femei

zeiţe, trupuri de aur,
voi aprindeţi sideful şi lumina,
strălucind a lebede
când luna se scaldă calmă-n mare,
ramuri de apă şi dor
trecând prin nopţile mele.
insomnaticile mele nopţi
se prefac în flacără,
cerul în tremurare,
plin de fluturi şi muzici,
cu voi topazul
e vis.

vis

te-am visat, mamă, trecând
peste câmp înalt de zare,
zbor de paseri călătoare,
timpul tău amestecând.

te-am strigat ca să mai stai
să te văd si eu pe culme.
spre ce început de lume
tu ca îngerii plecai?

erai plânsă şi aveai,
aripi albe, dor de mamă,
şi mi se făcuse teamă,
te strigam şi n-auzeai.

zbor de paseri argintii,
ce  te duc în vis uşoare,
îngropate-n veşnicii,
triste si nepăsătoare.

te-am visat, mamă, trecând
şi în ochi aveai suspine,
genele-ţi de lacrimi pline
şi de mine întrebând…

tu ești pământul…

tu ești pământul meu din brodină
în care-am semănat iubirea mea
și ai crescut ca floarea din grădină
și te-am păstrat ca pe o peruzea.

ești cartea mea de dragoste pe veci,
de reverie, umbră și aromă,
mă îngrozește gândul dacă pleci
și -n urma ta rămâne o fantomă.

pe cât e glasul tău atât de dulce,
poemul dragostei tot mai frumos,
eu las urechea mea ca să se culce
pe sternul tău cel cald și mlădios.

parfumul umbrei tale mă îmbată,
cenușa lui mă face să visez
la chipul tău atât de drag de fată
și te păstrez în suflet ca pe-un crez.

miercuri, 8 august 2012

orpheu şi euridice

râuri curg din părul tău,
râuri de platină, râuri de stele şi de lumină,
din glezna ta răsar păduri  de tei
din ochii tăi ţâşnesc laseri de dor,
din gura ta,  izvoare zdrumicate,
din inimă, un fulger orbitor.

îmi culc obrazul meu pe coasta ta
ca pe un portativ de oase vii,
ascult cum cântă sângele în tine
ca unVivaldi -n prag de primăvară
şi-adorm pe braţul tău înmiresmat
ca ultimul îndrăgostit bărbat.

tu taci şi laşi timpul să treacă
într-un extaz nedesluşit de zei,
deasupra noastră luna nopţii beată,
chiorâş se uită pe furiş la noi,
se rupe totul împrejurul nostru,
cuvintele- au tăcut ca nişte pietre,
murind mereu în aşa vis ferice
ca un orpheu al tău, euridice.

mi-e tema c-o să fugă timpul înapoi,
şi se va pune stavilă-ntre doi
mi-e teama c-o să vină menelaos
şi visul se va prăbuşi în haos…
mi-e teama că ne va-nghiţi uitarea
cum vine valul, pustieşte marea.
mi-e teama de cronos că trece prin noi,
tu stând la o fereastră de tren,
făcându-mi cu mâna un semn de adio,
prelung, străveziu, cu batista în vânt;
am văzut o lacrimă din ochii  tăi picurând
şi mi s-a făcut teamă că ne va acoperi uitarea
precum vânturile şi valurile  acoperă marea…

Ating cu gândul geamurile tale

Ating cu gândul geamurile tale,
Vreau să te văd cum păru-l despletești,
În grațiile de mișcări agale
Eu aș ghici de vreai să mă iubești.

Nălucă sfântă din poemul meu,
Distanța dintre noi se face fulger,
Mă rog în gândul meu la Dumnezeu
S-apari în fața mea ca și un înger.

În tine-i dragostea fără pereche,
Ești râul meu ce tremură în undă,
Ești băutura toamnei cea mai veche,
Atât de tainică și de profundă.

În desfătare adeseori m-aplec,
Ca  din genuni eu iar să  te creez
Te caut prin pustiuri și-apoi plec,
Ca Rafael, pe pânză, te pictez.