CONSTANTIN CIOCOIU

PREOT ECONOM STAVROFOR, DESĂVÂRŞIT EDUCATOR, ADEVĂRAT PĂRINTE SUFLETESC, UN MARE DUHOVNIC ŞI ÎNVETERAT ISTORIOGRAF

 „Valoarea unui om se preţuieşte în ce lasă

  După dânsul ca un adaos la viaţa neamului său”  (N. Iorga)

Autor, prof. Gheorghe Burac

„În satul Sârbi (din comuna Vlăsineşti) s-a născut, în 1852, cel ce descrie acestea: Constantin, fiul lui Grigore şi Zamfira Ciocoiu”…, aşa îşi începea protagonistul acestor rânduri „autobiografia” (inclusă în lucrarea sa Note la monografia bisericilor parohiale şi filiale din judeţul Dorohoi).

Părinţii săi, ţărani credincioşi, harnici şi cinstiţi, au ţinut mult ca fiul lor, Constantin, să înveţe carte înaltă, după ce a studiat bucoavnele pe Ceaslov cu dascălul Gh. Biciuşcă din sat; muzica bisericească şi scrierea nouă, cu caractere latine, le-a deprins apoi la psaltul Haralambie Cristea din Vlăsineşti, „care avea cunoştinţe de psaltichie, de citire cu literă nouă, fiind şi zugrav de icoane”.

Dar, de unde să ia bani pentru ca fiul lor să ajungă preot sau învăţător? Culmea ironiei, să te numeşti Ciocoiu şi să fii sărac! Gândul părinţilor s-a îndreptat spre Mănăstirea Neamţ, unde Constantin avea un moş călugăr. Aici, viitorul preot al Dorohoiului şi-a întărit convingerile religioase şi şi-a dat seama că are înclinaţii spre pietate şi meditaţie. Şi a luat drumul Iaşului, mai mult singur, ajutat materialiceşte de moşul său: „Terminând şcoala primară, m-a dat moşul meu, Pr. Canon, la Seminarul Socola în 1866, pe care l-am terminat cu 7 clase în 1873”, avea să mărturisească distinsul preot în amintita autobiografie.

Şi alte frânturi interesante, din acest episod al vieţii sale, aflăm din aceeaşi sursă: „Veneau des la Socola Prea sf. fraţi arhierei Neofit şi Filaret Scriban, ţineau cuvântări prin clase, ca şi Melchisedec de la Roman. În timpul cât am învăţat Seminarul, vacanţele mari le făceam în aerul de brazi a M-rei Neamţu. Directorii Seminarului, pe atunci, se numeau Rectori, succedându-se P.C. Arhimandriţii: Climent Nicolau, Ieremia Dărţu, Ieronim Buţureanu, Nichifor Iliescu Sprinceană”…

Timp de şapte ani a fost elev seminarist la „Seminaria Veniamină” de la Socola, unde, în iunie 1874, a obţinut cel mai înalt titlu teologic ce se putea obţine, pe atunci, într-o şcoală bisericească din Moldova. Un motiv de mare satisfacţie, dar şi de dezamăgire, totodată, pentru tânărul absolvent: „Terminând Seminarul, P.C. rector Nichifor Sprinceană, Dr. în teologia de la Cernăuţi, stăruia să mă trimită de a învăţa teologia la Cernăuţi, dar mama, văduvă, cu trei băieţi, Constantin, Gheorghe şi Vasile şi o fiică, Mandiţa, nu m-a învoit, stăruind să mă fac preot. I-am înţeles judecata şi, mai întâi, în 1875, am început gratuit o şcoală în satul meu natal, Sârbi. M-am căsătorit, în acelaşi an, cu Maria, fiica lui Mitriţă Popovici din Hăneşti. Am fost hirotonit Diacon pentru Săveni, de P.S. arhiereu Suhopan, în 2 februarie 1875…, continuând ca învăţător la Sârbi şi Diacon în Săveni… La 1879, septembrie, deschizându-se vacantă de preot biserica „Sf. Neculai” din urbea Dorohoi, prin decedarea preotului Pântea, am fost (eu) hirotonit preot”…

