Lumea ca un buzunar
Buzunarul a fost o mare invenție.
Ca și plagiatul, trădarea, injuria fecalizantă,
Ar trebui să poarte unii pamperși la gură, e nevoie,
Un început de tragedie, iar la final – tăcerea lașă.
Orbii umblă prin istorie, întotdeauna.
Se înșeală pe ei înșiși, nevrând să vadă dincolo
De propria orbire. Cel mai frumos poem, iubito,
E cel pe care nu l-am scris, nu stă-n puterea noastră
Să ne iubim sau să urâm la ordin. Ce-i dragostea?
Spun unii că-i vânătoare, pescuit, o cacealma la poker,
De unde vin atâți locuitori ai grotelor nedesfundate?
Aud o voce dincolo de lacul înghețat .
E în zadar , copile, lost love and rememberance.
Din alfabet vom scoate miere,
Precum albinele, poeții
Au suflet, sufletul nu piere
De-l veți lovi de toți pereții.
De latră câinii, caravane
Vor trece legănându-și visul,
Nu se îngroapă în coroane
Adâncul muzical, abisul.
Soldați necunoscuți, victorii
Pe care nimeni nu le știe,
Poeții-n veci, nemuritorii
Plutesc pe aripi de hârtie.
Drept de autor © 2009-2024 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania