viaţă, mi-a răspuns doar citându-l pe Jhon Milton: ,,Uneori este mai bine să fii un şef mai mititel în iad, decât o slugă oarecare în rai”. Și… nu s-a oprit aici: ,,În ce priveşte viaţa, oamenii cei mai înţelepţi au fost dintotdeauna de aceeaşi părere: nu-i bună de nimic” (Niezsche).

Acest dialog mi-a întărit convingerea despre ceea ce îl caracterizează pe Doru Petrariu, lucru pe care l-am descoperit, cu ani în urmă, în versurile sale: ,,M-am născut/ Am ieşit din timp/ Voi muri/ Însuşi timpul voi fi,/ Cine o să afle/ Cine o să ştie/ Ce am fost/ Şi ce sunt/ Fără a fi./” Gravă problemă… şi foarte complicat poate fi şi răspunsul! Este adevărat că: nu ştim când şi de ce ieşim?… unde stăm şi de ce stăm?… cât stăm şi de ce trebuie să stăm?… când plecăm?… unde plecăm şi de ce trebuie să plecăm?… cine va şti dacă am fost şi la ce foloseşte dacă am fost?!…

Uneori, Doru Petrariu abordează problematica vieţii apelând la ,,mitul căprioarei”, altfel de cum poetul Nicolae Labiş. La Nicolae Labiş, în ,,Moartea căprioarei”, drama eului poetic ce tulbură liniştea sufletească este accentuată de scena sacrificiului, prin ,,moarte” se salvează ,,viaţa”: ,,(…) O pasăre albastră zvâcnise dintre ramuri,/ şi viaţa caprioarei spre zările târzii/ Zburase lin, cu ţipăt, ca păsările toamna/ Când lasă cuiburi sure şi pustii./ Împleticit m-am dus şi i-am închis/ Ochii umbroşi, trist străjuiţi de coarne,/ şi-am tresărit tăcut şi alb când tata/ Mi-a şuierat cu bucurie: – Avem carne!/ Spun tatii că mi-i sete şi-mi face semn să beau./ Ametiţoare apă, ce-ntunecat te clatini!/ Mă simt legat prin sete de vietatea care a murit/ La ceas oprit de lege şi de datini…/ Dar legea ni-i deşartă şi străină/ Când viaţa-n noi cu greu se mai anină,/ Iar datina şi mila sunt deşarte,/ Când soru-mea-i flămândă, bolnavă şi pe moarte./ (…)”.
Doru Petrariu, în ,,Viaţa căprioarei”, trăieşte o cutremurătoare experienţă tratată în sens ezoteric printr-un vers simplu: ,,mai aveam/ doar câteva/ seminţe de grâu,/ grâul încolţeşte repede/ existau şanse/ să supravieţuiesc/ în iarnă,/ dar deodată/ în ochiul ferestrei/ poposi o căprioară,/ apăruse din cer/ să-şi astâmpere foamea,/ în ceruri nu se ştia/ că sunt vegetarian,/ a intrat înăuntru,/ i-am dat boabele de grâu,/ în iarna aceea/ n-a murit nimeni,/ în primavară/ am trimis căprioara/ să-i spună lui Dumnezeu/ că aici/ trăieşte în om/”.

Deşi puţin spus despre ceea ce-l defineşte, despre structura sa spirituală, pot spune că Doru Petrariu are un fond intelectual bine conturat, ceea ce i-a permis, deşi tânăr, să facă publice cele trei cărţi de poezii.

Prima carte de poezii, ,,Oglinzi stinghere”, a apărut la Editura Quadrat, Botoşani, 2006. În prefaţa acestei cărţi – ,,Luptătorul din deşert (pretext pentru o prefaţă) –”, Cornel Udrea constată: ,,Doru Petrariu nu va fi niciodată un versificator dulceag, romanţios, cu semantici de catifea, dar nici nu cred că îi pasă prea mult. El transcrie stări şi sentimente, din locuri şi timpuri precise, alcătuindu-şi o cronică personală despre prezentul ostil, plin de contradicţii şi de umbre oportuniste ce se declară urmaşe ale luminii.”