Timp de 36 de ani, cucernicul părinte avea să slujească la trei biserici din Dorohoi: „Sf. Nicolae”, Catedrala „Adormirea Maicii Domnului” şi la „Bisericuţa de Lemn”, cu hramul „Adormirea Veche”. La aceasta din urmă a slujit în ultimii 15 ani ai carierei sale clericale. Şi, cum se considera anacronică existenţa în „buricul oraşului” a unei bisericuţe de lemn, din motive urbanistice, s-a încercat demolarea ei, însă, dacă ea există şi astăzi, se datorează preotului Constantin Ciocoiu, foarte ascultat şi respectat în comunitatea urbei. Şi alte aprecieri elogioase la adresa personalităţii sale aflăm din paginile „Monografiei comunei Vlăsineşti”: „A fost unul dintre cei mai preţuiţi preoţi pe care i-a avut oraşul situat pe Jijia, în permanentă legătură cu enoriaşii săi, ca un adevărat părinte spiritual, conştient fiind de datoriile şi de răspunderile ce le avea. Calităţile sale au fost numeroase: credincios şi cucernic, pios şi cu evlavie neprefăcută, auster, solemn, modest, cinstit, cumpănit în vorbă şi în faptă şi, mai înainte de toate, neiubitor de arginţi. Din puţinul său, lăsa, mai totdeauna, câte ceva în casele celor sărmani.”

În semn de înaltă apreciere pentru meritele sale profesionale, la 15 august 1892 a fost ales ca protoiereu al judeţului, funcţie care i-a dat prilejul să cunoască tot clerul la faţa locului şi să-l îndrume cu competenţă. „O inspecţie a sa într-o parohie avea o desfăşurare exemplară: în preajma unei sărbători, în ajun, se oficia vecernia, iar a doua zi, slujea în sobor, cu diaconi şi cântăreţi aduşi de la Dorohoi”.

Preotul Constantin Ciocoiu a rămas înscris la loc de frunte în istoria Bisericii ortodoxe dorohoiene, atât ca slujitor al Altarului, cât şi ca autor al unor importante scrieri cu caracter religios. O adevărată pasiune a avut pentru cercetarea istorică a bisericilor din judeţul său, fiind primul preot care a colindat toate satele pentru a culege date pe care le-a valorificat din plin, lăsând în urma sa o operă tipografică impresionantă:

1. Adevărurile moralei creştine ortodoxe, Dorohoi, Tipografia şi Librăria N. Fainer, 1896, 93 p.

2. Apărarea ortodoxiei prin mărturisirea ortodoxă la Sinodul de la Iaşi în anul 1842, Dorohoiu, Tipografia „Speranţa” N. Mateescu, 1913, 67 p.

3. Bisericuţa de lemn din Dorohoi cu hramul „Naşterea Maicii Domnului”, Dorohoiu, Tipografia „Speranţa” N. Mateescu, 1910, 7 p.

4. Christos a înviat, Dorohoi, 1901, 11 p., 4 ediţii.

5. Cine am fost şi cum suntem?, Dorohoiu, Tipografia „Speranţa” N. Mateescu, 1913, 16 p.

6. Credinţa creştină şi rugăciunile necesare unui creştin, Dorohoiu, Tipografia „Speranţa” N. Mateescu, 1913, 16 p.

7. Cuvântare de patronul Gimnasiului „Gr. Voevod” din Dorohoiu, Dorohoiu, Tipografia N. Fainer, 1898, 10 p.

8. Din conferinţele preoţilor şi a învăţătorilor de la Dorohoi, Dorohoiu, Tipografia judeţului, 1909, 19 p.

9. Din conferinţele preoţeşti la Dorohoi, Dorohoiu, Tipografia „Speranţa” N. Mateescu, 1911, 23+ 16+ 15 p.

10. Dogmele religiunii creştine, clasa a III-a, Dorohoiu, Tipografia judeţului, 1905, 33 p.

11. Dogmele şi misterele religiunei creştine ortodoxe în prescurtare, Dorohoiu, Tipografia şi Librăria I.L. Bercovici, 1896, 105 p.

12. Geografia biblică în prescurtare, adică Cananu sau Palestina şi Regatul lui Iuda şi Israel, Dorohoiu, Tipografia N. Fainer, 1899, 41 p.

13. Introducere în studiul religiunei necesare elevilor din clasa I şi a II-a cursul secundar, Dorohoiu, Tipografia şi Librăria N. Fainer, 1898, 41 p.

14. Istoria sfântă a Vechiului Testament, Dorohoiu, Tipografia şi Librăria I.L. Bercovici, 1899, 192 p. + foto.

15. La adormirea Sfintei Marii, Dorohoiu, 1907, 10 p.

16. La Iordan, Dorohoiu, 1911, 6 p.

17. Locuri istorice din judeţul Dorohoi care amintesc numele lui Ştefan cel Mare, domnitorul Moldovei, Dorohoiu, Tipografia şi Librăria N. Fainer, 1904, 27 p.

18. Morala creştină, clasa a IV-a, Dorohoiu, Tipografia judeţului, 1905, 31 p.

19. Rugăciune de intrare în vechea stăpânire şi eliberarea fraţilor noştri români de peste Dunăre, Tipografia „Speranţa” N. Mateescu, 1913, 15 p.

20. 19 Maiu în 1898, Dorohoi, 1898, 9 p.

Lucrărilor sale, în majoritate cu caracter religios, li se adaugă şi altele de cercetare istorică, precum Note la monografia bisericilor parohiale şi filiale din judeţul Dorohoi, care este cea mai importantă. Ea a fost dedicată colegilor săi, cu speranţa că monografia va fi completată de oameni competenţi, în monografii mai amănunţite ale satelor şi târgurilor. Din păcate, speranţele sale nu s-au îndeplinit până în prezent, decât în mică măsură.

O acţiune sui-generis a întreprins-o distinsul istoriograf în 1931, alcătuind opt mape cu tăieturi din presa dorohoiană, în câte opt exemplare identice, care cuprindeau contribuţia sa la cunoaşterea istoriei satelor dorohoiene. Dorinţa lui a fost să se distribuie aceste mape în tot judeţul în opt locuri: protoierie, seminar, Mihăileni, Săveni, Dorohoi, Ungureni, Rădăuţi şi Vârful Câmpului, pentru a fi folosite de cei care doreau să alcătuiască monografii. Erau în aceste mape imprimate articole de jurnale din Gazeta de Dorohoi, Solia, Liberalul, Steaua poporului şi Vestitorul, adunate sub genericul Satele şi oraşele din judeţul Dorohoi, cu adunare de documente din reviste, din istoria ţării şi bisericii.

O astfel de colecţie din publicaţiile respective a fost donată Direcţiunii Cultelor din Ministerul Instrucţiunii Publice şi al Cultelor, din partea căreia preacucernicul părinte a primit o emoţionantă scrisoare de mulţumire şi recunoştinţă, din care cităm: „Avem onoarea a vă aduce la cunoştinţă că o colecţie din Contribuţiile la istoria judeţului Dorohoi, Ministerul a încorporat-o în Biblioteca Direcţiei Cultelor, urmând ca celelalte colecţii de reviste Cucernicia Voastră să le împartă în mod gratuit şcoalelor din oraşul şi judeţul Dorohoi, spre a servi învăţătorilor şi preoţilor ca monografii locale. (Semnează) p. Ministru, Stancu brădişteanu; p. Consilier, Antim Popescu.”

Urmare acestei scrisori, preotul Ciocoiu (profesor pensionar) trimite în întregul judeţ această adresă: „Din scrisoarea-imprimat Contribuţii la istoria judeţului Dorohoi No 1, 2, 3 şi 4 aprilie, No 1 – 34 – 104 Seminarului Pimen Mitropolit Dorohoi, conform ord. Onor Minister Instrucţiunii Publice şi al Cultelor No anexat, D-nii învăţători de prin cotune, cât şi preoţii parohi vor copia istoricul satelor respective ce-i privesc, păstrându-l în bibliotecile şcolare şi ale parohiei, servindu-le ca Monografii şi prezentându-le la inspecţiunile şcolare şi bisericeşti, … vor observa şi cuprinderea imprimatului Nr. 4, aflat la şcolile urbane ale judeţului Dorohoi. Acesta este prinosul meu către judeţul Dorohoi şi satul Sîrbi, unde m-am născut (1851 sic!) şi am servit ca Învăţător, Profesor şi Protoiereu, imprimând şi Monografia bisericilor parohiale şi filiale din 1898-1904, trimisă pe la parohii. Cu aceasta, rog pe domnii învăţători să-mi răspundă oficial de răspunderea imprimatului lucrat cu multă muncă şi cheltuială (un articol de pe o filă costă 150 lei, plus legatul lor), rog să fie păstrate bine şi fără tăvălituri. Primiţi asigurarea deosebitei mele consideraţiuni. C. Ciocoiu, Iconom, Profesor Pensionar”.

Apelul preotului econom C. Ciocoiu a avut un larg ecou în şcoli şi biserici, cele două instituţii, cu rol hotărâtor în edificarea spiritualităţii neamului nostru, de care întreaga sa viaţă a fost organic legat. Şi, de şcoală, aşadar, pe care a slujit-o cu aceeaşi credinţă de la începutul carierei sale până la pensionare. La Sârbi, mai întâi, ca învăţător, şi apoi la gimnaziul din Dorohoi, unde a predat (şi gratuit) religia, mai pe urmă şi limba română, muzica vocală şi limba greacă, pentru ca, de la 25 noiembrie 1905 şi până la 15 ianuarie 1910, să fi fost şi director al acestei şcoli. 36 de ani a durat activitatea sa didactică, timp în care a elaborat şi câteva manuale de religie, iar dintre satisfacţiile sale, ca profesor, notorie este obţinerea premiului întâi cu cunună, de către un elev de-al său, în cadrul unui concurs organizat de „Tinerimea Română”.

Chiar dacă a trăit cea mai mare şi mai activă parte a vieţii în oraşul de reşedinţă a judeţului, Constantin Ciocoiu nu s-a înscris în vreun partid politic, dar a dat, cât i-a fost cu putinţă, concursul acelor persoane pe care le vedea devotate pentru binele obştesc al oraşului şi al judeţului, după cum menţionează în autobiografia invocată la începutul acestui articol. Pentru că,

 „…trebuie să mărturisesc, că, în trecut, persoanele ce se succedaseră fie la Prefectură sau la Primărie, căutau oarecum a concura şi a se întrece în lucrările binelui obştesc al oraşului şi judeţului, cauze care au făcut ca, în scurt timp, Dorohoiul să nu mai fie ce era în 1879. În trecut, mi se pare, era mai mult idealism, o mai mare tragere de inimă pentru binele public; o dezinteresare de sine făcea pe cea mai mare parte din conducători să rămână săraci, numai idealul să triumfe. Astăzi, interesul public îmi pare că e numai un cuvânt, ca preocupările personale şi de partid şi interesele materiale să reuşească.”

A fost Constantin Ciocoiu nu numai un moralist, aşa cum rezultă din multe scrieri ale sale, dar şi un OM MORAL desăvârşit, generos şi exemplar, mai ales, pentru întreaga tagmă preoţească.

O mărturie în acest sens ne-o oferă scrisoarea unui enoriaş care, în copilărie, îi fusese în preajmă şi, după ani şi ani, i se adresează stăpânit de un sentiment de duioasă aducere-aminte: „Prea Sfinte şi Prea Iubite Părinte, aceste zile ale sărbătorilor Crăciunului, Anului Nou şi Bobotezei îmi amintesc cu mult drag anii copilăriei şi, în special, zilele când, copil fiind, mă luaţi de a vă duce aghiazma pentru binecuvântarea enoriaşilor Sfinţiei Tale. Îmi aduc aminte cu aceeaşi plăcere de bunătatea sufletului Sfinţiei Tale, când intrai în casa celor săraci, cărora le împărţeai tot ce adunai de la alţii cu stare şi, aducându-mi aminte că şi eu m-am bucurat de bunătatea Sfinţiei Tale acum, în pragul Anului Nou, de aici, de la graniţa de vest a României Mari, îmi îndrept inima către Cel Atotputernic Creator, rugându-l să vă dăruiască sănătate şi încă mulţi ani. N. I. Bosie, Căile Ferate Oradea, 1 ianuarie 1927, ora 1”.

Ruga semnatarului acestei scrisori, N.I. Bosie, i-a fost de bun augur şi preotul econom stavrofor a mai trăit,
de-atunci, încă nouă ani. A trecut în veşnicie la Dorohoi, la venerabile vârstă de 84 de ani, lăsând după el un valoros adaos la viaţa neamului său, ceea ce avea să remarce şi fostul lui elev, profesorul Eugen D. Nicolau, într-un medalion „in memoriam”: „Preotul Constantin Ciocoiu a lăsat tuturor celor ce l-au cunoscut şi l-au preţuit, amintirea unui desăvârşit educator, unui adevărat părinte sufletesc şi unui mare duhovnic”.

Şi, adăugăm noi, imaginea unui tot atât de merituos cetăţean de onoare (postmortem) al comunei Vlăsineşti.