Cert este că acest Cernea, fost mare cercetător, ajunsese miliardar și a convins două fete să lucreze pentru obținerea pietrei filosofale. Ele îl cunoșteau pe un cioban venit din Moeciu, care avea și studii la Politehnică, astfel că m-am trezit cu ei la ușă. Eu părăsisem de mult chimia,dar proiectul m-a atras. Am mai chemat câțiva specialiști care, lipsiți de ocupație, erau vânzători în Piața Matache. Ne-am hotărât împreună să lucrăm pentru a revoluționa știința. Necazul era că miliardul Cernea nu a numit un coordonator, nimeni nu știa de unde să înceapă. Ne-am risipit în câteva ore, fiecare și-a amintit că mai are și alte urgențe. Iar eu am pornit spre casă, pe Griviței. Ciudat, casele se răriseră, am zărit niște urși albi odihnindu-se în zăpadă. M-am ferit de ei, dar o haită de câini vagabonzi s-au luat după mine. Lătrăturile lor i-au trezit pe urși, care au început o luptă sângeroasă cu acei câini. M-am trezit , era ora șase, luasem vreo trei hapuri, dar parcă nu dormisem. Piatra cu pricina era pe masa mea, lângă computer. Era frumoasă și nu știu de unde o aveam. De aici încolo pornesc să scriu versuri. Proza nu duce la nimic bun. Am închis ochii din nou. Discutam cu mama lui Cernea, o femeie mereu îngrijorată de soarta fiului. Îmi pare rău că nu are și el o familie, copii. Femeia a dispărut brusc. Am luat un tramvai care m-a dus prin cartiere necunoscute, case dărăpănate, o gară părăsită. Nu era orașul meu. Unde mă aflam? M-am trezit din nou. Aici eram.
BMM
Drept de autor © 2009-2024 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania