LACRIMI  DE  ȚARĂ

Are România-n suflet și în miezu-i munți de sare –
DOAMNE, cât au plâns și cât au jelit românii…
S-au schimbat prin vremuri multe și de-a valma toți stăpânii …
Și români și neaveniți, lacomi, hoți, răi ca păgânii,
Dar tot a rămas frumoasă, țară plânsă, plai cu soare.

Munți și lacuri… sare albă și curată –
Văi, păduri și iarăși stânci –
Sapi în ocnele adânci …
Parcă n-ai săpat vreodată.

Plânsul cât de mare-a fost?
Și… cum lacrimi curg și azi …
Marea-i lacrimă curată, lacrimi prin păduri de brazi …
Dar suntem tot în ăst loc și avem în lume rost.

Este țara tot frumoasă și tot plânsă… plai cu soare  –
Noi stăpâni ne fură sarea și tot sapă … și tot sapă …
Le dăm tuturor și pâine,  le dăm tuturor și apă…
Are ROMÂNIA-n suflet și în miezu-i munți de sare.