Apărută la Editura Quadrat, Botoşani, în 2007, ,,Inger topit” este cea de-a doua carte de poezii. Din prefaţa acesteia semnată de Cornel Udrea – ,,Exerciţii de imaginaţie” -, aflăm: ,,Cu acest al doilea volum de versuri, Doru Petrariu se aşează definitiv într-o lirică agresivă, adesea necruţătoare cu sentimentele, ca o privire circulară asupra realităţii cotidiene, dar şi în legătură directă cu senzaţiile care devin sentimente, pe măsură ce ocheanul subiectiv descoperă în mările existenţiale
atlantide de serviciu, justificative pentru demersul poetic. (…) La Doru Petrariu poezia devine o formă de manifest existenţial, de strigăt, cu ignorarea pustiei, pe care o vede populată, vie şi necesară. Exclamaţiile sale, esenţializate, lapidare, reflectă un mod de a înţelege şi de a accepta viaţa, destinul eliberator de prejudecăţi.” Pe coperta a IV-a se află un autograf dat de renumitul actor Florin Piersic, cu următoarea precizare: ,,Prietenul Cornel Udrea mi-a arătat un manuscris al unui poet botoşănean – căci Poet este – şi după ce l-am citit, mai mult cu ochiul sufletului, mi-am spus că acest Doru Petrariu este aşa, ca o insulă, neînconjurată de ape…”

A treia carte, ,,Cu sufletul în lesă” (chinologie lirică la purtător), a apărut la Editura Agata, în acest an. Cu o prefaţă – ,,Libertatea de a tăcea despre toate” (Posibilă prefaţă) – semnată de mentorul său, Cornel Udrea, care de această dată este mult mai tranşant: ,,Doru Petrariu nu este un poet clamant, cu verb public rostit în piaţa mare a cetăţii: preferă să îşi spună sieşi tot ceea ce vede şi aude, dar mai ales simte, de la senzaţie la sentiment. Eliptic în formula poetică, lasă loc celui care-i citeşte cuvintele construite în versuri, posibilitatea de a se identifica cu o realitate vie, adesea dureroasă şi cinică. (…)Botoşanii lui Eminescu respiră în continuare poezie şi cultură, ca un omagiu adus omului, Creatorului, iar acolo în Cetate se petrec lucruri minunate, durabile, rezistente, ca mijloace de autoapărare, şi printre acestea se află Poesia.”

