Ionuţ Caragea – colaj poetic: Îngeri în lumea tenebrelor

Mâncătorii de visuri

Trăim într-o lume de minuni banale
în care răul devine credinţa cea mai de preţ
şi te întrebi de ce strig?

Trezeşte-te copile de nisip,
îţi dăruiesc suflet de cuarţ
făurit de inima mea, încă nestinsă
de vânturile dorului!

Te-aştept la statuia ce-şi plânge speranţa
în fântâna dorinţelor,
numai acolo
oamenii sunt fără măşti,
o mie de ochi nemişcaţi
în o mie şi una de nopţi.

Mă rog pentru picăturile de ploaie
rătăcite pe dunele albastre,
rămăşiţe uscate de mirodenie pământie
ascund seminţe însetate de iubire.

În depărtare aud cântecul fantomatic al nibelungilor,
Odin încă-şi mai cheamă bravii luptători.
Bătrâne,
viermii ne surpă vieţile,
suntem marionetele războiului in vitro,
sclavii propriului nostru coşmar.

Azi curcubeul este ucis de zeul smog,
Valhalla a fost înghiţită de mâncătorii de visuri
ce-şi slăvesc prezentul putred
pe aleea celebrităţilor,
alte stele răsar,
cerul îl ating cu mâna
zeii de râncedă carne.

Trăim într-o lume de minuni banale
în care binele este privit cu răutate şi dispreţ
şi te întrebi de ce n-adorm?
Mâine o să-l clonăm pe Iisus,
îl vom ucide a doua oară,
cu nepăsare, cu ignoranţă,
cu sânge rece,
îl vom îngropa de viu,
astfel nu ne va mai orbi
lumina de Paşte.

Poimâine vom inventa maşina timpului,
vom fugi în viitorul extatic,
acolo unde clepsidrele
sunt goale.

Îmi vine să mă arunc cu braţele deschise
în somnul adânc,
dar mâncătorii de visuri mă opresc
şi scriu.

Vânzătorii de iluzii
 
trăim într-o lume plină de adevăruri chinuitoare
în care singura-alinare este o fiolă de morfină
iubita mea seringă înţeapă înc-o dată-n venă
mi-au ajuns bătăile inimii
un stereotip de pickhammere

lacrimile sufletului învelite într-un ambalaj de cuvinte
îţi sărută tălpile poate vei prinde aripi
trezeşte-te copile vin mamele călătoare
purtând în ciocul lor un nou născut
micul Mesia adus de Sfânta Barză

plouă cu soare toate speranţele vor înmuguri
îmi plac culorile curcubeului şi ochii tăi verzi
până când vine toamna şi cade prima brumă
pe straturi de-amintiri privirile mă-ngheaţă

să nu crezi niciodată în Moş Crăciun
un tip lunatic ca şi îndrăgostitul ce-a visat
în nopţi cu lună plină la lunile de miere

stau şi mă întreb
de ce mi-au dat din biberon lapte praf
vacile astea ce şi-au dorit să fie libere de turmă
oare câţi oameni sunt sufocaţi zilnic
de un prezervativ?

îmi plac filmele
sunt atât de reale
iar au scris în ziar o minciună
tirajele cresc
îmi plac povestirile de dragoste
şi totul despre sex
personajele nu se plictisesc niciodată
te ţin cu sufletul la gură
ca-ntâiul deget din care ne-am hrănit
singura realitate din universul acesta circumscris

