Boris MARIAN

Sertarul fermecat

Pantofarul era deranjat în reveria sa
De ciocănelele altora, chestie serioasă
și cu urmări, o veche dorință îl bântuia,
o siluetă apăru din zăpadă, era ultima sa nevastă,
nu-și mai amintea numele, memoria devenise
un sertar ciudat, nu se deschidea oricum, oricând,
el mersese la un liceu care nu mai exista,
profesorii plecaseră de mult în alte sfere,
ultima clasă, prima iubire, prima înfrângere,
dar ce tumult, acum zăcea în pat, patul se clătina în vânt,
îngerii plecau și veneau pentru verificare.
De ce citești atât de mult? Întrebă un înger.
Nu mai este vreme. Ei și? Bocitoarele se pregăteau.
Degeaba, sertarul se deschise, în fine. O frumoasă fată
Se aplecă să-l sărute. Apoi am plecat la un film.
BMM