Primite de la autor, Vasile Lefter, 28 febr.2014
Editor: redactor Lucian Manole, 28 febr.2014

TABLETA ( de… FEBRUARIE)
ŢÎFNOŞII  DIN  CARPAŢI

Noi, cei cu pretenţii de sânge dac şi roman, suntem un popor nemaipomenit când e vorba să strângem cureaua, ajutând iubiţii conducători să opteze pentru bretele.

Tocmai începusem să ne lăudăm în Europa cu o creştere economică de 3,5% şi aşteptam îmbunătăţirea traiului cotidian şi iată că struţocămila USL, nefireasca alianţă între stânga şi dreapta, şi-a dat jos cele trei cocoaşe prohodind obştescul sfârşit.

Speranţele de început ale alegătorilor naivi pluteau în ceaţă de la matrimoniu, când ba unul, ba altul prognoza eşecul.

Principalii artizani ai destrămării înţelegerii de conjunctură sunt, în primul rând, ţâfnoşii din spectrul politic românesc, care au simţit mereu nevoia să se întreacă în ţâfne. Dialogul şi disputele raţionale pe probleme de guvernare au fost înlocuite de beşteleala de tip mioritic, aruncând întreaga răspundere pe diabolicul ţâfnos devenit marcă înregistrată.

Aş zice că ţâfnoşii din defunctul USL au clocit mai demult divorţul la notar. Ambiţiile de mărire au depăşit limitele normalului. Aceşti „Răzvani” moderni, Haşdeu este actual, s-au prins în „jocul ielelor” şi mintea li s-a întunecat, uitând de” boborul” care i-a făcut mari şi i-a trimis unde i-a trimis ca să facă şi ceva pentru cei mulţi. Mare păcăleală! Au devenit peste noapte inflexibili, respingând, chipurile, compromisul păgubaş pentru bunăstarea lor. Au coborât imediat la limbaj suburban, au început să-şi umfle ţâfna şi să inventeze fel de fel de pretenţii, ca şi cum mămica lor le-ar fi dat să sugă lapte expirat şi le-ar fi lăsat ca testament datoria de a fi ţâfnoşi.

Cred că scena politică românească din ultimele săptămâni a fost dominată de acest personaj deplorabil, care întruchipează clişeul psihologic al ţâfnosului. Numele de cod se trage din ŢÂFNĂ (popular), care înseamă ifos, aroganţă, semeţie, arţag. Atenţie! Arţag! Precizăm cu această ocazie că

“ţâfnosul” este un personaj cu state vechi în tipologia românească. Pentru aceasta, pledează bogăţia locuţională şi expresivă a limbii române: „a umbla cu ţâfna în nas, a-i sări ţâfna, a avea ţâfnă”. Etimologia ne trimite tocmai la neogreacă-tsifna. Ce-i bun împrumutăm!

Ţâfnoşii noştri din politică, cu trimitere directă la cei doi răspunzători de ruperea USL-ului, se circumscriu în proporţii diferite portretului ţâfnosului: pufnesc pe nas de mânie, gata oricând de ceartă, mereu cu ţâfna pusă!

Ţâfnoşii noştri, cu aere de mari politicieni, sunt puşi mereu pe ceartă şi sunt nemaipomenit de sensibili la critici. Dacă cei doi foşti parteneri de alianţă ar fi fost concilianţi, adoptând un dialog argumentat, proiectul votat de români ar fi mers mai departe. Această ţâfnă ne costă pe toţi. Nici ţâfnoşii nu vor avea parte de sărutul istoriei! Nori negri se văd la orizont!

Iubiţi politicieni, lăsaţi ţâfna la o parte şi nu uitaţi de efemeritatea locului de unde vă putem da oricând jos! Voi treceţi, noi rămânem!