Boris MARIAN

Focul

Numai copacilor morți le place focul,
Spunea profesorul îngrijorat,
Cineva deschise umbrela cu desen  înflorat,
Un gând mărunt e grădinarul  care tot sapă
Folie de l’homme incroyable mais vrai
Înainte de a muri, sau de a pleca de la catedră,
Sufletul se îmbrățișează cu trupul ca doi amanți,
Ia-mi un bilet, iubite trecătoriu, nu am mărunt,
mi-a scuturat brațul, era gol, mâna fusese carbonizată,
așteaptă, dacă este nevoie,  unde se adună
cei  asupriți de gânduri? Trăim într-o-ncordare permanentă,
fulgerată de jerbele memoriei,
cu brațe mecanice ne-or arunca în hău,
doar firul de iarbă tremurat și umed
rămâne de veghe.
BMM