Primit pentru publicare: 02 april.2015
Autor: Ion N. OPREA
Publicat: 02 april.2015

Ostași, chiar și eroi în armata germană ori regală română, după încheierea păcii ostracizați și îndepărtați din armata populară română

I
Memoriile unui ofițer de artilerie, de Constantin Zavati

O carte de un fel deosebit, scrisă de un profesor de chimie din Bacău la vârstă de peste 9o de ani împliniți, un om care a servit atât pe frontul de est cât și pe cel din vest, ba și pregătit în armata germană, care atestă încă odată ceeace noi am probat că omul poate crea toată viața dacă are aplecare intelectuală, mi l-a prezentatpe autor profesorul Mihai Bejinaru, mulți ani director al Liceului Militar “Ștefan cel Mare” din Câmpulung Moldovenesc, astăzi pensionar, membru al Cenaclului nostru literar la distanță, prezent cu scrieri interesante în toate cele șase ediții antologice ale noastre pe o temă dată – Românii așa cum sunt, Cu prieteni, despre prietenie, Singurătate, Darul vieții: Dragostea, Dorul de-acasă, Viață, viață, și alta în pregătire Nu uita!, toate cu semnătura și sub coordonarea lui Ion N. Oprea, la Editura PIM, Iași, în prima carte (2011), circa 40 de scriitori, tineri și vârstnici, răspunzând afirmativ la ceea ce un grup de intelectuali negaseră (vezi Ziarul de Iași din 13 martie 2009 cu titlul Uniunea Scriitorilor a devenit casă de pensii), că actul de creație intelectuală este propriu ființei umane din copilăriepână la senectute și mai cu seamă acum, la vârsta marilor experienţe.

Venit pe lume la 7 iulie 1923, într-o familie cu patru copii, numai unul băiat, Constantin Zavati, care se va dovedi cu chemare și talent scriitoricesc, educat și crescut în spiritul dragostei față de glia strămoșească, tatăl său veteran din Primul Război Mondial,fost subofițer de artilerie grea la Bacău, va absolvi Liceul Militar “Ștefan cel Mare” din Cernăuți în promoția “Erou Căpitan Vasilescu”, iar când împrejurările îi vor cere va pleca în Germania unde, în cadrul “celei mai perfecte și puternice armate din lume” – cum caracterizează prefațatorii, coloneii George D. Gheorghiu și Corneliu Chirieș, aliata – și se instruiește pentru a deveni ofițer să servească oricând armatei române, gata pentru apărarea patriei proprii.

Întoarcerea în timp, cu peste 70 de ani, descrierea în cele peste 500 de pagini, începând din 1942 și până în 2014, când memoriile lui Constantin Zavati văd lumina tiparului (Editura Ateneul Scriitorilor, Bacău, 2015), a locurilor și faptelor din timpul Liceului Militar cu peregrinările sale, din timpul celui de al Doilea Război Mondial – pe frontal de est și pe fronul de vest –după cei 34 de ani de activitate didactică, trebuie să recunoaștem este o performanță proprie nu doar celor obișnuiți să rețină și să redea amănuntele, cât mai ales scriitorului care este domnulprofesor, un talent al conservării și redării documentelor de viață

Crescut la școala militară română, reținând esența a ceeace profesorii de elită le-au predate, lui și promoției, fostul ofițer activ de artilerie și combatant în cele două armate – cea germană, 1943, mai întâi, pe frontul de Est, apoi în armata regală română între aprilie 1944 și august 1946 – are meritul că reușește să scoată din uitare ce ignorăm, anii dintre iunie 1942 și martie 1944, anii de școală militară de ofițeri activi promovată în Germania, alături de autohtoni, de sute de tineri români, cu rezultate de la egal la egal, ba uneori superioare camarazilor aflați la ei acasă.

Îmbarcați la 3 iunie 1942 în trenul București-Cernăuți-Lemberg-Berlin, cei 250 de tineri bacalaureați ai celor șase liceee militare și altele civile din țară, selectați pentru a fi cursanți lașcolile militare de ofițeri activi din Germania, mulți dintre ei au devenit și au fost “corpul de cadre de bază, ca ofițeri instructori ale marilor unități române” care au făcut săcrească potențialul de luptă al armatei române, documentează prefațatorii.

Memorialistică militară, cartea semnată de profesorul Constantin Zavati, cu redarea atâtor amintiri – traiul și viața de zi cu zi, activitatea de pregătire militară de specialitate, referirile la timpul liber sau de odihnă, rezolvareamomentelor de alarmă, de bombardamente sau de lupte, chiar timpul trăit cu rușii autohtoni, în așteptarea și teama cum vor acționa partizanii – se constituie în emblematice și pilduitoare lecții de viață.

