Primit pentru publicare: 28 nov. 2015
Autor: Ion N. OPREA, Membru Fondator de Onoare al Rev. Luceafărul(Bt)
Publicat: 29 nov. 2015

Personalități

Ana Aslan faima științei românești, concurentă la nemurire a ocupantei cabinetului doi, Elena Ceaușescu

 

Se știu puține lucruri despre Ana Aslan, fire retrasă, sobră, discretă, o introvertită care și-a ținut viața personală ascunsă atât de ochii lumii cât și ai presei, ea o mică  burgheză, dar apoi un simbol național mult mai cunoscută în străinătate decât în propria țară, obligată să trăiască într-un sistem comunist, totalitarist. Astfel este prezentată mai în toate notările biografice cea care a făcut și menține prin opera și ținută academică faima științei românești, despre care românul  poate afla atâtea și atâtea lucruri interesante, la care ne vom referi și noi.

Cu toate că nu a fost o frumusețe răpitoare, ea a fost o persoană plăcută, o femeie delicată, cochetă, cu un stil de viață rafinat. A adorat muzica lui Chopin și picturile lui Dali, spectacolele de teatru și de balet, o ființă care aprecia hainele de calitate, croite de către stilistul personal care venea special pentru ea de la Milano. El îi croia  la comandă pentru dânsa pantalonii și deux-pieces-urile din mătase și stofă naturală, în culori pastel, care plăcea și celor din jur. Purta un superb inel cu diamant, un șirag de perle naturale, asortat cu hainele elegante, după sezon, suficientă prezentare ca să ne convingem că doamna noastră de știință a fost nu numai o deosebită, dar și bine cunoscută și admirată, posibilă a fi invidiată, pizmuită.

Era o gurmandă subtilă, cunoscătoare, care știa să aprecieze băuturile fine, bucătăria franceză și degustările italiene. Sărbătorea în fiecare an Anul Nou în prezența prietenilor, cu șampanie și caviar, deci nu era o singuratecă, nu se ascundea de lumea prietenoasă. Oglinda personală ca și cei din jur n-au văzut-o niciodată necoafată, spun cunoscuții, mass-media și scrierile, chiar și cele autobiografice.” Iubesc natura, în special marea și florile. Și în afară de natură îmi place arta. Arta, în special pictura, am un simț deosebit al culorii și mă pasionează culorile. Îmi plac oamenii, deși am fost de multe ori neînțeleasă de oameni. De multe ori, când am cunoscut pe cineva, m-a interest viața lor și evoluția lor în viață”, spunea Ana Aslan într-un interviu.   

A fost femeia care s-a îndrăgostit doar de bărbații inteligenți  lângă care putea să înflorească și ea spiritual. Ana Aslan n-a fost femeia  a cărei inteligență să-i fi fost suficientă. Mereu a vrut mai mult, iar divinitatea a ajutat-o, i-a dat tot ce și-a dorit. I-a plăcut viața, munca, lucrul de calitate, oamenii deștepți!, spun biografii sintetizînd și, într-un fel, repetându-se, reluând argumentarea.  

Ea nu a avut timp să educe o nație pentru că marea ei grijă a fost educarea lumii în care a trăit și pe care a iubit-o. Ea a rămas în memoria celor mulți femeia care a învins bătrânețea, savantul care a lucrat două branduri încă neegalate: Gerovitalul  și Aslavitalul. A fost directorul unui Institut unic în toată lumea, un savant apreciat  pe toate continentele de foarte multe personalități de pe întreg mapamondul.

Pe cine nu a tratat ea? Se întreabă o lume și presa răspunde, informează, ne împrospătează memoria: a tratat importanți oameni politici ai timpului – Mareșalul Charles de Gaulle, președintele Franței,  Winston Churchill, J. F. Kennedy, pe regii Arabiei Saudite și cel al Marocului, pe Mao Zedong, Mareșalul Franco, Yaser Arafat, Mareșalul Tito, pe liderul URSS Nikita  Hrușciov, Indira Gandhi, primul ministrul al Indiei, Imelda Marcos, văduva Președintelui filipinez Ferdinand Marcos, pe Președintele Suharto al Indoneziei, cancelarul Germaniei – Konrad Adenauer, Aristotel Onasis, Jackqueline Kennedy, scriitorii Somerset Maugham, Miguel Asturias, actori ca Marlene Dietrich, Charles Chaplin, Kirk Douglas, Claudia Cardinale și soția cântărețului italian Giuliano Gema  sau cântăreți precum Pablo Picasso și Salvador Dali, Pablo Neruda, Ymna Sumak, Lilian Gish…

