Modelul Haretian
Valentin Marţuneac- Un cadru didactic dedicat învăţământului săvenian

La începutul lunii septembrie 1969 a apărut în Săveni, declarat oraş în 1968, un tânăr cu un zâmbet uşor ironic şi pus mereu pe glume. Pe 15 septembrie, când a început anul şcolar 1969/1970, s-a prezentat în faţa clasei astfel: ,,Sunt profesorul de limba şi literatura română Vali Marţuneac şi vă voi fi în acelaşi timp, diriginte”. Imediat am intuit, după câteva ore că era un altfel de profesor neavând o atitudine rigidă, pur didactică în faţa elevilor. Orele de limba şi literatura română se desfăşurau într-o atmosferă destinsă, comunicativă, presărat cu numeroase poante şi ironii fine la adresa celor ce nu-şi pregăteau cum trebuie lecţiile sau încălcau regulamentul şcolar. Timp de trei ani, orele de limba română au fost o încântare, de aleasă ţinută pedagogică. Profesorul Valentin Marţuneac facea adevărate gesturi teatrale, când se supăra pe ele.
Chiar dacă erau ,,şfichiuiţi” cu acele ironii fine, toţi râdeau cu gura până la urechi. Iată câteva exemple: ,,Sunteţi ca şi bota”, ,,Vorbeşti româna ca-n bucătărie”, ,,Astă-vară măsurai dealurile şi dâmboacele acestea din jur, iar acum chiuleşti la ore”, ,,Ce ai în cap? Rumeguş?”, ,,I…e un dus mintal, este un embrion nedezvoltat”.
La fel orele de dirigenţie se transformau uneori în adevărate ,,cascade” de râs prin dialogul liber între clasă şi diriginte. Iată câteva expresii legate de ţinuta elevilor: ,,Să-ţi speli urechile cu şomoiog de pai şi cu tărâţe”, ,,Dumneata parcă eşti îmbrăcată pentru Polul Nord. Ce vin turcii, tătarii?”, ,,Uite ce periculoasă este Janeta cu pantofi cu toc şi pantaloni evazaţi”, ,,Profesorul de fizică mi-a spus că vii la ore cu tinichele şi lanţuri la mână”, ,,Îţi crapă haina, îţi lipsesc nasturii. Totul irumpe spre prostie la tine”, ,,M-ai văzut cu ciorapi roşii pe mine, măi puiandrule?”, etc.
Verva şi spontaneitatea profesorului Valentin Marţuneac l-a făcut să fie respectat şi apreciat de toate generaţiile de elevi.
Are un cult deosebit pentru poetul nepereche Mihai Eminescu, participând la nenumărate sesiuni de referate şi comunicări în cadrul ,,Zilelor Mihai Eminescu”, alături de mari eminescologici ca Alexandru Piru, Zoe Dumitrescu-Buşulenga, Gheorghe Eminescu, Edgar Papu. A participat la numeroase olimpiade şcolare judeţene şi naţionale de limba şi literatura română, a scris poezii închinate memoriei poetului Mihai Eminescu. În cadrul Facultăţii de Filologie a Universităţii din Bucureşti a fost coleg de grupă cu Florentin Popescu, George Alboiu, Tudor Octavian, Aurel Pera şi fosta prezentatoare de la TVR, Delia Budeanu (Balaban).
La Editura ,,Axa” Botoşani, sub egida Societăţii Culturale ,,Fraţii Ciucă” din Săveni, a publicat, în anul 1998 cartea ,,Structuri Literare Comentate”, la recomandarea profesorului universitar doctor Constantin Parfene, care precizează următoarele: ,,Profesorul Valentin Marţuneac, din oraşul Săveni, este un excelent didactician, cu o solidă cultură de specialitate, căreia i se adaugă o pătrunzătoare intuiţie critică, îngemănată cu rigoare cercetătorului”.
Din lucrarea monografică a învăţământului din Săveni a profesorului de istorie Constantin Cojocariu intitulată ,,De-a lungul anilor: Dascăli si elevi”, apărută în anul 1996 în Editura ,,Quadrat” din Botoşani, am reţinut următoarele versuri din poezia ,,Remember” a profesorului Valentin Marţuneac, ce trezesc o profundă nostalgie în rândul foştilor elevi de acum 38 de ani în urmă: ,,Toamnele se-aştearnă grăbite peste calde primăveri,/ Şi pe banca învechită , pe aleea cu castani,/ Azi cântăm romanţa vieţii dup-atâţia ani şi ani…/ Se destramă-n depărtări gânduri, vise de iubire…/ Matematica, latina, cartea veche de citire,/ Slovele lui Sadoveanu, Creangă, Slavici, Eminescu,/ Pana veche a lui Iorga şi vioara lui Enescu,/ Totu-i dus… pe vechea stradă iar castanii înfloresc/ Şi pe-aceleaşi vechi acorduri primăverile sosesc,/ Doar clădirea şcolii, tristă, ne cheamă ca un ecou,/ Să uităm grijile vieţii şi elevi să fim din nou,/ Şi-un fior de altădată, vag în suflet azi renaşte/ Banca-n care-am stat odată parcă iar ne recunoaşte”.