POEZII  DE  VASILE  LARCO

O  STEA,  UN  VIS

Pe cerul mult întunecat
O stea abia se-arată,
Coboară lin şi dintr-o dat
Rozariul îşi dilată.

E-atât de-aproape, aş putea
S-ating a ei dogoare
Cu pleoapa lăcrimând în ea
Tăcerile de sare.

O clipă parcă s-a oprit,
Ori visul o învie,
Iar între-apus şi răsărit
Mi-e ochiul o vecie.

De basmul ei mă las pătruns
În dorurile mele
Şi-o lacrimă îmi e de-ajuns
Să surp un cer de stele.

E  PRIMĂVARĂ  IAR

A dat iar zarzărul în floare,
Caisul, vișinul fălos,
Aleargă mieii pe cărare
Și iezii, însă ce folos.

Fetițe cu fustițe scurte
Se-agită-n grupul zgomotos,
E larmă în întreaga curte,
Doar zâmbete, dar ce folos.

Adie-un vânt de primăvară,
E soarele mai radios,
Ies și bătrânii pe afară,
Încrezători, dar ce folos.

În Postul Mare-s credincioșii
Pătrunși de-un sentiment pios,
Părinții-și pomenesc strămoșii,
Pomană fac, dar ce folos.

Dar ce folos și cui îi pasă
De cel uitat de Dumnezeu,
Atunci când singur stai în casă
Și-n tine te închizi mereu.

NOSTALGIE  POETICĂ (rondel)

Cu mers felin, purtând năframe
Și cu sclipire în priviri,
În parcul plin cu trandafiri
Vezi fete tinere și mame.

Mergând pe-alei, când le admiri,
Te-ntrebi: or fi din ele poame:
Cu mers felin, purtând năframe
Și cu sclipire în priviri?

Iar eu compun azi epigrame,
Sonete, scriu și amintiri
Din Iașul marilor iubiri
În gând având aceste dame
Cu mers felin, purtând năframe.