Primit pentru publicare: 30 ian.2016
Autor: Ion N. OPREA, Membru Fondator de Onoare al Rev. Luceafărul(Bt)
Editor: Jan TRISTEA
Publicat: 31 ian.2016

Traian Chelariu, specializat în fiosofie în Franța și Italia, cu doctoratul la Roma, bun la deratizare în România (III)

Cu volume publicate încă din 1933, în 1965 Demostene Botez îi răspundea ca unui începător : „nu în Viața Românească, publicați în altă revistă”, la care Traian Chelariu, onest, mulțumea îndatorat, dar cu năduf…

Traian Chelariu, după cum am mai spus, a fost foarte nedreptățit. În Exod nr.7-8, 1996, C. I. Ghideșiuc relatează cum în 1965 trimițând la Viața Românească niște versuri, Demostene Botez îi răspundea că „acestea sunt lipsite de experiență și talent, nu au originalitate și nici prestanța necesară unei reviste de prestigiu”, ceea ce a afectat poetul desăvârșit dar și familia, publicul.

       „Ascultă-mi acum glasul, legat acum de un mare oftat… trăit acolo, în Suceava… ascultă-l pe Traian: Joi, 14 ianuarie 1965. Recitesc în continuare manuscrisul meu. Am reținut 188 de bucăți. Aș vrea să sporesc până la 366 numărul titlurilor lirice. Câte unul pentru fiecare zi dintr-un an bisect. Material am. Știu că e o absurditate să oferi editurilor noastre actuale un volum ciclopic, intitulat pe deasupra Dragoste. Însă, măcar, demonstrativ, am s-o fac. Voi bate în cinci exemplare această carte. Unul, anonim, îl voi trimite ESP-lei sau altei edituri. Două, tot anonime, câte unui critic. M-am gândit la Perpessicius și la Bușulenga (fiindcă nici unu nu mai scriu versuri). Unul, am să-l donez unei biblioteci sucevene, bineînțeles, dacă va fi posibil. Unul, am să-l las, dimpreună cu manusrisul propriu zis, Măisoarei și lui Șerban. La începutul toamnei, voi repeta experimentul 366 de sonete. După aceia, voi cere, să mi se comunice răspunsul editurii și cititorilor. În locul biografei Bușulenga, ar fi mult mai indicat George Călinescu. Dar, cum să ajung la acest om, în care există genialitatea, stupiditatea și imența?! Joi, 25 februarie 1965: Redacția rev. Viața Românească mi-a restituit manuscrisul „Peisaj și dragoste”. Dl Demostene Botez l-a însoțit cu următoarea scrisoare dactilografiată pe o ½ coală de hârtie, purtând antetul revistei, iar în dreptul iscăliturii, ștampila: București, 22 februarie 1965. Stimate Tovarășe Chelariu, la scrisoarea dv. din 10 februarie 1965 vă comunic, că poeziile, nu sunt publicabile. Este nu într-o scrisoare de făcut analiza lor, din care am tras concluzia de mai sus, poeziile sunt corecte, dar fondul lor și expresiile ni se par desuete. Ele aduc mereu aminte, de ceva deja cetit demult, și imaginile folosite, sunt lipsite de îndrăzneală și originalitate. Unele din poezii, precum „Teci” de pildă sunt aproape într-o formă publicabilă, dar expresii ca: „seri, ce au pielea-mbibată” dau o imagine puținplăcută, care stricăprofilulîntregeipoezii. Aceasta nu înseamnă, ca Dvs. săvădescurajați. Vatrebuisăvăadresațiunorrevistemaipuținpretențioase ca “Viața Românească”, astfel, veți căpăta cu timpul experiență, pentru a vă perfecționa în special stilul și expresia. Îmi pare rău, că punctul meu nu poate fi decât pe jumătate, încurajator, dar mă simt dator față de Dta și de mine că-mi spun părerea personală, onest. Bineînțeles că ea nu constituie o decretare, ci o simplă opinie subiectivă.
           Cu salutări tovărășești, Redactor șef. L.S. Demostene Botez.

