Arhiva Botoşanilor

 O familie de filantropi botoşăneni: soţii Sofian

Autor, Ionel Bejenaru

Costandin Sion a scris, pe la jumătatea secolului trecut, ,,Boierii moldoveni”, text rămas în manuscris, până la 1892, când, la Tipografia ,,Buciumul român”, vede lumina tiparului, sub titulatura ,,Arhondologia Moldovei”. Lipsindu-i rigoarea ştiinţifică, lucrarea face o inventariere a familiilor boiereşti din Moldova, cu originea lor, regăsindu-se, în cuprins, şi Sofianii. Redăm, chiar dacă nu e onorantă, ci cu accente peiorative, notaţia autorului: ,,Sofian, modovean; un Neculai, ficior unei Sofia, născut în dudaie cu mai mulţi taţi, s-au înfiinţat porecla de pe numele maică-sa, decât, ca să nu poată nimeni zice că e ficior de curvă, s-au greşit porecla, zicându-şi Sofiano şi slujind pe la boieri au strâns parale şi pe la 1846 şi-au cumpărat un decret de stolnic” (Constantin Sion, ,,Arhondologia Moldovei”, Editura Minerva, Bucureşti, 1973, p. 260). Aşadar, aceasta este ,,cartea de vizită” a lui N. Sofian, lăsată nouă de C. Sion.
      
Astfel, Sofianii, ca mai toţi boierii vremii, deţinători de moşii, fără îndoială, aducătoare de avere, şi-au pus amprenta pe câteva acte de trăinicie, care să le ateste fapta de bine, şi în viaţă, şi după. Edificator este, în acest sens, Testamentul lui Nicolae Sofian, pe care îl redăm mai jos:
      
,,Subscrisul Nicolae Sofian, proprietar din Botoşani, las întreaga mea avere mobilă şi imobilă Institutului Nicolae Sofian din oraşul Botoşani, înfiinţat de mine şi recunoscut ca persoană juridică prin legea sancţionată la 23 iunie 1893 şi publicată în Monitorul Oficial nr. 75 din 4 iunie 1893.
      
Institutul Nicolae Sofian, legatarul meu universal, va înfiinţa şi întreţine câte o şcoală practică de agricultură pe moşiile mele Havârna şi Livenii din judeţul Dorohoi, Zosin sau Băluşenii din judeţul Botoşani, precum şi Pelipăuţii din judeţul Dorohoi.
      
Partea din moşia Pelipăuţii, lâsată Institutului de defuncta mea soţie Ruxandra Sofian, va fi anume afectată, conform testamentului acesteia, la întreţinerea ospiciului, cu veniturile moşiei Pelipăuţii şi la trebuinţa, cu venituri de la cealaltă avere a sa, de la 25 până la 50 de infirmi.
      
Institutul va da la 20 de şcolari sărmani din oraşul Botoşani câte o bursă lunară până la 20 lei.
      
Fiecăruia din copii, botezaţi de mine sau de soţia mea (n.n. soţii Sofian neavând copii) ai soţilor Căpitan Eugeniu Guriţă, Institutul va da de la vârsta de 7 ani şi până la terminarea cursurilor secundare câte 300 lei pe an.
      
Institutul va da lui Grigore Sofian din Botoşani câte 100 lei lunar pensiune viageră.
      
Doamnei Tinca Săndulache, Institutul va da 1500 lei o dată pentru totdeauna spre a-şi cumpăra o casă în Botoşani.
      
Numesc Epitropi ai Institutului Nicolae Sofian din Botoşani şi executori ai prezentului testament pe d-nii Al. T. Callimaki, Ştefan Stamantin Nei din Bucureşti şi Ion Arapu din Botoşani, cu dreptul ce le dă legea citată mai sus.
      
Cheltuielile de administraţiune nu vor putea depăşi 25% din venitul întregii averei a Institutului.
      
Institutul va mai da în ziua de Sf. Nicolae în fiecare an până la una mie (1000) lei de fiecare moşie la sătenii care vor suferi daune de grindină şi incendiu, precum şi la săracii de pe acele moşii.
      
Testamentele cele precedente le defiinţez cu totul.”
       (s) N. Sofian proprietar, domiciliat în Botoşani, actualmente în Bucureşti, strada Sculpturii N. 11.
     
 Martori: (s) T. Stelian avocat, Calea Victoriei, 132.
       (s) N. Constantinescu funcţionar, str. Columbelor, 3.
      
Testamentul, publicat acum, sperăm, convinge, în ceea ce priveşte statutul de filantrop al lui N. Sofian. Nu mai comentăm. Mai spunem doar că soţia sa Ruxandra a fost preşedinta Comitetului Societăţii Femeilor (Doamnelor) Române din Botoşani implicată în numeroase acţiuni de binefacere, inclusiv cele din războiul neatârnării ţării, de la 1877-1878.
      
Când au încetat din viaţă, mai întâi Ruxandra Sofian, apoi Nicolae Sofian, presa cu apariţie la Botoşani le-a dedicat amândurora cuvinte de omagiu, pomenindu-le faptele de bine. Ca şi presa centrală, de altfel. Aşa cum o face ,,Albina” (nota ,,O faptă adevărat creştinească şi românească”) – ,,În Botoşani a încetat din viaţă Nicolae Sofian, fost senator, în vârstă de 90 de ani. Defunctul şi-a lăsat întreaga avere (3 milioane) azilului de infirmi din Botoşani, înfiinţat de dânsul, cu condiţia ca numărul paturilor să sporească de la 25 la 50, să se înfiinţeze 4 şcoli agronomice pe moşiile sale şi să se împartă în fiice an, la Sf. Nicolae, câte o mie lei celor mai sărace familii de săteni de pe moşiile sale” (,,Albina”, Bucureşti, an IV, nr. 1, 1 octombrie 1900, pag. 15).
      
După moartea lui N. Sofian în baza acţiunii testamentului său, între ctitoriile sale se înscrie şi Şcoala Elementară de Horticultură din Pelipăuţi, Lunca. Ea şi-a început activitatea în 1904, cu un personal format din director, conducător agricol, maistru lemnar, maistru fierar, conferenţiar de igienă, conferenţiar de morală, disciplinele şcolare fiind: agricultura, creşterea vitelor, sericicultura, apicultura, horticultura, aritmetica, contabilitatea, igiena şi morala. Mai relevăm prezenţa, ca director al şcolii, a unui mare inginer agronom român, Ion Popescu-Greaca.