Babylon

tragedia veritabilă a omului contemporan
este discreditarea tragicului prin indiferenţă
veritabilă de asemenea
este combinaţia dintre nevoie şi insuficienţă
soluţia mereu omnipotentă
este virulenţa
în ecuaţia determinismului
valenţa
creează nonvalori
căutătorii de comori
descoperă incompetenţa

certitudinea infailibilă a sufletelor noastre ruginite
este colecţia de vise necitite
preludiul este salvarea unei lumi inerte
doar morţile sunt certe
şi grăbite

incoerent
omul se zbate în angoasa cuaternară
evoluţia pe scara degradării este inerentă
relativitatea ne înconjoară
doar decăderea-i soluţia stringentă

ne contemplăm perfecţiunea
în oglinzi opace
şi răsărim cu toţii după ploaie
în cursa vieţii
umbra ne întrece
în spate nu rămân decât gunoaie

ne căţărăm pe vârfuri de iluzii
păşim pe trepte de noroi
ne pierdem vieţile-n confuzii
noi am uitat cum să murim eroi

tot ce-am rămas sunt frunze şi strigoi
 

Colocataire avec Satan

înconjurat de libertate
iubeşti nespus jungla omului contemporan
inflaţie de sentimente trupuri abrutizate
colocataire avec Satan

drogurile se legalizează
filmele porno se recomandă curioşilor
copii lăsaţi în creşe la mai puţin de un an
sacrificiul de Paşte, un gest inuman
colocataire avec Satan

il faut toujours vivre sans avoir des réticences
il faut mélanger le plaisir avec l`abondance
biblia carte sfântă se reciclează
trăim după legea zeului ban
colocataire avec Satan

trupurile noastre case de toleranţă
Dumnezeu scârbit de tot ce se-ntâmplă
închide ochii cerşeşte la colţ de stradă un ban
dragostea ni se pare corvoadă
vinde-ţi sufletul munca este în van
colocataire avec Satan

Îngeri mincinoşi

au murit cuvintele
hoituri stau întinse la marginea drumului
plouă sufletul resemnat aşteaptă finalul
viaţa îşi leapădă karma
ca o piele de şarpe
să crezi în metamorfoze să crezi adevăruri
spuse de dragul minciunii

să fii cu totul alt om pe jumătate străin
pe jumătate de pe altă planetă
să huruire ceva în tine ca o moară stricată
inima să-şi achite nota de plată şi cine semnează
umbra ţi-e martor şi cine semnează
să vină îngerii de vată de zahăr
să vină îngerii de zăpadă
să vină îngerii pur sânge diluat
în agheasmă

Îngeri cu maturizare forţată

până la urmă
tot la aceleaşi compromisuri ajungem
îngeri cu maturizare forţată
rătăcind prin lumi virtuale
în căutarea unui dram de tandreţe
fericirea o lacrimă
prohibită de zei

gesturi mecanice
impozit pe cuvinte spuse din inimă
chirie pentru lumea pe care-o ducem în spate
nu mai contează nimic
doar legea şi ordinea
chiar dacă sufletul nostru venetic
cerşeşte în haosul cărnii

ne ascundem speriaţi
visăm cu deşteptătorul la tâmplă
jurnal personal cu tristeţi şi angoase

până la urmă…

Lumea tenebrelor

Tenebrele
Marea problemă a acestei planete
O lume invizibilă
Care se mişcă impredictibil şi constant
În jurul nostru
Este blestemul unei generaţii
Menită să închidă porţi
Tenebre încăpăţânate să tragă cu dinţii
De copilul din noi
De bărbatul copil de femeia copil
De îngerul care comite adulter
Suntem studiul continuu
Al disecţiei pe propriul creier
Sub protecţia unei iubiri iluzorii
Avem un discipol în fiecare dintre noi
Eul raportat la celălalt Eu
Mergând pe firul fragil dintre viaţa închipuită
Şi viaţa pe care-o visăm infinită
Un destin între credinţă şi negarea totală
Dumnezeu un pretext al existenţei
Tenebrele o manifestare directă
A urii de a nu şti cine suntem