Apariţia fiecărei cărţi a stârnit şi comentarii în presă:
,, (…) Petrariu se deosebeşte net de către ceilalţi debutanţi, nu numai prin poezie, ci şi prin felul de a privi viaţa. Din poezia lui Petrariu nu transpiră adâncimea gândirii filozofice, falsă sau naturală, cum încearcă majoritatea poeţilor să-şi etaleze nivelul de cultură ce-l posedă. Petrariu n-a fost preocupat de rostul filozofiei aristotelice, de gândirea umană a lui Platon, de rostul antic al lui Seneca, cum nu s-a aplecat, spre a le aprofunda, asupra operelor filozofilor medievali sau moderni. Recent absolvent al facultăţii de drept, Petrariu nu s-a arătat interesat nici măcar de opera filozofului Montesquieu „Despre spiritul legilor”, fără de care cu greu poţi înţelege Dreptul constituţional. Nu cred că i-a reţinut prea mult atenţia Logica lui Leibnitz sau judecăţile de valoare ale lui Kant cu privire la raţiunea umană pură şi practică. Nimic din toate acestea nu lasă Petrariu a se înţelege din poezia sa, pentru că el vine dintr-o altă lume, o lume atât de cunoscută nouă, că nici n-o mai sesizăm pentru că ne confundăm cu ea. Poezia lui Petrariu este o poezie izvorâtă din spiritul şi inteligenţa nativă ce ne caracterizează ca popor. Filozofia poeziei lui Petrariu este filozofia vieţii noastre formată dintr-o sumă de întrebări, la care frământările sufleteşti ale poetului caută răspuns. Numai că el trebuie să discearnă, în căutarea adevărului, ce-i minciună, viclenie, lehamite, inerţie în acţiune adică să scociorască în trăsăturile umane negative pentru a le descoperi pe cele ce ne înnobilează prin frumuseţea lor morală. Iată de ce poezia lui Petrariu este o poezie a întrebărilor fără răspuns, o poezie fără construcţii metaforice, dar realistă prin tema abordată, uimitor de simplă dar extrem de complicată în răspunsuri. Poezia lui Petrariu îl caracterizează întocmai, firea sa fiind una dificilă în a înţelege aspectele vieţii, rostul acesteia. Uneori devine sâcâitor prin întrebările puse, iscoditor, fiind mereu nemulţumit de răspunsurile primite, fiind mereu în căutarea altora, mai apropiate firii şi înţelegerii sale. Volumul de debut incită la lectură, incită în a-l înţelege pe poet, incită la a ne întreba dacă viaţa pe care o trăim este una a adevărului sau a minciunii? (…).” (Ioan Rotundu, ,,Un altfel de Doru Petrariu”, http://www.jurnalulbtd.ro/15 decembrie 2006)

,,(…). Cel de-al doilea volum de poezie îi consacră lui Petrariu un loc de frunte printre poeţii botoşăneni. Poate că maturitatea poeziei sale izvorăşte şi din experienţa de viaţă a celor 40 de ani împliniţi. Poate că farmecul ei este consecinţa căutărilor sufleteşti ale poetului, căutări pline de răsturnări spectaculoase ale cursului vieţii sale. A trăit pe viu evenimentele din decembrie 1989, a crescut odată cu formarea societăţii capitaliste româneşti, plină de tragedii umane, care i-au marcat firea în muţenia ei, în interiorizarea sufletească. (Ioan Rotundu, ,,Hotărât lucru: Petrariu are talent cu caru”, http://www.presaonline.com/stiri/stiri-locale/hot-259-rat-lucru-petariu-are-talent-cu-carul-154698.html)

Sigur, aşa cum îl cunosc, Doru Petrariu ne va face multe surprize plăcute, oferindu-ne încă multe creaţii şi care vor provoca ridicate valuri de comentarii.
Talentul și imaginaţia sa de invidiat îl vor determina să scrie continuu. Şi va scrie! Va scrie, pentru că este poet!
Iar eu, nu mă voi opri aici! Îi voi urmări evoluţia, completând de fiecare dată acest material documentar.

Sper, din adâncul sufletului, ca Doru Petrariu să aibă şi puterea de a trece peste misteriosul zid al USR!
Succes Poetule!

Bibliografie:
1.Doru Petrariu, ,,Oglinzi stinghere”- poezii, Editura Quadrat, Botoșani, 2006
2.Doru Petrariu, ,,Inger topit”- poezii, Editura Quadrat, Botoșani, 2007
3.Doru Petrariu, ,,Cu sufletul în lesă” (chinologie lirică la purtător), poezii, Editura Agata, 4.
4.http://www.jurnalulbtd.ro/articol-Un-altfel-de-Doru-Petrariu-2-1051.html
5.http://www.evenimentuldebotosani.ro/viewArticol.php?articol_id=21173&_showc=1
6. http://www.presaonline.com/stiri/stiri-locale/hot-259-rat-lucru-petariu-are-talent-cu-carul-154698.html
7.http://www.monitorulbt.ro/Actualitate/2010-05-15/Volum+de+poezii+lansat+la+ Casa+Tineretului.
8.Arhiva Editurii Agata: Dosar nr.301, Doru Petrariu