“Mi-a povestit de Aristotel Onasis, l-a avut pacient, sau mai bine zis, Onasis i-a trimis avionul și a mers ea pe insula Scorpio să-l vadă. Avea mult farmec. Pe Claudia Cardinale am cunoscut-o personal și eu. A locuit la noi, la Otopeni, venise la tratament cu soția lui Giuliano Gema”, povestea Theodora Poli Bărbulescu, asistenta personală a Anei Aslan. În fața pacientului obișnuit, Ana Aslan nu mai era celebritatea presată de program , de soluții, de proiecte. Timpul se oprea în loc pentru ea în încercarea de a aduce o ușurare suferinței, spunea aceeași care  o cunoștea pe aceea care spunea, eu repetându-i  zicerea: “Iubesc natura, în special marea, florile. Și afară de natură îmi place arta. Arta, în special, pictura. Am un simț deosebit al culorii și mă pasionează culorile”…  

În anii 60-70 ai secolului trecut aterizarea unui avion privat pe un aeroport românesc reprezenta un eveniment, ei, presa acelor ani, deși era ocupată de planul cincinal, de discursurile oamenilor politici, și-a găsit timp să informeze și despre avionul personal al lui Aristotel Onassis, de mici dimensiuni,  care aterizase. “Auziesm, pe surse, că trebuie să vină Onassis. Îmi terminasem tura dar n-am vrut să plec acasă…mă interesa grecu…îl văzusem într-o fotografie… avea o burtă mare… în avion s-a urcat o doamnă elegantă, frumoasă, cu o ținută marțială – Ana Aslan”, relatează un fost angajat al aeroportului.

Aeronava miliardarului grec venise special la București pentru cel mai bun medic al planetei, atunci, doctor și om de știință, care prin invențiile sale asigura statului roman profituri de zeci de milioane de dolari, anual, din munca sa. Creatoarea geriatriei se urca în avionul trimis de Onassis, deplasându-se ca la o solicitare de vizită medicală  la domiciliu, dar se deplasa peste hotarele țării, fără să încerce complexe. Zeci de șefi de state, alte personalități politice, culturale și științifice, economice, de pe toate meridianele o cunoșteau și îi urmau tratamentele, profesoara era o imună la celebritate, nu se intimida, iar Onassis era privit ca un simplu și viitor pacient care o aprecia și o solicita

          Ana Vasilidia Aslan s-a născut la Brăila în 1897, la  1 ianuarie, și a fost mezina familiei înstărite, Mărgărit și Sofia Aslan, tatăl său un  om instruit, armean, făcea comerț cu cereale, un  împătimit  al jocurilor de noroc, mama sa, cu 20 de ani mai tânără decît el – o bucovineană frumoasă și educată,vorbea fluent multe limbi străine, cu mare grijă pentru familie și copii, în total patru. Trăiau într-o casă frumoasă și luminoasă, un cămin drag și primitor, deși nu   pentruprețul ceealelorprea mare..

La anii aceia, Brăila era deja un oraș cosmopolit, în 1836 devenise port-liber, porto-franco, oraș prosper, recunoscut ca un important reper comercial mai ales pe harta Europei. Era un loc în care se întâlneau oamenii din toate colțurile pământului, în 1882 aici se stabileau prețurile cerealelor pentru întreg continentul, activitatea  economică de la Brăila, desfășurată în port, acoperea aproape un sfert din comerțul românesc. Brăila a fost primul oraș românesc unde s-a folosit betonul armat, aici s-a investit cu prioritate în ceea ce va fi tramvaiul,  iluminatul public, folosirea pavajului. Și încă un lucru important, pentru Ana, când nici nu se născuse, în1893, scriau ziarele: “D-l Nicolae Joja, farmacist în Brăila, de origine din Ardeal, a instalat pe lângă farmacia sa un laborator de chimie sub  conducerea d-lui Iorgu Bogdan, care până acum a fost șef de lucrări în laboratorul Facultății de medicină din București și are, în științele chimice, cele mai frumoase pregătiri”, suficient ca cei doi băieți ai familiei Aslan, frații mai mari ai Anei, să-și ia licența în chimie, iar viitoarea inventatoare a gerovitalului să nu fie interesată să fie soție, model atunci, ci a decis să-și continue  educația și instruirea chiar în domeniul chimiei, apoi medicina.

La 13 ani își pierde tatăl și familia se stabilește la București. În 1915 absolvă Școala centrală  aici, iar la 16 ani visează să ajungă aviator, pilot, și chiar zboară cu un mic aparat pilotat de marele pionier al aviației Aurel Vlaicu, apoi alături de un celebru pilot al vermii, Andrei Popovici, zbor de care își va aminti toată viața.

În timpul Primului Război Mondial îngrijește soldații din Spitalele militare și din spatele frontului de la Iași, aici înțelege că lipsa resurselor sanitare poate fi uneori acoperită de entuziasm și creativitate, acumulează experiență, câștigă încredere, se deprinde să-și asculte și respecte instinctul profesional. Aici, simte pe viu, ce înseamnă să te sufoce suferința și cât de important este să respire și să o iei de la capăt, iar după 1919, când era în anul III de facultate, în Spital, lucrează alături de marele, reputatul  neurolog, prof. Gheorghe Marinescu.  A fost una dintre marele întâlniri din viața ei, profesourul Marinescu, precursor al școlii românești de gerontologie, el fiind, printre altele, autorul lucrării științifice “Bătrânețe și întinerire”, reper pentru elevă pentru studiile din domeniul “întineririi științifice”. După încă doi ani, în  1921, a trecut cu success concursul de medicină  internă, prima dintre cei 32 de studenții care au participat la examen. “Vă felicit, domnișoară, că sunteți prima… regret că niciun domn n-a putut fi pe aceeași poziție”, i-a transmis încântat șeful comisiei de examinare, academicianul  Daniel Danielopolu.

Printre cei care au încurajat-o și  susținut-o moral, remarcând-o, s-a numărat și fondatatorul școlii de endocrinologie I.C. Parhon, ea terminând facultatea în 1922 “zburând”, cum  s-au exprimat ziarele atunci, ca și astăzi, când o sărbăoresc, pe ea și știința românească, începându-și în forță cariera de medic specialist, professor, de “creator de miracole”, solicitată  ea și  produsele materiale  în lumea întreagă..

Când mezina a decis să urmeze medicina, mama s-a împotrivit, ea considera că meseria aleasă este prea grea pentru copilul ei, dar a cedat, înțelept, atunci când Ana a intrat în greva foamei. “Sunt momente din viață pe care mi le aduc aminte, începutul la medicină. De pildă,  faptul că mama nu voia deloc să fac medicina și ca s-o conving 3 zile nu am apărut la masă, nu am mâncat”.  

După ce a absolvit Facultatea de Medicină din București, în 1922, a ocupat până în 1949 postul de profesor titular la Clinica Medicală din Timișoara, an în care a fost numită șefă de secție la Institutul de Endocrinologie din Capitală, 1949-1952. Devenită din 1949 șefa Secției de fiziologie a Institutului, expermentează procaina în afecțiunile reumatice în cazul unui student țintuit la pat din cauza unei crize de artroză, își continuă studiile într-un azil de bătrâni și evidențiază importanța novocainei în ameliorarea tulburărilor distrofice legate de vârstă, cu rezultate pe care le comunică Academiei Române, față de care își susține remarcabilele cercetări. Elaborarea Gerovitalului H/3 împreună cu Elena Polovragean în 1972, medicament primit cu entuziasm de către lumea medicală, Ministerul sănătății omologându-l sub formă de drageuri, cremă terapeutică și loțiune capilară. În 1976, cercetătoarea primește brevetul de inventator pentru Aslantal, produs necesar și eficace în terapia sistemului nervos și a aparatului cardiovascular. După 8 ani este omologat  Aslanvital pentru copii, cu rezultate în tratarea deficiențelor nervoase.  

