Lia RUSE

SĂMÂNŢĂ DE DOR

Suplu, anotimpul a ţâşnit din boltă!
Pământul-burete aspiră lumină,
Argintii, aburii nu se mai revoltă,
Se înfaşă firea  în haină divină…
Tandreţea se revarsă de dimineaţă,
De primăvar-adusă, încet, pe furiş,
Clipele-mi-arunc-aromele-n faţă
Trezindu-le -uşor- într-un prelung suiş…
Suflul se opreşte,..parcă, se îmbată!
Sămânţă de dor atârnă, blând, prin ramuri,
Mângâie privirile -ca altădată-
Spitele de-aur pe-ale cerului lamuri  …
O,.. pictează vremea (dulce-ndemânare),
Păsările ondulând un cântec pe cer.
Este -totul- o continuă schimbare…
Mă cauţi, mă găseşti într-un ascuns ungher!
Plutim sau ne afundăm în primăvară?!
Tresaltă pe-alocuri numai armonie!
Picurate, cuvintele ne înfioară…
………………………………………………..
O, cum stăruie, prin vreme,-o mărturie!