Am răspuns astfel la această scrisoare: Suceava 25 februarie 1965. Mult Stimate Tovarășe academician, poșta de azi mi-a adus plicul cu antetul revistei Viața Românească. Eu vă mulțumesc pentru faptul, că mi-ați citit versurile. De asemenea vă rămân îndatorat pentru observațiile făcute, cât și pentru sfatul pe care mi-l dați. Mă adresez Dvs. nu numai ca redactorul șef, al vechii și ilustrei noastre reviste, ci și ca poetului Demostene Botez. Observ, în răspunsul care mi-l dați, o deosebită grijă, de a menaja eventualele susceptibilități ale unui om. E cea mai înaltă și omenește mai caldă încredere pe care mi-o acordați. Vă rog să fiți convins, că voi respecta recomandările pe care mi le faceți. Eu scriu cam de mult poezie lirică. Desigur că și acest fapt, precum și faptul că, fără voia mea, n-am putut publica nimic, în ultimii 20 de ani, a dus la o rămânere în urmă, în ceea ce privește fondul și stilul încercărilor mele mai recente. Să nădăjduim însă, că nimic nu e pierdut. Cum nu am nici un fel de ambiții personale, și cum sper, că mai pot fi activ câțiva ani, voi putea lua de la început drumul, pe care totuși țin să-l parcurg până la punctul posibilităților mele, precare sau mai puțin precare, însă puse în slujba patriei noi, pe care toți o iubim.
         Al Domniei Voastre, cu cele mai respectuoase mulțumiri și sentimente – Traian Chelariu.

Vineri 26 februarie 1965: zi cu Depresiune psihică. Probabil din cauza refuzului primit din partea Vieții Românești…
Cu o notă: Iolandă-soro, Bunul Dumnezeu mi-a ajutat, ca să-l putem ajuta,tu și eu, pe Traian, cum și eu am putut. Sunt 7 volume apărute din opera lui selectată, apoi eseurile filosofice, În căutarea Atlantidei – 2 vol Acum apărute, apoi Jurnalul vreo trei volume. Și el și criticii adevărați au confirmat valoarea Sonetelor, poeziilor în vers alb, Atlantida, eseuri flosofice, Jurnalul trecut și prezent vreo 4 vol. Stella.

La 19 octombrie 2007, în Monitorul de Botoșani, Tiberiu Coșovan scria despre omul și bustul lui Traian Chelariu, realizat de artista plastică Florica Hociung, dezvelit oficial în vara anului 1994 în fața intrării principale a Universității „Ștefan cel Mare”, unde omul a fost profesor. Bustul, după cum relatează și profesorul Victor Nicolae Cozariuc, președintele fondator al Societății Culturale ”Traian Chelariu” din Măriței- Dărmănești, societate care menține vie memoria lui în satul său de obârșie – și nu numai aici – a dispărut la un moment dat, „operă” a unor foști colegi de catedră care, măcinați de invidie, dușmănoși, au vrut să-i șteargă memoria.

„…De ștergerea memoriei și prigonirea însăși a culturii românești s-au ocupat chiar cei mai „democrați” și „înțelepți” slujitori din conducerea Universității sucevene, care, în anul 1997, samavolnic și barbar, fără consultarea autorităților și a acelora care au aprobat amplasarea bustului l-au demolat și dosit”…, acuză președintele Societății culturale „Traian Chelariu”.

Bustul a fost găsit și recuperat din subsolul Universității, scos la lumină, de Mircea A. Diaconu, el însuși important om de cultură, profesor, prodecan al facultății de Litere și Științe ale Comunicării, amplasat la vedere, chiar lângă ușa Decanatului de Limbă și Literatură Română.

Din 2007, 5 noiembrie, chipul sculptural cu patină de bronz, bustul lui Traian Chelariu, este iarăși pe soclu, în perimetrul înverzit din curtea Bibliotecii Județiene a Bucovinei „I.G. Sbiera”.

S-a realizatșiomagiem ca o permanențăceeacepoetulșifilosofulspunea: “chiardacăte-ardurearăutateaacelorape care nu i-aiinvidiat, niciurât, să-țipară bine când s-a pus pâclatăceriipestecredințele tale; eștiizvorsubteran: veiieșirâu la luminazilei”.

Și o spune liber, din aerulparculuitrecătorilor: “Suflet a meu/ Limpezește-te/ Ca un ecoudus de vânt,/ Am fostpoateclarcurcubeu./ Dar înlunaticalumeși-n ceasul/ Scurtpopasului/ N-am lămurit-o nicieu…” (ÎncăutareaAtlantidei…).

TraianChelariu a avutdestuiprieteni, admiratori, oameni care i-au studiat opera. TraianCantemir, coleg de preocupăriliterareșigazetărești, a realizatstudiul “Profilul etic al dramaturgieiluiTraianChelariu” (înCercetări de limbășiliteratură, Oradia, 1971), “UmanismulliriciiluiTraianChelariu” (înStudiișicercetăriștiințifice, Bacău,1972, pag.157-162), “CoordonateleepociiluiTraianChelariu” (înStudiișicercetăriștiințifice, Bacău, 1983, pag. 299-304) șialtele.