În  momentul în care a aflat de cazul unui student care absenta de mai multe săptămâni de la cursuri, fiind imobilizat la pat, l-a examinat personal. În urma consultului a descoperit că pacientul în cauză suferea de o atroză acută și a descis să îi propună o medicație cu… procaină, o substanță ale cărei efecte terapeutice le cerceta de multă vreme.  Măgulit de interesul personal al profesoarei, studentul a acceptat tratamentul, fără a se aștepta la mare success. “I-am cerut permisiunea tânărului de a-i administra zece ec soluție procraină, unu la sută,  în artera femurală. După câteva minute, bolnavul a putut îndoi piciorul. Am continuat să-i administrez procraină, iar după câteva zile a putut părăsi spitalul”, mărturisea autoarea “experimentului”.

Așa a început povestea Gerovitalului, mult timp considerat un adevărat elixir al tinereții, având proba direct și imediată a efectelor  substanței care o preocupa de atâția ani, ajunsă la 52 de ani, profesoara a decis să se dedice exclusive finalizării studiului asupra procrainei și doar după doi ani experiențele au evidențiat rezultate  revoluționare, aproape de limitele miracolului, persoanele de vărsta a treia evoluau spre repigmentarea părului, atenuarea depresiei, refacerea tonusului fizic și moral. Practice, omul de știință stopase unele procese de îmbătrânire, scotite până atunci ireversibile, iar ecourile n-au încetat să apară, deși cercetările se făceau cu mare dificultate. Sub presiunea cerințelor și cu implicarea  direct a lui I.C. Parhon autoritățile autohtone au sprijinit eforturile ei, scriindu-se cu adevărat istoria produsului.

Din 1974, aleasă membră a academiei Române, ea crează conceptual de “profilaxie a îmbătrînirii” și se preocupă  de bătrânii abandonați de familii, refuzând a percepe taxe de cămin, îndrăzneală care o costă 1.500.000 lei, bani care nu sunt, mai ales atunci, de loc puțini, și care îi sunt imputați, la indicația celei care se simțise ofensată că intraseră în Academie în același an, șefa Cabinetului 2 al CC al PCR, tovarășa Elena Ceușescu.  După 7 ani de hărțuieli în justiție este învingătoare, târziu însă, tracasarea a măcinat-o, cu doar cinci luni înainte ca ea și faptele sale de bine să intre și să rămână pentru totdeauna în legenda timpului, rezultatele cercetărilor ei, aduseseră, deja, Statului român, venituri  de peste 17 milioane de dolari, anual.

În timp ce Statul rom\n o purta prin instanțele judecătorești, umilind-o, Organizația Mondială a Sănătății îi oferea Premiul “Leon Bernard” pentru medicina socială, succesele sale în profilaxia și terapia bătrâneții erau cunoscute în lumea medicală și a opiniei publice, la ea au apelat, după cum am arătat,  nume mari dar și populația de rând.

“În istoria medicinii poate că nici un medic nu a fost atât de solicitat de miile de pacienți și interlocutori. Capete încoronate, șefi de state, capete de afiș ale politicii mondiale, scriitori celebri, vedete de scenă și ale ecranului, ziariști, confrați și nu în ultimul rând pacienți obișnuiți căci, ceea ce impresiona la această mare Doamnă în halat alb era respectul medicului în fața bolnavului”, scrie în volumul “Ana Aslan –In memoriam”.

Cea mai onorantă mărturie a dimensiunii universale și a dăinuirii memoriei Anei Aslan este înscrierea numelui său pe mauzoleul părintelui medicinei, Hipocrate, la Larissa în Thessalia: “Fericirea este o stare a sufletului care nu durează; există numai momente de fericire. Când am vizitat mauzoleul  lui Hipocrate pe care grecii au scris numele meu, eram foarte emoționată și am scris în Cartea de aur: ”Orice medic care intră aici ar trebui să se simtă mic. Mă simțeam cât o furnică. Da, acesta a fost un moment de fericire”.  

În 1952 s-a înființat Institutul de Geriatrie din București, o premieră mondială, model universal, copiat mai apoi de majoritatea țărilor dezvoltate. Tot în 1952 s-a oficiat preparatul Gerovitalul cu acțiune de tratament fenomenului de îmbătrânire, precum și folosit în bolile bătrâneții, în ateroscleroză, vitiligo, sclerodermie, din 1958 produsul intrând în circuitul farmaceutic , considerat medicamentul miraculous, brevetat în timp în peste 30 de țări, ca în 1980 să  fie inventat alt produs, Aslavitalul, dedicat combaterii ori întârzierii îmbătrânirii.

De la înființare și până în 1988 –anul când profesoara a decedat – Institutul a fost condus de Academiciana Ana Aslan având ca obiect de activitate asistența medical geriatrică, cercetarea și gerontologia socială, în 1964 președintele OSM l-a propus ca model de Institut de Geriatrie în țările dezvoltate. În anul 1974 Institutul s-a extins cu o secție clinică nouă, situată la Otopeni, pe o suprafață de 33 hectare, în clădirea din str. Mănăstirea Căldărușani nr. 9, care este și Centrul Central al Institutului, făcând parte din patrimoniul arhitectural, creație a lui I. D. Berindei, cu decorațiune de ceramică în stil românesc.  

Primul medicament creat să întârzie procesul de îmbătrânire a fost elaborat între anii 1946 și 1956 de prof. Ana Aslan și Școala sa, rezultatul studiilor constituindu-l lucrarea Novocaina – factor eutrofic și întineritor, publicat împreună cu prof. C.I. Parhon în 1955. Un an mai târziu, în 1956, Gerovitalul este prezentat pentru prima dată lumii medicale internaționale la Congresul Theraplewache de la Karlsruhe și apoi la Congresul European de Gerontologie de la Basel.

Alături de farmacista dr. Elena Polovrageanu, Ana Aslan este creatoarea și deținătoarea  brevetului la  medicamentul Gerovital H/3, medicament cu efecte curative asupra procesului fizic de întârziere a îmbătrânirii  și a bolilor specifice  acestuia. Pe lângă medicamentul  preventiv al bătrâneții, Școala sa a elabort  programe pentru stimularea activităților specifice persoanelor de vârsta a treia.

Deși și-a dedicat întreaga viață profesiei, a locuit, efectiv, într-un spațiu care aparținea de Institutul de Geriatrie și a renunțat la posibilitatea întemeierii unei familii, Ana Aslan n-a fost un “robot medical”, spun biografii, in memoriam, Ed. Istros a Muzeului Brăilei, Brăila 1977, ci un om cu dorințe și pasiuni omenești, cu dezamăgiri și împliniri, cu momente de suferință, dar și de fericire. A făcut cercetare, experimente, a participat la congrese  și a făcut tratamente, dar cei care i-au fost în preajmă spun că i-a plăcut să citească, să asculte muzică, să urmărească concursurile nu numai de patinaj artistic ce o încântau,spectacolele de balet, își dorea să fie informată zilnic cu evenimentele zilei. Avea o eleganță discretă, inclusiv în relațiile cu oamenii, era ea însăși, în primul rând, om. nu-și făcea ușor prietenii, dar știa să-i păstreze, se apropia de persoanele inteligente, discrete, nu era de loc străină de umorul pe care-l aprecia și folosea. nu-și tolera excesele, decât pe cel al muncii și prieteniei sincere, discrete.  

Medicamentele brevetate  de ea aduceau  țării un profit de 17 milioane de dolari anual. Deși ajunsese pe culmele succeselor, profesoara rămăsese o controversată, susțin biografii, menită să fie descoperită înainte de a fi apreciată. Vorbea perfect germana, italiana și franceza, se exprima cu mare lejeritate în engleză, polonă, greacă și spaniolă, dar era superstițioasă și credea nu numai în Dumnezeu, ci și în ghicitoare! Era superstițioasă, motiv pentru care nu se întorcea niciodată din drum.

“Să fii veșnic tânăr nu înseamnă să ai 20 de ani, înseamnă să fii optimist, să te simți bine, să ai un ideal în viață pentru care să lupți și pe care să îl cucerești”, spune prof. dr. Ana Aslan, “tratamentul meu cu Gerovital H/3 este o soluție, dar nu numai. Este, în același timp, o filosofie de viață și de speranță”, spunea  aceeași.

“Avea o teamă de supranatural, de forțe  care puteau să-i facă rău. Avea angajată o vrăjitoare, care era plătită ca ea să o păzească de mijloace supranaturale, de superstițiile obișnuite. Niciodată nu se întorcea din drum. e drept că s-a întors odată din drum, de la Sinaia, și era să moară”, spune Constantin Bălăceanu Stolnici.

Deținea o impresionantă colecție de statuiete înfățițând bufnițe de diferite forme și mărimi. Nu a fost căsătorită niciodată și nu a avut moștenitori, dar a iubit bărbații deștepți, iar pe cei care i-a dorit erau căsătoriți. În viața ei au existat doi bărbați, pe fiecare iubindu-I cu pasiune.

Iubirea tinereții ei a fost  celebrul fiziolog, profesorul David Danielopolu, cel care a ajutat-o să își formeze personalitatea, să își definească și desăvârșească  cariera și scopurile ei. Ani de zile Ana a mers în casa soților Danielopolu unde se așezau la masă și jucau bridge împreună fără ca relația dintre ei să dăuneze mariajului celor doi.

Către maturitate l-a cunoscut pe ambasadorul României la Paris, pe Duiliu, fiul scriitorului Duiliu Zamfirescu.

Despre cei doi, când a ajuns să–și recunoască public relațiile, Ana spunea, comparânu-i: “David a fost ca un coniac Metaxa, de cea mai bună calitate, pe când Duiliu a fost ca spuma efervescentă a unei șampanii franțuzești”.

Dar viața ei, spun biografii, a fost travesată de mulți bărbați, care mai de care interesanți, unii cu profil  intelectual, deosebiți, alții amăgitori prin tinerețea și virilitatea lor. Pe când profesoara avea 80 de ani ea era adorată de către  un înstărit om de afaceri Italian, cu foarte mulți ani mai tănăr.

       “Era de o mare feminitate și printre  multe altele era și această grijă a aspectului. Deși era o persoană în vârstă, era tot timpul bine întreținută, elegantă, parfumată și avea o coafeză care venea în fiecare zi și îi aranja părul”, spune Constantin Bălăceanu-Stolnici. “Era o apariție decentă, nestrigătoare la cer, sobră și cu foarte multe elemente moderne”, adaugă el.

       „În ce privește vestimentația, Ana Aslan arăta  impecabil . în garderobă avea numai haine  de firmă, iar pe unele le comanda în Italia. „Când eram tânără – spunea ea – îmi dădeam salariul de internă pe o lună pentru o rochie frumoasă”. Se coafa în fiecare zi, până în ultimul moment a avut o ținută impecabilă, se îmbrăca cu precădere de la o casă de modă de la Milano. Foarte exigentă era și cu ținuta colaboratorilor”, spunea și Theodora Poli Bărbulescu.

        „Să menții disciplina nu ai decât un singur sistem. Să fii sever!”, spune Constantin Bălăceanu-Stolnici despre Ana Aslan. „Fiind alături de dumneaei atâția ani de zile, mi-am dat seama de ea. Era o metodă de a se apăra, povestește Dr. Dinu Sarafoleanu, doctorul personal și prieten al Anei Aslan. O mână de om, pentru că era filiformă, de o sobrietate impecabilă, întotdeauna foarte bine și cu gust îmbrăcată”, povestește același.

Ana Aslan și-a ținut  viața personală depare de ochii presei. Nu a avut copii și nu a fost căsătorită niciodată. Apropiații spun că unul dintre motivele pentru care nu a avut familie este legat de muncă. “Dăruirea cu care își îmbrățișase profesiunea nu a lăsat loc înființării unei familii”, spune fosta sa asistentă.

“Nu aș spune că era discretă, cei din jur erau discreți. Ea nu a ascuns niciodată legăturile pe care le-a avut, dar cum îmi spunea odată: “Eu nu am vrut să mă căsătoresc că nu vreau să devin slugă la bărbatul meu… și ce să fac, să îi cârpesc ciorapii?” A avut o viață personală  cu personalități celebre. Unul dintre ei era profesorul Danielopolu. Nu o spun ca o trăncăneală, ca un mahalagism, dar toată lumea știa acest lucru. A avut o relație personală cu băiatul lui Duiuliu Zamfirescu… ea reușea în relațiile ei să fie foarte bine și cu nevestele lor. Reușea ca o particularitate  a strategiei  ei de a-și organiza viața”, este de părere și Stolnici.

Îi plăcea să mănânce  corect, la ore fixe, sănătos, ca medic ea a adus o bună cuviință a hrănirii – totul trebuie să fie cât mai natural, evitate alimentele din conservă, fără substanțe inutile, multe legume și fructe, multă mișcare, o zi a unui om, din punct de vedere a alimentației trebuie să arate așa: micul dejun – gustare; prânz, cel târziu la 13,30 – gustare; cina la 18-19. Recomanda  carnea de vacă, peștele, pasărea, miel-oaie, porcul, dar foarte puțin; ficatul, limba – toate rasol, câteodată și la cuptor. Prefera  și lactatele, ouăle – totul fără prăjeli, fără grăsimi.

Era învățată să mănânce corect, la ore fixe, sănătos, mâncare bună, „cea a țăranului român”, spunea doamna dr. farmacist Speranța Preda, președinta Fundației „Ana Aslan”.

Avea mâncărurile ei preferate: supă de vită clară, cu crutoane, pătrunjel și piper, crap pe varză murată, pane de somn, rasol de șalău, cu lămâie, sărmăluțe fără orez, pilaf de pasăre, ciuperci cu cașcaval la cuptor, tortul „Buturuga”, făcut în casă.

„Se îngrijea foarte mult, nu se sătura niciodată, când îi era foame zicea dă-mi o bomboană. Ținea la siluietă. O bomboană, atât lua, și gata!”, spune Ioana Preda care i-a fost zece ani menajeră.

„Întotdeauna lua masa la 1,30 fix, îmbrăcată, chiar dacă era singură la masă, cu o ținută frumoasă, cu bijuterii, respecta acest ritual”, spune Theodora  Poli Bărbulescu.

„Știa să fie normală, știa să aibă un comportament social, știa să îți facă plăcere. Am văzut-o și dansând, am văzut-o și făcând glume, am văzut-o și jucând cărți, fiindcă era o mare jucătoare de bridge. Era o persoană foarte… deosebită”, spune Constantin Bălăceanu-Stolnici.

„Era peste octogenară și urmărea cu interes viu concursul de patinaj artistic și de gimnastică. Pentru că avea video player în acea perioadă, primele casete pe care și le-a cumpărat au fost baletul „Frumoasa din pădurea adormită” de Nureev și Ana Karenina”, spune Theodora Poli Bărbulescu.

Dacă studiem  evidența bolnavilor internați, a asistaților din Căminul geriatric, găsești tot felul de Catargii, Șuțu, Mihalachi, Ghica, le-a fost adăpost tuturor și mai tărziu.

Ana Aslan a fost o credincioasă. S-a înălțat la cer în Ziua Înălțării Domnului, la 19mai (unii zic 20) 1988, la 92 (91) de ani, în trusa ei de medic, securiștii care i-au cerut conturile pe care presupuneau ei că savanta le are în străinătate și ei aveau misiunea să le depisteze, au găsit doar iconița Sfintei Fecioare, în miniatură, și ceva bani pentru… înmormântare. A fost adusă într-un car mortuar de la Spitalul Elias la Cimitirul Belu, unde a avut loc o ceremonie laică, adică întruna s-a cântat marșul funebru de Chopin.

Ca răsplată pentru toate beneficiile aduse statului român, regimul i-a refuzat dorința  de a fi înmormântată după ritualul creștin-ortodox, a fost înmormântată laic la Bellu, o sfidare a ultimei ei dorințe de om credincios, consecință, repet, a invidiei pe care Elena  a purtat-o întotdeauna față de profesoară care cu adevărat a fost unul din importanții oameni de știință ai României ea câștigându-și pe merit  toate titlurile, distincțiile și renumele internațional

Din porunca Cabinetului 2, Elena Ceaușescu interzisese înmormântarea ei cu preot, ca și îndeplinirea ultimei dorințe a răposatei – de a fi înmormântată alături de mama și fratele ei, de o altă rudă, în cripta Kalindera-Danielopolu.

