Ce eşti tu când cu ochii tăi străvezii şi egoişti te  uiţi în sfintele cărţi şi citeşti nişte litere mici ce-ţi par mai mult furnici?  Armonia şi semantica literelor luate ca un întreg unitar, ţi se scurge prea  repede printre sinapsele blocate din ţeasta-ţi fragilă şi zâmbeşti anorexic ca  un naiv profesionist la multitudinea de cuvinte ce par a fi înşirate pentru a-ţi  pierde timpul prea puţin preţios. Când nici foaia nu-ţi mai este de folos, dai  uitării şi ultima speranţă a noastră. Ce îmbinare magică de litere timide te-ar  putea defini(i) pe tine, cel ce te regăseşti în lumea stâlcită, dar multă?

Marius Şucan