Nina VICIRIUC

 

 

GREIERELE ŞI FURNICA

Odaia furnicii mobilată după ultimele tendinţe în modă. Pe masă sunt toate bunătăţile din pădure, boabe de grîu, porumb, borcanul cu miere, fructe locale şi exotice.

In şemineu arde focul, iar pe plită se află oala, din care ies aburi îmbietori de mîncare, Furnica trebăluieşte prin casă, harnică cum o ştim, aşa cum nu mai există altă vietate prin frunzişul pădurii, îngînînd o romanţă, semn că e veselă şi în toane bune.

Cele două Furnicuţe, scumpele fete ale Furnicii, adolescente, stau la masă, bîndu-şi cafeaua şi fumînd, ascuntînd manele cu volumul dat la maxim. Furnica supărată şi arţăgoasă, le tot ceartă.

– Nu vă mai cad ţigările alea din gură, cîîîît îi ziua de mare, altceva nu mai

ştiţi, decît cafea şi ţigări. Dacă v-ar vedea taică-tu!

– Ok, mami, zise Furnicuţa cea mare, la noapte să nu ne aştepţi, că mergem la discotecă!

-Ah, iar la discotecă! De cînd a plecat bietul taică-tu, la căpşuni în Spania, numai asta ştiţi, discotecă şi discotecă! Cînd mai învăţaţi? Voi nu vedeţi că toate furnicuţele merg la facultate?

– Mami, se smiorcăi Furnicuţa cea mică, iar începi, nu fi naşpa, toate furnicuţele din muşuroi merg la disco. Esti rea, zău aşa… Au o orgă de lumini, trăsnet, o aduc licuricii din capitală.

-Cuuum? se minună Furnica, ce-i aia orgă? Doamne iartă-mă, dar v-aţi făcut temele la matematică?

Furnicuţele chicotesc, pe seama maică-sii.

-Ei aşa, ca nişte felinare în mai multe culori, care se tot învîrtesc.

-Tema la mate? Se minunează Furnicuţa cea mică. Ce ne trebuie nouă ? Ştii mami, e un casting în pădure, vin impresari din capitală şi aleg furnicuţe pentru modeling, iar noi, cu corpurile noastre…o să fim vedete, ca Furni Pistol.

Fac amîndouă o mică paradă în faţa Furnicii. Sunt îmbrăcate doar cu bustiere şi fuste mini. Picioare lungi, părul cu şuviţe colorate, aşa cum e ultimul răcnet al modei prin frunzişul pădurii.

-Ei, ce spui, suntem strong, nu mami?

-Cum? Ce-i aia strong? Doamne fereşte, de unde ştiţi voi prostiile astea? zise biata Furnică, crucindu-se.

Dar Furnicuţele nu o mai ascultă, dansează zbuciumat, pe muzică de manele, posibil că în ţigările pe care tocmai le-au fumat să fi fost strecurate şi ceva floricele din alea aromate şi cam etnobotanice.

-Hai, pa, mami, plecăm, că a -nceput bairamul!

-Cînd vă întoaceţi? Dar Furnicuţele ies fără să-i răspundă.

-Ah, ce mă fac eu cu fetele astea?Abia au un an şi gata la discotecă. Pe vremea mea, dacă n- aveai doi ani, nici nu se punea problema să mergi la bal, plus că mergeam cu mama.

Se aude Greierele, cîntînd din chitară…

-Doi ochi negri eu i-am iubiiit şi niciodată nu i-am părăsit! şi apărînd pe uşă. E îmbrăcat şi el după ultima modă, gheacă de piele, blugi cu găuri,şi creastă dată cu gel, chitara atîrnată de gît. Ooo! Furnică dragă, zise Greierele, sărutîndu-i galant mîna, ce mai faci ? Tot n-a mai venit neisprăvitul ăla, de Furnicel, de la cules căpşuni?

Sau s-o fi încurcat cu vreo furnicuţă neroadă, pe acolo ?

-Iar ai venit pe aici ? Stii că sunt furnică serioasă şi cu frica lui D-zeu, îl repede cît ai zice peşte Furnica.

-Ei, spuneam şi eu aşa, dragă Furnică, zise acesta, apropiindu-se de masă şi servindu-se cu ceva grăunţe. O, dar ce masă bogată avem aici! Pot să iau şi eu puţin?

-Ei, ei…Ce-i aici ? Autoservire ? Mînioasă strînge tot ce e pe masă. Te rog să pleci imediat! Ce-ţi pasă ţie? Zdrăngăneşti toată noaptea şi ziua dormi ca un trîntor, aşa că pune-ţi pofta în cui, stimate Greiere!

-Dragă prietenă şi vecină, te lasă pe tine inima ta evlavioasă, să vezi cum mă sting de foame? Că de cînd a plecat şi Greierica mea în Italia, să facă menaj la un domn bondar, n-am mai pus pe limbă o supă ceva, numai uscături şi putregaiuri de mezeluri. Plus că muzica mea nu mai e la modă…Ăştia nu mai dau doi bani pe tangourile mele, doar manele şi hip-hop –uri.

– Din partea mea, n-ai decît să te laşi de cîntat şi să te apuci şi

tu de ceva ca lumea. Plus că vagabonzii tăi de greieraşi au ajuns cerşetori pe aici şi lor le mai dau cîte o grăunţă acolo, că-s copii, dar tu, ditamai trîntorul, mă mir că nu ţi-i ruşine!

-Scumpa mea Furnică, vezi şi tu ce leneşe şi nerecunoscătoare sunt progeniturile noastre, i-am învăţat şi pe ei meserie, să cînte muzică clasică, dar ei numai cu manele-n cap, Libelula la Maxim şi Cărăbuş Salam, ce mai, asta-i muzica pe placul lor. Ce ştiu ei de muzica adevărată ?

Tangourile şi valsurile de pe vremea noastră, îţi aminteşti? Fredonează ceva dintr-un vals celebru. Superb, nu?

– Stii ce, trîntore ? Nu-mi veni mie cu valsuri şi tangouri, că nu ţine la mine. Şi mai pleacă de aici că mă ţii din treabă! se stropşi Furnica, în timp ce trebăluia de zor.

-Treabă, treabă, dar mai stai şi tu un pic. Dac-ai fi mai drăguţă, te-aş invita la un concert.

-Concert? zise uimită Furnica.

-Cum, n-ai auzit? Dar sunt afişe peste tot, vine tenorul de renume mondial, Ciocîrlanul Panaroski.

– Ei, da, de asta-mi arde mie acum, auzi, concert, plăteşti tu biletul?

-Păi …ştii că eu stau tare prost cu finanţele, mă gîndeam să plăteşti tu, zise mieros Greierele, apropiindu-se de Furnică, dînd să o mîngîie un pic. Fii mai înţelegătoare, şi profitînd de confuzia Furnicii, mai ia cîteva grăunţe la repezeală umplîndu-şi buzunarele.

-Ia mîna de pe mine! Eu sunt furnică serioasă, să nu crezi că dacă sunt singură, mă întind cu toate gîngăniile pe aici, plus că sunt evlavioasă şi merg în fiecare duminică la biserică.

-Ok, dar la biserică, acolo, nu vă spune popa că trebuie să fiţi milostivi cu cei sărmani, să-i ajutaţi la nevoie?

-Da, cu cei sărmani, nu cu cei leneşi, care-şi fac veacul prin boscheţi, cît e vara de lungă, cîntînd din scripcă, în loc să muncească şi -apoi stau la cerşit pe la casele furnicilor şi pe la… Primărie.

-Toot de modă veche ai rămas …Auzi, cerşim, cum aşa, dragă? Ne dă ajutor social, c-avem dreptul. Suntem o pădure civilizată, nu?

Să avem şi noi bani de-o bicicleta, acolo, că nu toata lumea îşi permite BMW, ca unele furnici, dacă mă-nţelegi ce vreau să spun.

FURNICA : Păi, da, că strîngem grăunţe peste grăunţe, facem economii, mîncăm doar boabe cu iaurt şi …şi muncim toată ziua, din zori şi pînă-n noapte. În timp ce alţii dorm cît e vara de lungă la umbră şi noaptea o pierd prin barurile din scorburi, cîntînd tangouri.

Eiiiii, dac-aş fie eu în locul Guvernului, n-aş da nici o grăunţă chioară şi paraziţii …să pună mîna pe muncă!

-Muncă …muncă, ce stii tu, esti o ţărancă analfabetă, noi suntem artişti, lumea fără noi ar fi atît de urîtă, dragă FURNICA, fără cîntec şi poezie ar fi pustie pădurea şi lumea. Dacă n-ar mai cînta păsările, ce-ar fi?