Cartea s-a născut, ni se argumentează, dintr-o mare dragoste pentru camarazii săi din anii petrecuți în Liceul Militar “Ștefan cel Mare” din Cernăuți, pentru acei cu care, în urma selecției, au fost admiși să urmeze și a promovat cursurile școlilor militare de ofițeri activi din Germania, colegi cu care a fost aruncat de valul istoriei în vâltoarea cumplită a celui de al Doilea Război Mondial, cu acei cu care, împreună, au ridicat tricolorul acolo unde istoria le-a dat dreptul.

Însăși înscrierea drept motto – dedic acest volum caporalului german KURT care mi-a salvat viața când am fost trimis ca elev ofițer la stagiu de pe FRONTUL DE EST la OREL în URSS (01.04. 1943 – 01. 07, 1943) – se înscrie în ceeace se moștenește de-acasă, din familie, din școală și viață, MORALITATEA, ca act de recunoaștere a binelui obținut,asupra căruia pedagogul de mai apoi și de azi revine în secvenţe de carte care nu numai conservă, educă.

Cartea dedicată celor care și-au sacrificat anii tinereții slujirii țării și armatei sale este raportată și la cei care, precum și autorul, au păstrat cu ei ranița amintirilor pe care tot așa le-ar fi deșertat, dar nu au îndrăznit să o facă, poate și datorită lipsei posibilităților obiective, de care mult timp a fost stingherit și profesorul nostru

Abordînd subiectul, autorul se referă sobru, manierat, cu argumente de album și carte bine citită și conspectată, tocmai pentru a reda ceea ce reuşește – verticalitatea vieții. Ne alăturăm aprecierilor, volumul, în întregul lui, este bine structurat, cu o bogăție de informații, atent selectate și prezentate, înspiritul adevărului, nimic ficțiune,bun prilej de istrucţie și meditație pentru cititor, indiferent de vârstă, principalul beneficiar – tineretul.

Carte de memorii, volumul profesorului care mereu face trimitere la Liceul Militar“Ștefan cel Mare”, la “ Monografia liceului Militar “Ștefan cel Mare”, coordonatori Colonel®Doru Gușu și profesor Mihai Bejinaru, Editura Trinitas, Iași, 2002, completează, înobilează și actualizează cu succes ceea ce noi numim astăzi tradiţionalism, cu cerința subsidiară de vrednică perpetuare.

Cinste și respect autorului, prof. colonel, veteran de război, Constantin Zavati care la cei peste 90 de ani ai săi ne dă o lecție de viață pe măsura înțelepciunii generaţiei sale, dacă știm să o fructificăm.

Au dreptate cei doi ofițeri superiori, coloneii Georghiu și Chirieș, prefațatorii, această carte este o lecție de viață, atât pentru generația actuală, dar și pentru cele viitoare.

Înțelepții scriu și visează, știu să facă cel puțin memorialistică, până în ultima clipă!

Cum a pregătit autorul cartea, care îi este istoria, cine l-au descoperit, îndemnat, insistat și ajutat – spunîndu-și părerea, lecturându-i, corectându-i, computerizându-i textul și fotografiile, sponsorizîndu-l, declară însuși autorul în Cuvînt înainte, făcîndu-ldintr-un “pensionar anonim”, ba și la o vârstă pe care unii, v-am spus, nu o ignoră, dar o nesocotesc, blamând-o, “opersoană de interes public”, care scrie plăcut.

“Deși în decursul vieții mele am făcut multe compuneri în liceu la orele de limba românăcare au fost notate întotdeauna cu nota maximă, iar la începutul carierei mele didactice am reușit să public în ziarul local articole de popularizarea științei, în general nu am avut activitate de scriitor”, se confesează profesorul, detaliind succesele sale în ceea ce ne-a oferit, acum, în 2014, la cei peste 90 de ani aniversați.

“Înștiințez cititorii că am descris faptele așa cum s-au întâmplat în realitate, fără nici o înfloritură”, ne asigură, lucru care l-am intuit și simţit şi noi citindu-l, lectura particulară aducându-l în actualitate și împrospătîndu-i amintirile, pentru care îl felicităm.

Iată, de pildă, descriindu-l pe Petrache Lupu de la Maglavit, lângă care a avut ocazia să stea alături la o nuntă în localitate, cât de diferit îl prezintă faţă de cum l-au înfăţişat caricatural atâţi alţii: “…era un om deosebit, cu mult bun simţ, care vorbea cu har, se comporta civilizat, povestea despre activităţile lui şi răspundea cu răbdare la întrebările mele. A mâncat cumpătat, a băut cu măsură şi la cererea nuntaşilor a binecuvântat pe cei doi miri şi pe ceilalţi musafiri, după care a mulţumit cu smerenie pentru că fusese invitat la masă, după care şi-a luat rămas bun de la cei prezenţi” (p.425).