Conspiraţia îngerilor

în jungla cuvintelor
mai întâi am învăţat să fiu OM
dar ca orice naiv
visam să mă ia cerul sub aripa sa albastră
să fiu pasăre sau nor
aşa încât mai târziu am încercat să zbor
şi m-am lovit cu fruntea de lespezile negre
semnez certificat de înger chior

am trăit o viaţă în copaci din beton
de cald îmi ţine o casă de lemn
în care îmbătrânesc oasele

cât de moale este cerul
sub tălpile goale
iar acolo sus departe
negrul pământului
pluteşte deasupra frunţii mele
stele sunt lacrimile sfinţilor
condamnaţi la tăcere

doar visurile sunt din sânge şi carne
vieţile sunt mistere
în această conspiraţie a îngerilor
doar curcubeul este brâul lui Dumnezeu
care strânge suflete
între lumină şi întuneric

nu mi-am imaginat niciodată umbrele
îngeri păzitori
îndreptându-ne paşii
spre lumea în care ne-am născut morţi
şi-n care ne întoarcem căutători de fericire

nu mi-am imaginat niciodată Soarele
un călău cu lacrimi de crocodil
care-şi ascute dinţii pe retina îndrăgostiţilor
la malul unei mări
plină de culoarea ochilor mei

Abdicarea lui Dumnezeu

o întreagă birocraţie până la cerul tău, Doamne…
…cozile sunt lungi, aşteptăm cuminţi să ne vină rândul
certificate de naştere, de căsătorie, de deces
rugăciunea spusă în fiecare seară
crucea înainte de masă, slujba de duminică
spovedania, să ni se ierte cele mai grele păcate
erau vremuri
când era mai ieftin să mori, Doamne
şi mai simplu
toate pomelnicele astea nu mai ajung
gropile trebuie să le umplem cu aur
o întreagă birocraţie până la cerul tău, Doamne
aşa că iau cuvântul în mâini şi lupt
ca un erou pe frontul suferinţei
pentru eradicarea fărădelegilor sfinte
strâng semnăturile oamenilor nefericiţi
şi îţi cer, Doamne
să abdici de la tronul împărăţiei tale
manifeste, peste tot manifeste
vrem alegeri libere
revoluţia a fost înfrântă prin ignorare
aşteptăm cuminţi să ne vină rândul
nu există alternativă mai bună
decât mila

 
Eutanasia îngerului meu

sunt plămădit
din carnea lui Eros şi sângele lui Bachus
priviţi-mi îngerul intrat în stare de ebrietate
fantomă alimentată de singurătate
în colivia oaselor este închisă o inimă
ce bate la poartă fără nici un răspuns
inima este şi vie şi moartă
pe jumătate înşelată
de propriul ecou

te simt dincolo de imaginaţie
dar mă aflu într-un timp fără spaţiu şi într-un spaţiu acronic
(i se mai spune gaură neagră şi vreau să atrag toată materia ta)
secundele dansează streaptease în faţa plăcerilor carnale
cerşesc infinitului începutul sfârşitului
vreau să fiu Om aşa cum simt eu Omul
să trăiesc printre culori
şi nu printre cuvinte născute din euforia
de visuri şi speranţe alb-negru

palmele astea ar fi trebuit să fie porţi către alte vieţi
degetele astea menghină ar fi trebuit să fie aripi sau muguri
celulele mele sunt spori care vor parazita universul
ce mică-i lumea când te cuprinde colapsul iubirii
prăbuşirea tuturor dumnezeilor
în caverna omului primitiv

cerul capotează
toate stelele rămân plate pe o stradă pe care-am fost celebri
sfinţii au chipul cioplit în marmura neagră şi rece
eu mă închin la nişte rămăşite din lut
seamănă cu nişte figurine
cu sânii tăi aduc
şi cu buzele tale
(unde eşti coloana mea vertebrală este infinită şi plină de sevă)
îmi pot creşte frunze pe fruntea Lunii
sau rădăcini în inima Pământului
pot fi vântul sau gândul
şi-n lacrimă te pot scălda să fii nemuritoare

aminteşte-ţi ce am simţit îngerul meu
cea mai frumoasă clipă de sinceritate
săgetându-mi sufletul dezvelit de iertare
un copil surghiunit într-o colivie de vise erotice
condamnat la dorinţă
mai exist?