Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 16 → 2024

Citate noi de Ionuţ Caragea din ciclul „Sindromul nemuririi”

Citate noi din ciclul „Sindromul nemuririi”

 Ionuţ Caragea, septembrie 2013

Caragea IonutIonuţ Caragea este unul dintre cei 20 de autori publicaţi în Antologia aforismului românesc contemporan (Editura Genesi, Torino, 2013). În iunie 2012, Ionuţ Caragea cîştigă premiul de creativitate la concursul internaţional „Naji Naaman” cu aforisme din volumul „Dicţionarul suferinţei”, traduse în limba franceză de Prof. Univ. Dr. Constantin Frosin.
Biografia autorului :
www.ionutcaragea.ro
http://usriasi.ro/2013/06/06/caragea-ionut/

*
Oamenii nu au nevoie de utopii nesfîrşite, ci de lucruri tangibile în care se pot regăsi.
*
Falsul deştept îi condamnă adesea pe oamenii care îi par inferiori, din neputinţa de a se ridica la nivelul unui deştept autentic.
*
De dureri nu ne plictisim niciodată. Ele ne sînt şi blestemul, ele ne sînt şi salvarea…
*
Nu rîde de moartea altui om, tot moartea îţi va îngheţa şi ţie zîmbetul la colţul gurii.
*
În viaţa asta lungă cît un anotimp dureros, unii oamenii înfloresc prin iubire şi creaţie. Ei sînt adevăraţii vestitori ai nemuririi.
*
Răzbunîndu-te pe răul din tine, distrugi şi binele care ţi-a mai rămas.
*
Dragostea ne învaţă mereu să facem dragoste, dar pînă la dragoste sînt atâtea lecţii despre comunicare… Cine sare peste aceste lecţii, nu va ajunge expert în dragoste ci în disimulări şi himere, iar omul pe care a pretins cîndva că l-a iubit va deveni un simplu accesoriu al vanităţii.
*
Poţi fi superior în lumea în care te naşti, zeu eşti numai în lumea pe care o creezi singur.
*
Înţelege revolta omului aflat în suferinţă. Este ultimul bastion pe care moartea încă nu l-a cucerit.
*
Oferindu-vă tristeţea pe tavă, nu vă-ndemn s-o folosiţi ca otravă.
*
Omul trist este mai viu decît omul care se plictiseşte de bine.
*
Cînd începem să uităm, o invităm pe moarte să îşi aducă aminte de noi.
*
Din depresie-n depresie, o să-i faci morţii impresie…
*
Cîinele, chiar dacă este lovit, îşi iubeşte stăpînul. Omul, chiar dacă este iubit, îl ignoră pe Dumnezeu.
*
Degeaba scrii lucruri frumoase dacă nu arăţi nimănui ceea ce te defineşte. Să fii sincer şi apreciat pentru sinceritatea ta este mai important decît să fii înconjurat de numeroşi adulatori pe care i-ai minţit constant, înşirînd cuvinte goale.
*
Sînt tăceri mai ucigătoare decît otrava cuvintelor.
*
Unii cititori sînt atît de sensibili încît ar sări din fotoliul lor comod pentru a-l salva pe autor de la sinceritate spunînd: „Mai minte-ne, mai minte-ne frumos!”
*
Iubirea este un time-out prin care încercăm să ducem meciul vieţii în prelungiri infinite.
*
Să nu-i faci pe alţii responsabili pentru suferinţa care te încearcă zilnic, să fii tu marele responsabil pentru binele pe care l-ai făcut celorlalţi.
*
Fericirea este locul de joacă pentru sufletele neprihănite, pe atlasul unei lumi care stă cu degetul deasupra butonului de autodistrugere.
*
Sufletul călătoreşte spre inima oamenilor, trupul călătoreşte spre inima pămîntului.
*
Nici măcar cimitirele nu pot ţine în loc hoardele pustiitoare ale timpului.
*
Visul nostru e dezmorţirea de aripi a îngerilor care ne veghează.
*
Viaţa noastră este doar un oftat care răscoleşte praful uitării.
*
Nu uita trupul care a sîngerat pentru viaţa ta şi nici sufletul care a lăcrimat pentru fericirea ta.
*
O operă demnă de un mare poet este aceea care, chiar dacă e scrisă în singurătate, este îndreptata mai mult către iubirea de oameni şi mai puţin către iubirea de sine.
*
Există momente în viaţa noastră cînd ajutorul celor morţi este mai important decît ajutorul celor vii.
*
Iubirea îşi găseşte naivitatea pretutindeni.
*
Să nu-ţi plîngi de milă în faţa oamenilor, poetule. Datoria ta este să mergi cu iubirea pînă dincolo de nori, chiar dacă durerea îţi pune lanţuri la fiecare pas, chiar dacă amintirile îţi toarnă plumb în oase şi-n inimă.



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.661 de abonați.

1 comentariu la acestă însemnare

  1. teodor dume spune:

    esenţe picurate din suflet pentru suflet.
    profunzime şi adevăr

    cu multă stimă!
    teodor dume,

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2024 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania