SATUL IPOTEŞTI

Ipoteştii – „cotuna mea natală” – cum o numeşte Eminescu, este un sat situat la 8 km de municipiul Botoşani, cu un un număr redus de locuitori, astăzi centru de comună care poartă numele lui Mihai Eminescu.

Aici la Ipoteşti, la 30 iulie 1847, Gh. Eminovici cumpără pentru suma de 4.000 de galbeni, două cincimi din moşia Ipoteşti de la Eufrosina Petrino, moşie cu 330 de fălci de pământ. Moşia va aparţine familiei Eminovici până în anul 1878, an când va fi vândută.

Aici, pe moşia cumpărată, la intersecţia a două drumuri din centrul satului, în locul unei case mai vechi şi dărăpănate, Gh. Eminovici construieşte din vălătuci şi cărămidă o casă nouă, construcţie pe care o va termina în anul 1855. În jurul casei se afla o curte destul de mare, o livadă, bisericuţa familiei cumpărată de Raluca Eminovici pentru suma de 250 de galbeni, de la boierul Teodor Murguleţ, o fântână lângă bucătărie, grajduri pentru animale, hambare pentru cereale şi alte anexe gospodăreşti. Gospodăria mai cuprindea o antenansă cu bucătărie, cancelarie pentru Gh. Eminovici şi dormitor pentru băieţi.

Casa, aşa după cum arată G. Călinescu, „nu era palat boieresc, ci o casă modestă de ţară, dar încăpătoare şi gospodărească, nu lipsită de o anume eleganţă rustică”.

Mihai Eminescu ajunge la Ipoteşti pentru prima dată împreună cu familia sa, după 22 mai 1852, când se mută de la Botoşani. Mihai avea atunci doi ani şi jumătate. El va locui aici cu intermitenţe până în toamna anului 1869, când va pleca la studii la Viena, deci o perioadă de aproape 17 ani. După 1869, în perioada studenţiei la Viena şi Berlin sau mai apoi de la Iaşi şi Bucureşti, Eminescu v-a mai reveni sporadic la Ipoteşti, cu diferite ocazii, până când moşia a fost vândută.

Aşadar, de Ipoteşti îl leagă copilăria, vârsta cea mai curată şi mai plină de experienţe definitorii în acelaşi timp. Din punctul lui de vedere aceste locuri sunt mai importante decât oraşul în care s-a născut, pentru că au rămas asociate cu cea mai frumoasă perioadă din viaţa sa. Aceste locuri şi-au pus amprenta decisiv asupra formării sale, a personalităţii sale, asupra operei sale de mai târziu.

În livada casei de la Ipoteşti se afla prisaca lui moş Miron, unde Mihai se retrăgea adeseori în tovărăşia bătrânului care-i spunea poveşti, zicători, îl învăţa diferite cântece populare. Viaţa albinelor îl impresionează şi va constitui un izvor de inspiraţie în multe din scrierile sale.

În apropierea clopotniţei se află doi tei la umbra cărora Mihai citea de multe ori, sau se dădea în scrânciobul legat în ei. Teiul a fost copacul cel mai cântat în poeziile sale.

Mai mult chiar, acest arbore era atât de răspândit şi de prezent în viaţa sătenilor încât la un moment dat se vorbea să fie transpus ca simbol pe sigiliul satului.

Satul Ipoteşti din timpul lui Mihai Eminescu nu avea mai mult de 26 de case. La 14 august 1864, la aplicarea reformei agrare, 7 erau clăcaşi cu drept de împroprietărire pe pământul proprietarului, 9 fără clacă şi 6 văduve.

Pe 2 octombrie, Mihai Eminescu pleacă la Viena pentru a se înscrie la facultate, în vederea obţinerii unei diplome pentru a-şi face un rost în viaţă. Odată cu plecarea lui Mihai la studii legăturile sale cu Ipoteştii devin din ce în ce mai reduse.

Va mai reveni la Ipoteşti pe 7 ianuarie 1871, când participă la nunta surorii sale Aglaia cu Ion Drogli, în august 1871, în perioada când se ocupă de pregătirea serbării de la Putna, în septembrie 1872, când vine de la Iaşi, după care la sfârşitul lunii pleacă la studii la Berlin, în toamna anului 1874 pentru 5 zile, în ianuarie 1876 pentru zece zile de concediu, când mama sa era bolnavă şi apoi pe 13 august 1876 la înmormântarea mamei sale.

După dezvelirea statuii lui Ştefan cel Mare de la Iaşi din 5 iunie 1883, Mihai Eminescu vine pentru ultima dată la Ipoteşti pentru a aduce banii împrumutaţi în vederea răscumpărării moşiei Ipoteşti, lucru ce nu va mai fi posibil.

Va fi ultima călătorie a lui Mihai Eminescu spre Ipoteştiul său natal, locul copilăriei şi adolescenţei sale fericite, loc de care se legau cele mai frumoase şi cele mai triste amintiri şi care l-au însoţit toată viaţa până la moarte.

Şi astăzi, Ipoteştii păstrează pretutindeni amprentele copilăriei poetului. Din universul copilăriei lui Mihai Eminescu de la Ipoteşti se păstrează casa muzeu inaugurată în iunie 1979, reconstruită pe temelia casei vechi dărâmate în 1924, bisericuţa familiei cu mormintele părinţilor şi un salcâm bătrân care a înfruntat timpul şi vitregiile vremii până în zilele noastre.

Pe lângă acestea s-au amenajat o serie de obiective noi: Biserica nouă ridicată de Nicolae Iorga în 1939, întru veşnica pomenire a poetului. Biserica are hramul de Mihail şi Gavril, fiind singura biserică din lume închinată, ridicată în mod special în memoria unui poet. Aici este pictat poetul în picioare. Sfinţii au aura de culoare neagră.

Centrul cultural „Mihai Eminescu”, mai cuprinde: Muzeul nou, a cărui expoziţie de bază se referă la opera lui Eminescu, muzeu amenajat după o concepţie foarte modernă; Biblioteca de poezie; un amfiteatru în aer liber pentru spectacole, un bust al poetului expus pe aleea principală, operă a sculptorului Gh. Anghel.

Lacul cu nuferi din pădurea Baisa unde Mihai Eminescu se refugia de multe ori este amenajat pentru a putea fi vizitat, drumul este asfaltat iar cărarea ce duce la lac este refăcută şi acoperită cu dale de beton, şerpuind prin codrul răcoros. La intrarea în pădure se află un panou pentru orientarea vizitatorilor.

Ing. Nicolae IOSUB, Botoşani

BIBLIOGRAFIE:

1. Ioanichie Bălan – Patericul românesc, Ed. Episcopiei Dunării de Jos, 1998.

2. Al. H. Simionescu – Mănăstirea Agafton, 1929, Ed. B. Saidman, Botoşani.

3. Ion Roşu – Legendă şi adevăr în biografia lui M.Eminescu, Ed. Cartea Românească, 1989.

4. I. D. Marin – Eminescu la Ipoteşti, Ed. Junimea Iaşi, 1979.

5. Ştefan Ciubotaru – Istoria Bisericii Ortodoxe Botoşănene, 2000.