Dar n-ai cum să întelegi tu rostul muzicii, (aparte ), e cam troglodită furnica asta zău…dar, n-am ce face, trebuie s-o ameţesc cumva, să-i mai smulg cîteva grăunţe.

-N-am nevoie de muzică, eu muncesc toată ziua şi noaptea dorm, n-am chef de zdrăngăneala ta, pe aici.

-Bine, dragă Furnică, dar să ştii, că n-o să rămînă treaba aşa. O să mă duc la presă, la ANTENA pădurii, să mă plîng, să vadă şi opinia publică, cum se comportă o aşa zisă creştină de Furnică, cu un sărman Greiere…şi o sa văd eu atunci dacă toată lumea o să te mai laude, că eşti aşa de harnică şi pricepută!

-N-ai decît, călătorie sprîncenată. Hm, mai e şi impertinent pe deasupra. N-are decît să se ducă la toate Antenele posibile, ce-mi pasă, n-o să vadă de la mine nici o grăunţă, aşa să ştie! Bietul meu Furnicel, dacă ar şti cîte greutăţi am cu acest individ de Greiere, ar veni săracul pe jos pînă acasă tocmai din Spania, unde naiba o mai fi şi asta … oooof ce-au ajuns bietele noastre furnici, să fie roabe la jivinele alea străine, plus prostuţele astea de Furnicuţe ale mele care se ţin numai de distracţii şi au uitat cu totul de carte…Sunt o sărmană furnică cu două furnicuţe mici de crescut şi nimeni nu înţelege cît e de greu.

A doua zi, Furnica şi Furnicuţele, stau la masă, bîndu-şi cafeaua şi fumînd de zor.

– Ce v-am spus eu să veniţi repede acasă şi voi aţi venit dimineaţa…Dacă află tatăl vostru e dezastru!

-Ei, mami, vorbeşte mai încet că ne doare capul, ce ştii tu, roboteşti toată ziua…nu eşti la curent cu nimic. Super, beton, a venit faimoasa trupă “Scorpionii veseli “, super marfă!

-Dar mai terminaţi cu ţigările astea, c-o să mă înec de tot cu fumul vostru.

În acest timp uşa se deschide şi apare Greierele cu o trupă de reporteri şi fotoreporteri, de la Antena pădurii.

-Uitaţi-o aici pe Furnica, de care vă spuneam. Deşi mă rog de ea de zile întregi să-mi dea împrumut o grăunţă cît de mică, refuză cu încăpăţînare.Unde e mila creştină de care face atîta caz? Spune că se duce şi la biserică dar eu nu cred, spune doar aşa, cred că chiar şi duminica munceşte, nu-i mai ajunge, altfel cum de are muşuroiul ăsta cu două etaje?

-Staţi un pic, ce-i asta, zise Furnica, uluită.

-D-nă Furnică, e adevărat ce spune d-l Greiere ? Că n-aţi vrut să-i împrumutaţi nici măcar o grăunţă ?

-E adevărat că mergeţi la biserică şi sunteţi crestină ?O întreabă alt reporter.

-Nu vă uitaţi ce spune, că e un leneş, toată vara cîntă şi leneveşte la umbră! De ce nu munceşte şi el ca mine? Ia uite ce gheare zbîrcite am.

-V–am spus eu? E o furnică foarte avară.

-Şi tu să taci măi nesimţitule, cînd ai fost mai inainte aici, mi-ai şterpelit mai multe boabe…Furnica îl trage de buzunare şi din ele scapă cîteva grăunţe pe jos.

-Staţi, d-le reporter, pe astea le-am cumpărat eu mai înainte de la piaţă, ea minte, că e şi mincinoasă pe deasupra!

-Din partea mea, n-are decît să moară, ce-mi pasă mie?

-Incredibil, cît cinism! zise unul din Reporteri.

-Ce să spun! Păi voi de ce nu-l ajutaţi ? Daţi-i voi grăunţe, de la voi, cine vă opreşte ? Ce-aţi venit pînă la mine? Asta-i bună!
Cele două Furnicuţe, mîndrele odrasle ale Furnicii, i-au ochit pe reporteri şi cochetează de zor cu ei.

-Dar nu-i vorba despre asta, stimată doamnă Furnică, e vorba de indiferenţa pentru suferinţa aproapelui, de educaţie civică, de morală…

-Da, ce-s eu biserică? Să se ducă acolo, poate mai au ceva colivă rămasă de la morţi. Aşa că plecaţi imediat de pe proprietatea mea, şi mai încet cu morala.

-O, dar ce proprietate aveţi! V-aţi făcut declaraţia de avere ? De unde aveţi muşuroiul ăsta cu două etaje?

-Am, zise indignată Furnica, că muncesc toată ziua şi soţul meu e plecat în Spania, şi …dar asta nu-i treaba voastră, aşa că, afară imediat cu voi!

-Să ştiţi, d-nă Furnică, vom expune cazul vostru opiniei publice, să vadă toată lumea o asemenea ‘’ crimă socială’’!

-Hai sictir cu crima, şi să nu vă mai prind pe aici!

Reporterii vor să plece dar cele două Furnicuţe, pleacă şi ele cu reporterii.

– Ei, dar voi unde plecaţi, cu voi vorbesc …ce e asta ? zise Furnica, buimăcită de tot ce s- întimplat..

Reporterii şi Greierul, au plecat, precum şi cele două Furnicuţe. Furnica, în culmea enervării, scoate o scticlă de whisky şi bea cîteva înghiţituri zdravene …

-Ca să vezi la ce l-a dus capul pe acest nemernic de Greiere, să –mi aducă presa pe cap, nesimţitul dracului! Îşi vărsă năduful Furnica, în timp ce bea de zor. Acum, ce naiba fac ? Şi au plecat şi prostuţele astea de furnicuţe cu reporterii. Ah, ce tineret fără minte, cine o să mai aibă grija lor ? Na, că mi s-a ars şi mîncarea acuma, cu ăştia, zise Furnica în timp ce bea în continuare şi se cam clatină. Să vezi ce le fac eu dacă mai vin ăştia pe aici, cu presa lor cu tot!

O să-mi cumpăr o puşcă …Asta e, o armă şi pac! pac! Am scăpat şi de reporteri şi de Greiere, zise, mai bînd un pic. Nu, nu-i bine, nuu, mă ia la închisoare şi cine mai are grijă de bietele mele Furnicuţe ? Dragele mamii, spuse plîngînd de-a binelea, şi – aşa, îs cam tontuţe, ce să faci, tinereţea …
De afară se aude iar cîntecul Greierului “doi ochi negriiii, eu ei i-am iubit şi niciodatăăăă, nu i-am părăsit!…”

Furnica plînge, foarte emoţionată şi …cam beată.

-Puteam, la urma urmei să- i dau şi lui o grăunţă. Ce mare lucru, doar am atîtea. Şi nici n-arată rău la o adică, e o mîndreţe de greieraş, cu o siluetă foarte atrăgătoare, aud că mai toate furnicile de pe aici, s-au ascuns cu el prin scorburi… iar eu, n-am mai simţit demult o mîngîiere, şi poate că Greieraşul meu chiar şi -a găsit pe alta pe-acolo, prin Spania, unde naiba o mai fi şi asta …

-Ei ? zise Greierele, ce mai face scumpa mea vecină ? Dar văzînd-o plînsă, o mîngîie tandru pe cap. O, dar ce ai păţit draga mea?

-Ei, m-am emoţionat un pic …ştii, presa asta şi…hohoteşte de plîns.

-Ok, dragă, lasă, nu mai fi supărată, am glumit şi eu…văzînd sticla cu whisky pe masă trage şi el o duşcă, continuă s- o mîngîie de zor şi o …pupă.

-Poate ţi-i foame? Mi-a mai rămas ceva friptură, s-a cam ars un pic, dar e bună.

-Ooo, mulţumesc, scumpă furnică, ştiam eu că eşti bună la suflet, spuse mieros Greierele, în timp ce înfulecă ce-i pune Furnica pe masă, şi că n-o să mă laşi tu la greu şi … îi tot şterge lacrimile Furnicii.

-Vrei şi o cafea, dragă Greieraşule ? îl întreabă Furnica deja ameţită.

-Sigur, draga mea Furnică, eu mereu am ştiut că eşti o fiinţă minunată, blîndă şi generoasă, şi … iubitoare îi şopteşte la ureche, în timp ce- o mîngîie şi se lipeşte de ea.

-Şi eu voiam să-ţi dau grăunţe, dar ştii fabula aia cu “Greierele şi furnica” şi …

-Lasă asta, scumpo, o îmbrăţişează cu foc, dă-o naibii de fabulă, cine mai are timp de ea acum?

Se strîng în braţe, se sărută …