CORNELIA CIOBANU

De la „răsfăţata familiei” la funcţia de Director al Direcţiei de Cultură, Culte şi Patrimoniul Cultural Naţional Botoşani

– Stimată Doamnă Cornelia Ciobanu, care au fost principalele repere ale evoluţiei dvs. artistice, de la debut şi până în prezent?

– Sunt interpretă de muzică populară de 40 de ani. Mi-am început activitatea artistică mai întâi ca interpret amator, copil fiind, la serbările şcolare sau reuniunile familiale, unde „răsfăţata familiei” dădea adevărate „recitaluri”, la îndemnul tatălui. Şi ce mândră mă simţeam când primeam laude şi încurajări! Au trecut anii şi m-am prezentat la concurs la Orchestra „Rapsozii Botoşanilor”, dirijată de neîntrecutul maestru, care mi-a fost dascăl, şef, părinte deopotrivă – Ioan Cobâlă.

Am avut împreună cu orchestra, cu minunaţii mei colegi instrumentişti şi solişti, numeroase spectacole şi turnee în tot judeţul în primul rând, în alte localităţi din ţară, dar şi peste hotare. Am fost în Emiratele Arabe, în Franţa, Italia, Ucraina, Republica Moldova şi peste tot am încercat să pun un strop din suflet pe lângă nestematele folclorului nostru.

– Pentru un solist profesionist, foarte importante sunt calitatea repertoriului, diversitatea acestuia, precum şi ţinuta scenică, expresivitatea gesturilor, costumaţia. Cum v-aţi preocupat de aceste aspecte ale activităţii artistice?

– Mi-a plăcut să-mi culeg singură cântece vechi, colindând satele noastre, să adun piese de port popular vechi şi noi, catrinţe, ii, poale, bundiţe, să-mi îngrijesc imaginea ori de câte ori ieşeam în faţa publicului.

Nu mi-a fost indiferentă ţinuta artistică pe care un interpret trebuie s-o cultive cu sfinţenie. De felul cum apari pe scenă, în faţa publicului, cum porţi costumul popular, cum gesticulezi, cum îţi priveşti în ochi spectatorii, cum comunici cu ei şi-i câştigi, depinde aprecierea, prestigiul, emblema ta, parcursul tău viitor.

– Profesionalizarea actului artistic impune o pregătire de specialitate de nivel superior. Cum aţi rezolvat această cerinţă şi cum s-a răsfrânt noul statut asupra carierei artistice şi asupra familiei?

– Mi-am dat seama că fără studiile de specialitate te plafonezi şi nu mai este loc de evoluţie, absolut necesară în orice carieră şi, atunci m-am apucat de învăţat, ceva mai târziu, ce-i drept. Am absolvit Facultatea de Pedagogie Muzicală a Universităţii Spiru Haret din Bucureşti şi în egală măsură mi-am orientat copii spre muzică. De data aceasta spre muzică cultă. Fiica mea este absolventă a Academiei de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj, în prezent, preparator, dar susţine deseori concerte de pian, iar fiul meu este student al aceleiaşi Facultăţi. Acum are şi o bursă în Austria la Gratz. Sunt mândră de ei şi-mi umplu sufletul cu reuşitele lor. Sunt nişte trăiri deosebite, pe care le doresc tuturor părinţilor.

– Dacă un profesionist talentat îşi impune calităţile într-o carieră artistică suficient de îndelungată,devine cu timpul o veritabilă emblemă, o autoritate comentată şi urmată ca exemplu.

– Nu sunt de felul meu o persoană egoistă şi simt că muzica, în general, şi mai cu seamă muzica populară, mă înnobilează.

De aceea, de multe ori când particip la vreun juriu sau am ocazia să-mi exprim ceea ce simt şi ceea ce aud despre muzica populară şi despre folclor în general, îi sfătuiesc pe toţi cei cu care vin în contact să cunoască şi să iubească tradiţiile noastre, obiceiurile, să facă deosebiri între diferitele zone etnofolclorice şi mai mult, să fie sinceri, deschişi spre nou, să cultive trăsăturile omului simplu; curăţenia sufletească, blândeţea, curajul, încrederea.

– Aţi fost promovată în fruntea unei instituţii judeţene de mare prestigiu şi răspundere;cum aţi suportat impactul cu noul statut profesional?

– În noua mea calitate de director coordonator la Direcţia de Cultură, Culte şi Patrimoniul Cultural Naţional Botoşani am pornit la drum cu oarece emoţii şi teamă, fiind un sector mai puţin cunoscut mie, prin problematica pe care o presupune, atribuţiile diverse în domeniul patrimoniului, cultelor, dar mai cu seamă pentru ceea ce urma să însemne să coordonezi activitatea unui colectiv, să fii manager.

Încet şi pe tăcute, am trecut peste primele momente, care au fost deosebit de emoţionante pentru mine şi cu sprijinul colegilor, profesionişti adevăraţi, am depăşit momentele de încercare şi împreună ne-am făcut un „plan de bătaie” pentru a putea stabili o strategie în domeniul culturii, cultelor şi patrimoniului, cu atât mai mult cu cât judeţul nostru are ce spune lumii întregi, ce apăra şi ce promova în această privinţă.

– Detaliaţi, vă rog, principalele elemente strategice ale acestui „plan de bătaie”.

– Trebuie să conştientizăm opinia publică, factorii de decizie de la nivelul comunităţilor locale, actanţii culturali, în general, că toate valorile noastre trebuie cunoscute şi puse în valoare, fie că este vorba de o personalitate sau de un monument istoric, sau de tradiţiile locale, meşteşugari ş.a.m.d.

Avem zone deosebite în judeţ, şi ca obiective turistice, mănăstiri, muzee, biserici, zone de agrement, dar nu sunt suficient cunoscut şi îngrijite. Cred că simţul gospodăresc, voluntariatul, trebuie să fie mai evidente, mai eficiente.

Avem instituţii de cultură de primă mărime, două teatre, filarmonică, orchestră de muzică populară, muzee, O.N.G.-uri, cenacluri, reviste, cu o activitate recunoscută, dar sunt încă zone în care nu se întâmplă nimic, ori spre aceste zone trebuie să ne îndreptăm atenţia acum.

E nevoie să convingem unele primării că este nevoie ca aşezămintele culturale să fie viabile, deschise pentru comunitate.

Avem oportunităţi în ultimul timp de a accesa fonduri pentru reabilitări spaţii; lăcaşuri de cult, cămine culturale. E timpul să ne punem pe treabă şi să concepem proiecte.

Judeţul nostru are privilegiul de a avea graniţe cu Republica Moldova şi Ucraina şi, de aici, posibilitatea de a realiza schimburi culturale cu românii de dincolo de Prut şi, respectiv, Siret. Putem pune în valoare obiceiurile comune, portul şi meşteşugurile tradiţionale. Şi sigur, avem un potenţial uman bogat, valoros, care trebuie să ne atragă şi să ne unească.

Această unire de idealuri, de suflete, de obiceiuri, se poate face numai printr-o bună comunicare interumană.

Revista Luceafărul.net, Anul 1, Numărul 10, 11 octombrie 2009