Crucea de lemn i-a fost pusă de un anonim după lăsarea întunericului, după miezul nopții. Toată viața avusese o singură frică: teama de moarte. Acum se înfrățise cu ea. Tratamentul investit de ea a fost singurul care a rămas nemuritor. „Eu nu trăiesc în trecut. Eu în general trăiesc  în prezent și viitor. Nu  mă gândesc la trecut, nici măcar nu îmi amintesc de trecut. Cred că alte trăsături care m-au ajutat este și aceea că nu regret nimic. Așa am fost în viață și așa sunt acum. Nu regret nimic, nici lupta pe care am avut-o, nici că sunt singură, nimic! Da, eu așa sunt”, parcă îi auzim cuvintele nemuritoarei – profesoara academiciană ANA ASLAN.

Linia de cosmetică lansată de ea se bucură de succesul internațional așteptat, ca și tratamentul medical ante-îmbătrânire, compania „Farmec”-Cluj care a câștigat dreptul de a o folosi, o utilizează  și în prezent. În anul 2001 a fost creată și ființează Fundația Internațională „Ana Aslan”, iar în 2008 s-a înființat o Clinică de geriatrie care tratează și bolile specifice bătrâneții, printre beneficiari numărându-se și un pacient în vîrstă de 110 ani, care, după patru ani de îngrijire, tremuratul mâinilor și ale capului lui aproape încetaseră, putea să meargă singur, avea poftă de mâncare, părul alb i se repigmentase, iar depresia îi era înlocuită de o stare psihică bună.  

Miercuri, 3 decembrie 2014 – ora 12 – a avut loc lansarea ediției în format electronic a cărții dedicate vieții și operei Acad. Ana Aslan In Memoriam sub egida Institutului Național de Geriatrie și Gerontologie Ana Aslan, coordonatoare Theodora Bălănescu Poli cu sprijinul Fundației Ana Aslan 1990, la Clinica Otopeni, sala B, Bibliotecă, etajul I, Farmec-Cluj.

Să reamintim titlurile obținute de Ana Aslan: Membră a Academiei de Științe din New York, Membră a Uniunii Mondiale de Medicină Profilactică și Igienă Socială, Membră de Onoare a Centrului European de Cercetare Medicală Aplicativă, Membră în Consiliul de Conducere al Asociației de Gerontologie, Membră a Societății Naționale de Geriatrie din Chile, Președintă a Societății Române de Gerontologie, cu premiile și distincțiile: Premiul Internațional și medalia „Leon Bernard”, acordat de Organizația Mondială a Sănătății pentru contribuția adusă în gerontologie și geriatrie, Meritul Științific cls. I-a, 1967, Meritto della Republica, Italia, statutul de Cavaler al Ordinului Palmas Academica, Franța, Profesor Honoris Causa și Doctor Emerit al Univ. Bragenca Panlista, din Brazilia.

Cele imediat spuse mai sus, ne reamintesc că și Ana Aslan este una dintre personalitățile române despre care s-a cam uitat în ultimii ani. este, de altfel un obicei păgubos la români. Ana Aslan s-a luptat cu îmbătr\nirea precoce, a și lucrat într-un cămin de bătrâni, autorul acestor rânduri a scris trei cărți de memorialistică despre Căminul de bătrâni Schitul Darvari din București, a evidențiat grija pe care o acordau oamenii politici, societățile de binefacere. Organizațiile sociale și chiar persoane fizice – familia George Păunescu-, mass-media, revista Formula As, în special,   oamenilor internați în astfel de stabilimente socio-medicale. Atenționăm, ca și în cazul Ana Aslan, de multă vreme Căminului Schitul Darvari, București, devenit unitate de handicapați, nimeni dintre cei enumerați nu-i mai trece pragul. Tocmai când este cea mai mare nevoie, material dar mai cu seamă moral.

Am spus și repetăm spre redeșteptarea românului care este și a rămas romîn, păcat, mare păcat că ne uităm semenii, indiferent de rangul lor  social!

                                                                                                     Ion N. Oprea