Publicat de Vasile Lefter, 8 ian.2014

Visul de speranţă al românilor: Mihai Eminescu

                             15 Ianuarie 2014. Au trecut 164 de ani de la naşterea poetului nostru naţional.
Această dată calendaristică pare una obişnuită pentru omul de rând.

Pentru Eminescu sunt, însă, şi  „Zile cu trei sori în frunte, verzi dumbrăvi de filomele, /          Cu izvoare-ale gândirii şi cu râuri de cântări”. Putem pătrunde în magia acestei reflecţii eminesciene?

A-l numi pe Mihai Eminescu Ştefan cel Mare al literaturii române este doar o figură de stil?   E mult, e puţin?

O astfel de zi înmiresmată de gerul iernii este 15 Ianuarie. Cu 164 de ani în urmă, la mijloc de Capricorn, vedea soarele pământean cel care avea să devină simbolul spiritualităţii româneşti, Mihai Eminovici, botezat literar Eminescu de inimosul Iosif Vulcan de la revista „Familia” din Pesta. Şi uite aşa, târgul moldovenesc Botoşani sau ” locul unde nu se întâmpla nimic” a devenit un „axis mundi”, un tărâm binecuvântat de Dumnezeu. Unii contemporani îşi dau cu părerea , considerând această naştere în spaţiul mirific al Bucovinei ca o simplă întâmplare, fără însemnătate din punct de vedere  estetic.

George Călinescu ne învăţase cândva că locul naşterii unui scriitor intră în categoria documentelor de primă mână. Simpla descriere a cadrului natural poate deveni un document lămuritor pentru anumite faţete ale operei unui artist.

Se poate spune că de aici ” Porni luceafărul…”

Odinioară, Eminescu se studia în şcoală în zeci de ore. Dascălii de românească se îmbrăcau în haine de gală, ca la o ceremonie. A fost odată…Acum, Eminescu este pe punctul de a trece în manualele şcolare la „şi alţii”! Ce nevoie are Europa de o şcoală românească prin care să se promoveze valorile? Nu e mai bine să introducem limba esperanto?  La ce folosesc demersurile critice când totul se vinde la tarabă? Entuziasmul şi mândria naţională mai sunt bune la ceva într-o lume în care epigonii s-au căţărat pe scara jafului naţional? Se fac topuri cu milionari, dar topuri cu analfabeţi şi vânzători de ţară când se vor face? Eminescu nu aduce nici averi, nici divertisment, ci doar românism!

Zoilii din această ţară şi-au dat mereu mâna pentru blamarea poetului naţional. Eminescu intuia că viitorimea va căuta „răutăţi şi mici scandale”. Groapa de gunoi a detractorilor este încă deschisă!

Peste vreme şi timp, Olimp! Acolo este locul marelui iubitor de neam, Mihai Eminescu!

Poetul care a refuzat să-şi tipărească poeziile imperfecte artistic, conform exigenţelor sale, s-a mulţumit doar cu volumul de „Poesii” din 1883, pregătit de Maiorescu, mai mult fără voia lui. Geniile nu se fac. Se nasc. Finalul “Luceafărului” invită mereu la reflecţie. Între lumea comună şi omul de geniu nu sunt punţi de legătură. Comunicarea se face discontinuu. Oamenii de rând trăiesc în cerc strâmt, guvernaţi de noroc, de întâmplare:”Trăind în cercul vostru strâmt / Norocul vă petrece / Ci eu în lumea mea mă simt / Nemuritor şi rece”. Finalul poemului nu comunică dispreţ şi nici aroganţă, ci un adevăr obiectiv în ceea ce priveşte cunoaşterea universului şi a mersului lumii.

De fiecare dată, „la aniversară”, promitem că vom fi mai români, mai eminescieni. Promisiuni deşarte. A doua zi după uităm şi o luăm de la capăt după ce ne-am ţinut discursul găunos şi mincinos.

Mai rămâne o speranţă pentru dăinuirea valorilor româneşti: şcoala. Doar aici dorul de Eminescu răsare din când în când.

Slujitorii învăţământului românesc nu renunţă să toarne în sufletele curate ale copiilor un dram de eminescianism, deci, implicit, un dram de românism. Şcolarii învaţă că şi Eminescu este al lor şi le veghează învăţătura de carte de sus, de acolo unde „… nu-i hotar…/ Şi vremea-ncearcă în zadar /     Din goluri a se naşte.”

Opera antumă eminesciană, incredibil de redusă ca număr de pagini, a fost tradusă în zeci de limbi de mare circulaţie pe mapamond.

Niciunde versul eminescian nu sună atât de emoţionant ca la el acasă, unde e mereu primăvară şi miros de tei în crânguri pentru limba românească.

La ceas aniversar, 15 Ianuarie 2014, ca şi altă dată, ca roman mândru de ţara lui, cu bune şi cu rele, vă implor dragi compatrioţi:  Iubiţi-l pe Mihai Eminescu al nostru şi somnul vă va fi mai dulce!