Redarea momentelor din luptă împotriva partizanilor din regiunea sovietică Smolensk, cu participarea a cinci divizii de luptători, mulți dintrecolegii lui români, dar mai ales nemți, nu au mai răspuns ulterior prezent, căzuți ca adevărați eroi ai armatei germane dar și române, rămânlecție de patriotism local dar și de înfrățire înălțătoare.

Evenimentul 1 martie1944, când promoția “Breslau”, cu festivitatea de înălțare în grad a celor 20. 000 de tineri, de toate naționalitățile, care au urmat cursurile școlilor militare, printer care și autorul cărții de față, la care a participat însuși Hitler și mareșalii săi, probează importanța locului ca ostaș a viitorului professor de chimie, fost și inspector școlar la Bacău, în România.

Devenitofițer, Constantin Zavatiîși reamintește și descrie activitatea sa desfășurată ca instructor în orașul Magdenburg unde s-a ocupat până la sfîrșitul lunii mai 1944 de pregătirea unor subordonați, viitoare cadre de artilerie, după care revine în țară. De la 23 august 1944, Constantin Zavati, ca și restul colegilor săi, se vor afla în situația de a lupta împotriva foștilor coechipieri ale căror uniformă o purtaseră cu demnitate timp de doi ani, aliați de la care învățaseră meseria armelor, el neuitând niciodată de caporalul KURT.

Încadrat în artileria moto romînă, cum a luat parte la luptele de pe FRONTUL DE VEST de la 3 martie 1945, ca ofițer al biroului român de operații, ca și sfârșitulrăzboiului de la 9 mai1945, sunt alte momente care, redate, devin de neșters.Mai ales activitatea sa de cel mai tînăr comandant de baterie în regimental stability în satul Ișalnița, lângă Craiova.

De la sfîrșitul lunii octombrie 1944 și până în 1946 – dar operația a continuat și după 1951-1954 –trecîndu-se de la armata regală la cea populară, cum zic prefațatorii, este descries, pas cu pas, poate nu îndeajuns de acuzator și explicator, procesul de decapitare, de ostracizare și îndepărtare din armata romînă, sub bagheta comisarilor politici romîni dar mai ales sovietici, pe care nu i-am prea găsit pomeniți, a cadrelor valoroase care fusese brava armată română, mulți purtători ai Ordinului Mihai Viteazul, Coroana României și chiar a medaliei sovietice Victoria, printre ei și sublocotenentul de artilerie Constantin Zavati care, începând cu 9 august 1946 nu a mai fost demn să fie cadru al armatei, el profesionistul fiind obligat să spună Adio carierei și hainei militare.

Format la Școala marilor caractere, domnul Contantin Zavati, spun și prefațatorii, dat la o parte din ceea ce își dorise a-i fi cariera, insuflată din familie, a luat totul de la început și, între anii1947-1951, veteranul de război de astăzi, a urmat și absolvit cursurile Facultății de chimie a Universității “Al. I. Cuza” din Iași, unde, datorită trecutului său de “posesor al unei educații burgheze”, nu i s-a acordat ce i se cuvenea pe merit, titlul de “şef de promoție”, a profesat ca profesor timp de 34 ani, până la pensionare, dedicându-se și scrisului.

“Ofiţerul Zavati, omul care… l-a întâlnit pe Hitler faţă-n faţă, a fost înrolat în două armate – germană şi română – a luptat pe două fronturi, a fost exclus din rândurile luptătorilor cu grade pe umăr, a fost şi profesor, acum, la aproape 90 de ani, este fericit”, scria Olimpia Filip în Adevărul de Weekend, 1-3 februarie 2013.

Cum înțelegerea deplină a grozăviilor trăite ale războiului sunt greu, dacă nu imposibil de redat și pătruns, iar undeva, cineva, uită acest lucru, înțeleptul, care este profesorul Constantin Zavati din Bacău, autorul cărții Memoriile unui ofițer de artilerie, își exprimă convingerea, la care și aici ne alăturăm, că omenirea, așa cum este, afectată de existența taberelor, ca și în lumea scriitoricească, nu, va ști să nu rişte un Al Treilea Război Mondial, care n-ar mai avea nici învingători și nici învinşi, ci doar o planetă distrusă, ceeace, cui i-ar folosi!?

Omagiul adus de autor camarazilor săi, români sau germani, acum la peste 70 de ani de la întâmplările tragice de atunci, este un act de moralitate memorialistică care obligă!

Ion N. Oprea