Gheorghe Homiuc, DespreTraianChelariuîn EXOD, 1994…

Victor Cozariuc_Cossaris, Bucovina inima mea, Editura Cossaris, Suceava, 2015, cu un manuscris de familie, unicat, care consemnează opera șiepisoade din viațaluiTraianChelariu, persecuțiacomunistă, a luiși a soției sale, Stella, folosit de Marin PredaîncarteaCelmaiiubitdintrepământeni, un omagiuadusfamilieiscriitoruluibucovinean.

Ion N. Oprea în Bucovina în presa vremii I (Cernăuți 1811-2004), Ed. Edict, Iași, 2004, 521p., cu referire la publicațiile Bucovina undeTraianChelariu era îngrijitorulrubricilor “Paranteze”, “File de calendar”, p.253; Calendarulpoporuluipeanul 1930, p. 286; Crai nou, 1933, p.314; Izvodiri, Cernăuți, p. 395; Munca intelectuală, Soliea Moldovei de Sus, 1930, p. 419; Orizont, Cernăuți, 1939, p. 425; Revista Bucovinei, 1942, p. 441; Revista de pedagogie, 1931, p. 456 și 458; Ion N. Oprea în Bucovina pământ românesc II – Presa din Rădăuți – 1893-2004, Ed. Edict, Iași, 2005, 205p., cu referire la revista Exod – 1994, p.77 ș.u./ Ion N. Oprea

Present la Centrul de ziYachad, însala de festivități a ComunitățiiEvreilor din Iași, str. Elena Doamna nr. 15, duminică, 20 decembrie 2015, la un eveniment de excepție, invitațispecialiaidimineții, orele 11, scriitorul Mircea Radu Iacoban șieditorul Lucian Vasliu, Ion N. Oprea a luatcuvântul:

Onorațiinvitați, dragiprieteniaidiminețilornoastre,
Prezențalui Mircea Radu Iacoban aici, cu parte din opera sa, mi-a adusînamintiremuncascriitoricească de dinainte de 1989 șiașvreasăredau un crâmpei care îlpriveșteșipeinvitatulnostru, ca săevitămastăziasemănările.
Specialist înfilosofieînFranțași Italia, cu doctoratul la Roma, cu scrieriimportantepublicate din 1933, dar care după 1950, dupăanii de pușcărie, devenise om bun de lucruînRomâniadoarînechipa de deratizare a Primăriei, omulcăruiaîn 1965 scriitorulDemosteneBotez, redactor la Viața Românescă, îirăspundea ca unuiîncepător, “nu în Viața Românească, publicațiînaltereviste”, la care scrisoareTraianChelariu, cădespre el estevorba, răspundeaonestșimulțumeaîndatorat de sfatulprimit, parcă nu ar fi fostvorba de un refuz “garantat”, aveasădevinăîn “Celmaiiubitdintrepământeni” omul, căruia, Marin Preda, prin personajulsăufilosofulPetrini, vascri “un omagiuadusintelectualuluiromân, darșifamilieiTraianChelariu”.

Născut la Dărmănești-Suceava la 21 iulie 1906, mort la 4 noiembrie 1966, la doar 60 de ani, filosoful a lăsat ca de opera sasă se ocupeurmașii, soțiasa, Stella, care, prin prietenasaIolandaintervenea: “scriepenumele Doina Florea la Editura “Junimea” Iași, șiroagă-o să se intereseze de cărțile (luiTraian)…Spune-icăeuți-am datacestsfat. ȘtiucăAndrieș, Directorul e uninuman, ca foartemulțialții. Dacăar fi fost Iacoban teputeaiînțelegeșiteajuta. Acesta mi-a spus, că am avutnoroc, când la volumul BIOGRAFIE, a fost pus în plan, altfel nu mi l-ar fi editat. Iarcelălalt director Cuțitaru, dinaintealui a zis, că “ce, ChelariuesteEminescu, ca să-l editeze?”.

Am relatatspusele ca să se înțeleagă: e un mare lucrusărămâi OM înmemoriaposterității, deșiailucratprintreneoameni. Cinstelui Mircea Radu Iacoban că a fostși a rămas Om pentru tot ce a făcutînLiteraturaromână, cu un adagio: Cronica Veche, nu cumva merge peurmeleViețiiRomânești din timpulluiDemosteneBotez, căeu, de exemplu, public acumînvreo 30 de publicațiidarînCronicca Veche încă nu încap.

Ion N. Oprea, 20 decembrie 2015