Primit pentru publicare: 25  febr.2015.
Autor: Ion N. OPREA.
Publicat: 25 febr.2015.

Jurnalistică: Profesorul de la Iaşi cu manualul de teme ajuns la noi… jurnaliştii

         Când, într-o discuţie profesională, organizată la Iaşi de o revistă culturală, Timpul, cu participare masivă de public iar pe scena cuvântului se află nu doar specialişti ci conducători sau coordonatori de reviste, ziare, rubrici cu conţinut cultural, auzi afirmându-se „am părere proastă despre revistele culturale, ele nu servesc cititorilor, ci sunt locul de exprimare al orgoliilor celor care le-au făcut”- Daniel Cristea-Enache – ori „scriitorii s-au pierdut în publicistică, în loc să scrie cărţi”, „trebuie să ne scoatem din minte faptul că o revistă culturală trebuie să formeze oameni” – Marius Chivu, de la Dilema – , din sală, cu propriile convingeri, rămâi fireşte descumpănit,nedumerit,perplex.

M-am bucurat şi am revenit la starea de bine, afectată de părerea ultimului, „noi facem aceste publicaţii fără să ştim exact ce vor cititorii de la noi”, „noi creatorii trebuie să ne adaptăm, nu cititorii…deşi zilele acestea, un universitar, Codrin Liviu Cuţitaru, colaborator la Dilema Veche, scoate un volum de publicistică, Prezentul discontinuu, Ed. Institutul european, un adevărat manual tematic, în care probează nu numai originalitate, erudiţie şi umor, fantezie şi inventivitate nativă, dar mai ales faptul că cine e dedicat jurnalisticii şi munceşte are câmp larg de exprimare…

Cu subtitluri – Nostimade de primăvară; Un Bau-Bau postmodern; Telejurnalele apocalipsei; Caragialiana; O disecţie a spaimei; Dilemele unui cetăţean european; Nevroza gesticii publice; Cenuşereasa domeniilor; Titluri academice; Despre proasta înţelegere a lucrurilor – tabletele scriitorului publicate în Dilema Veche şi recenzate elogios în România literară, Dilematica, Suplimentul de cultură, Timpul, Ziarul de Iaşi – cu sublinierea umorului, subtilitatea ideaticii şi stilistica textelor, constituie cartea care este o operă.

Şi, important este faptul că autorul, profesor universitar, conducător de instituţie, decan la Facultatea de Litere, îşi ia temele din experienţa de viaţă, el, precum au făcut un Caragiale sau Hasek, cum procedează un Andrei Pleşu astăzi, pe care îi citează adesea, colecţionează situaţii şi tipologii umane, care nu numai că sunt pitoreşti, ci şi briliante de comportare umană, realizează nu doar literatură de amuzament, ci cu scop precis: să educe, să direcţioneze conduitele, să formeze oamenii, intuim noi, prin temele citite, scrise de domnia-sa şi ca opinii în Ziarul de Iaşi…

Am admirat şi o fac şi acum grija domniei sale, indignarea manifestă faţă de torturile la care supun unii limba română, asociindu-se cu aceeaşi atitudine publicistică a lui Andrei Pleşu, şi unul şi altul adversari deschişi ai sărăciei şi vulgarităţii în exprimare, ai invaziei neologismelor, a barbarismelor inadecvate, a pornografiei, a cuvântului necenzurat de decenţa şi buna-creştere a celor şapte ani de acasă.

Universitar în toate, dar şi analist subtil şi competent, cu deprinderi pozitive din perioada când a făcut publicistică la revistele Dialog şi Opinia studenţească, profesorul oferă observaţii pertinente cu privire la corectitudinea politică, la discursul parlamentar şi refuză expres să adere la a considera şcoala şi universitatea în special, drept o întreprindere de prestări servicii, o societate caritabilă, împărţitoare de diplome.

Din acest mediu îşi au originea poveştile doctorale chiar de la universitatea unde lucrează, mesele colegiale de după susţinerea tezelor de doctorat, ca şi tot felul de vizite oficiale ori inspecţiile de grad sau administrative, dimensionate în timp, care, satirizate, dau realităţilor dar şi exagerărilor consistenţă nu doar de pamflet, ci şi de plauzibilă ştergere.

O călătorie cu trenul, un telefon primit, o discuţie faţă în faţă, programul de la televizor, mersul şi vorba din stradă, goana gazetărească după senzaţional, superficialitatea, nereuşitele oferă câmp de discuţie şi analiză jurnalistului care se dovedeşte a fi profesorul de la Iaşi, Codrin Liviu Cuţitaru.

„Domnul Codrin Liviu Cuţitaru mi-a oferit volumul Prezentul discontinuu. Prefaţă Dorin Popa, Institutul european, Iaşi, 2014. Sunt articole admirabile (multe le ştiu din Dilema Veche) care îmbină acuitatea observaţiei cu ironia şi imaginaţia debordantă. Vom fi onoraţi să găzduim o recenzie a cărţii în Revista română de istorie a presei”, scrie prof. univ. Ilie Rad la 25 ianuarie 2015 pe blogul personal, felicitând şi prefaţatorul – pe Dorin Popa- cu ocazia promovării sale de la conferenţiar la profesor universitar.

Şi mai departe: „Dragă Dorine, când mai vin la Iaşi, te rog să mă duci la Cimitirul „Eternitatea”, pentru a pune un buchet de flori la mormântul profesorului Constantin Ciopraga”.